Săptămâna asta mi-am amintit cât de neîndemânatică eram în liceu. Aproape că nu exista zi în care să mănânc ceva fără să dau şi pe mine. Şi de obicei „pe mine” însemna pe pantalonii mei. Am urât dintotdeauna petele de orice fel, aşa că imediat după ce-mi pătam pantalonii cu zacuscă, parizer, salam, unt, margarină sau altele asemenea din „meniu”, fugeam la baie ca să dau cu multă apă şi să îndepărtez pata.
Marţi şi miercuri iarăşi au fost zile grele la redacţie, poate şi pentru că am dormit puţin. Marţi am „scăpat” cu pete uşoare, după ce mi-am spart cana de cafea în baie, în schimb miercuri am dat de două ori pe bieţii blugi cu sos dintr-un hamburger [de fapt, chickenburger îi zice] şi a treia oară cu cafea. Pur şi simplu, eu am întins mâna după sticla de apă, am dat peste cana cu cafea şi cafeaua a făcut şi ea ce a putut: a sărit din cană fix pe masa mea şi de-acolo pe blugii mei.
M-am repezit la baie ca să spăl cafeaua de pe blugi şi când m-am întors la birou mi-am adus aminte că aşa arătau pantalonii mei aproape în fiecare zi de liceu.
Simt o karma tulbure pe aici. Sau ceva neîndemânare. =))
@Robintel: Mai degrabă neîndemânare. Cauzată de sau cumulată cu oboseală. :))
there
Nu se intinde mai tare pata daca dai cu apa?
@Diana: Dacă dai imediat, nu.
there
Tu esti o norocoasa ca dai pe pantaloni, eu dau pe bluze si la fel ca si tine, fuga la baie sa sterg pata. Si nu doar o data mi-am rugat iubitul sa-mi aduca bluza de schimb la birou pentru ca ori aveam intalniri ori interviuri si nu ma puteam prezenta asa. O data nu a putut sa vina dar mi-a trimis un pachetel cu bluza cu un taxi :)) colegii chiar mi-au cumparat o bavetica din plastic :)
Lasa ca multa lume a avut probleme dinastea in copilarie :)))