Serbia a câştigat, anul acesta, concursul Eurovision. România s-a situat pe locul al 13-lea. O zi cu ghinion, ar zice superstiţioşii. Oare?
Mărturisesc că nu am urmărit decât voturile finale, întrucât nu mă mai aştept la surprize de la acest concurs. În fiecare an, ţările vecine se votează între ele, nordicii cu ai lor, iar ţările care au aparţinut fostei URSS votează cu Mama Rusia. Noi le dăm punctaj maxim moldovenilor, că sunt de-ai noştri, ei dau punctaj maxim Rusiei şi aşa mai departe.
În ritmul ăsta, România nu are nici o şansă să câştige vreodată Eurovisionul. Nu suntem atât de influenţi încât să merităm voturi de curtoazie din partea altor ţări europene.
În 2005, ţara noastră a fost reprezentată de Luminiţa Anghel şi Sistem, cu melodia „Let Me Try”, o melodie care avea toate şansele să câştige, dacă nu ar fi existat punctele acordate „cui trebuie”. Nu-mi dau seama dacă voturile sunt sau nu cele reale, dacă, spre exemplu, islandezii chiar votează în număr mare pentru finlandezi. Dacă voturile sunt „ajustate” pentru a fi acordate, cum spuneam, cui trebuie, atunci Eurovision e o mare păcăleală. Dacă, în schimb, voturile sunt reale, înseamnă că suntem departe de a câştiga locul I la acest concurs; vom primi punctaj maxim doar de la românii din Spania.
În plus, scandalurile care au loc în fiecare an, după preselecţia naţională, nu fac decât să ne scârbească. Anul acesta nu am urmărit deloc preselecţiile; nici la concurs nu m-am uitat. Cine e Todomondo? Şi de ce un titlu ca „Liubi, Liubi, I Love You”? Au ales să cânte în mai multe limbi, probabil în speranţa că astfel vor obţine mai multe puncte, în loc să cânte în româneşte. Nu cred că un cântec cântat în limba ţării pe care o reprezinţi e o ruşine, dimpotrivă. Tot acum doi ani, Zdob şi Zdub au avut un succes nebun cu „Boonika bate toba”. Lumea era încântată de bunicuţa care bătea toba, fără să ştie ce înseamnă „boonika”.
De ce nu ne trimitem adevăraţii artişti să ne reprezinte la Eurovision? Avem atâtea voci excepţionale, atâtea melodii frumoase şi noi alegem să le cântăm europenilor pe limba lor, câte-o strofă pentru fiecare, să adunăm mai multe voturi. Bag mâna-n foc că – şi aici dau primul exemplu care-mi vine în minte – Tudor Gheorghe ar avea mai mult succes decât orice trupă care este trimisă acolo doar ca să avem şi noi un reprezentant.
Articolul este publicat şi aici: 