Mai e mult până departe

Aseară am avut treabă în zona Casei de cultură din Hunedoara, de fapt cunoscută ca zona Teatrului – irelevant. Am parcat mașina și pe când mă îndreptam către unde aveam treabă, am auzit un zgomot ciudat din boscheți. Un om era culcat în zona verde din fața unui magazin. 

Știind că nu o să stau mai mult de două minute, mi-am rezolvat treaba și, la întoarcere, dau cu ochii de Mirela, cerșetoarea celebră a orașului. O știu eu de șapte ani, are și profil de Facebook creat de „fani” și există ceva filmulețe cu ea pe YouTube. Este cunoscută, deci, ca om al străzii (sau care stă mai mult pe străzi decât pe-acasă, dacă vreți).

S-a uitat lung la mine și când m-a văzut că o privesc mai mult de o jumătate de secundă, și-o fi zis că nu strică să pună întrebarea binecunoscută: „Îmi dai cincizeci de bani?”. I-am zis că nu și fiecare s-a dus în treaba ei.

„Treaba ei” s-a oprit după câțiva pași, în boschetul în care era omul ăla pe jos. Eu nu cred că l-aș fi întrebat ceva, pentru că după cum gemea am intuit că e beat și nu am obiceiul să intru în vorbă cu oamenii beți de prin tufe. Totuși, putea să-i fie rău… când am văzut cum pune Mirela piciorul pe el și îl întreabă ce are, am înțeles că e unul de-al ei, fie cerșetor, fie om al străzii (uneori cei doi termeni nu desemnează aceiași oameni). Așa că m-am dus în mașină și i-am urmărit de acolo, în timp ce sunam la 112.

Și aici a început distracția. Întotdeauna, oricât ar fi urgența de mare, trebuie să îți spui păsul mai multor persoane. Prima dispeceră e doar un fel de portar, ea te lasă să treci de primul apel, dar mai departe ești nevoit să-ți repeți „urgența” și altor dispecere, din alte birouri. După ce i-am explicat ce văzusem primei persoane, m-a transferat la Ambulanță, pentru că rostisem cuvintele magice „se simte rău”. Nu mințeam, l-am auzit când îi spunea Mirelei „Mi-e rău, mi-e rău”. Altfel nu dormea în boscheți, logic.

La Ambulanță, aceeași placă: spuneți vă rog, ce urgență aveți? Cât știți?, îmi permit să întreb, pentru că nu aveam chef să o iau de la capăt. Știa mai mult decât credeam eu, dar avea nevoie de un fel de confirmare de la mine că omul vrea să meargă la spital, că are într-adevăr nevoie de o salvare.

Păi v-am spus că nu vreau să mă implic mai mult de-atât, zic eu. Ea o ținea pe a ei, că oricum nu este ambulanță pe Hunedoara și ar dura destul de mult până să ajungă acolo, dar să îi mai spun eu cum se numește strada (deși le spusesem deja amândurora că nu știu numele străzii, dar că omul e în zona teatrului, între ING și Bioclinica, în fața magazinului Fiona sau cum s-o fi numit magazinul ăla), eventual să mă duc să văd cum se simte și dacă vrea să meargă la spital.

Eu nu am nici un fel de training în sensul ăsta. Nu obișnuiesc să intru în vorbă cu străinii și o fac doar dacă e strict necesar; departe de mine gândul de a mă duce între doi oameni care par să se cunoască și a mă băga ca musca în lapte să întreb dacă unul dintre ei vrea să meargă la spital. Și dacă ar fi zis că da, ce era să fac? Să stau lângă el juma de oră până ar fi venit salvarea, sau să-l urc eu în mașina mea? De-asta avem servicii ca Poliția Locală și Ambulanța, ca să le facem noi meseriile, să stăm de vorbă cu oamenii căzuți în boscheți și să-i ducem, eventual, la spital?

Convorbirea s-a încheiat în momentul în care cea de-a doua dispeceră încerca să mă – și să se – convingă că omul nu are, totuși, nevoie de ambulanță, iar Mirela l-a ridicat pe om și a încercat să îl ducă de acolo. Nu știu dacă a reușit – bănuiesc că da, un om care stă zi de zi pe străzi știe mai multe despre oraș decât unul care-i calcă asfaltul câteva ore pe lună. În plus, Mirela pare o fată descurcăreață. Mai descurcăreață decât mine și serviciile de urgență și ambulanță la un loc!

Totuși, câteva întrebări se impun:

Dacă omul nu era băut? Dacă nu venea Mirela să-l ridice de acolo și murea înghețat sau i se făcea rău și îl găseau dimineață proprietarii magazinului, mort? De ce au cetățenii mai multe obligații față de oamenii străzi căzuți pe jos decât cei de la ambulanță / 112? Are vreun rost serviciul 112 sau este funcțional doar la nivel de dispecere, cât să pară că suntem și noi cetățeni europeni și avem drepturi?

Exagerez. Știu că e funcțional serviciul. Nu înțeleg prea bine criteriile după care urgențele sunt validate sau invalidate. Curios este că pentru bunica mea, atunci când a avut nevoie de asistență de urgență, ambulanța SMURD a venit în câteva minute. Pentru un om al străzii, aflul că „și-așa nu este ambulanță pe Hunedoara”. Păi este sau nu este? Sau este doar pentru cei care mor acasă?

Dacă are cineva chef să verifice / confirme cele scrise de mine, apelul a fost făcut la ora 21:14 (în data de 26 octombrie 2015), de pe un număr de Vodafone pe care îl pot comunica în privat, dacă e nevoie.

Foto: Homeless man, de la Shutterstock

1 thought on “Mai e mult până departe”

  1. Cred ca ar fi o multime de lucruri de spus despre serviciile medicale din Romania, inclusiv despre felul in care esti tratat atunci cand ajungi la urgenta si te lasa sa astepti pe hol ore intregi pana sa te bage cineva in seama. Pararea mea este ca la noi in tara niciodata n-o sa se schimbe nimic sau cel putin, noi, sigur n-o sa prindem vreo schimbare majora. Oamenii mor cu zile in continuare, pentru ca asistentele si medicii care au facut facultatea doar pentru ca s-au gandit ei ca e o meserie banoasa, te trateaza cu sictir atunci cand ii deranjezi din timpul lor de „barfa cu colegii”. Nu generalizez, sunt constienta ca exista si OAMENI devotati meseriei, oameni inainte sa fie medici, dar din pacate, mult prea putini.

Comments are closed.