O zi în Belgrad, Serbia

Vinerea trecută, în timp ce îmi făceam bagajul pentru a pleca, împreună cu Sebi, la Timişoara, l-a sunat un prieten motociclist şi l-a invitat la o întâlnire moto din Pančevo, în Serbia. Pentru timişoreni, să ajungă în Serbia e mai uşor decât să ajungă la Făgăraş, de exemplu. Unde mai pui că drumurile sunt aproape goale, traficul este lejer, iar şoselele foarte bune.

Sebi nu s-a mai dus la întâlnirea moto, pentru că era „cu remorca”, adică mergea la Timişoara cu nevasta şi cu maşina, aşa că i-am propus să mergem cu maşina până acolo. El a venit cu o idee şi mai bună: să mergem cu maşina până la Belgrad. dacă tot sunt de treabă fraţii noştri sârbi şi ne dau voie să intrăm în ţara lor – şi deci să ieşim dintre pufoasele graniţe ale Uniunii Europene – doar cu buletinul. Zis şi făcut. Nu am reuşit să mergem sâmbătă, pentru că gazdele noastre au avut ceva treabă, dar am plecat duminică dimineaţa, aproape cu noaptea în cap.

Eu în Belgrad, iulie 2013Bine, mint. Am plecat pe la 11 şi ceva, dacă nu chiar 12. Distanţa Timişoara – Belgrad este de 160 de kilometri, dintre care aproximativ 60 până la Moraviţa, unde-i graniţa cu Serbia. Citisem pe blogul unui hunedorean că a avut probleme la intrarea în România prin punctul de trecere a frontierei de la Moraviţa; concret, vameşii i-au cerut bani, ca să fie bine şi să nu stea prea mult pe-acolo. Am avut, deci, emoţii la întoarcere, deşi eram cu toate actele în regulă. La plecare a fost OK, am prezentat buletinele, am avut parte de priviri iscoditoare, prietena lui Robert a aflat că nu seamănă cu cea din poza de pe buletin şi am plecat spre Belgrad imediat după ce vameşul român ne-a urat „Concediu plăcut!”. Nu ne-a întrebat care este scopul şi durata vizitei, aşa cum s-a întâmplat o dată la vama Nădlac. Eram deja în UE, dar vameşa avea chef de vorbă şi când i-am spus că mergem să bem o cafea la unguri s-a uitat urât la noi. Păţăşti.

Bloc asimetric la intrare în Belgrad, Serbia - iulie 2013O oră şi ceva mai târziu, ajungeam în Belgrad, încă surprinşi de numărul foarte mic de maşini care circulau pe drumul european care ne-a dus la Oraşul Alb [am aflat că asta înseamnă, în traducere, Beograd]. Ce-i drept, salariile lor sunt mai mici decât ale noastre, iar benzina şi motorina au cam acelaşi preţ: aproximativ 150 de dinari litrul, deci 5,8 lei. Nici maşini prea scumpe nu am văzut, iar prin orăşelele din estul ţării am văzut o mulţime de maşini vechi, din anii ’70-’80.

În capitală era ceva agitaţie, dar nici pe departe nu seamănă cu ceea ce vezi în oraşele mari din România. Sunt convinsă că în Timişoara se aud mai multe claxoane, circulă mai multe maşini şi e mai multă nebunie decât în Belgrad, într-o după-amiază de duminică.

Sârbii au produse cu preţuri mici. În supermarketul DIS din Pančevo am găsit aproape tot ce intenţionam să aducem din Serbia: vegeta produsă în fosta Iugoslavie [Vegeta Podravka, cu bucătar, este fabricată în Croaţia, eu ştiam că-i din Iugoslavia, acum m-am lămurit de unde provine mai exact; cât timp am cumpărat-o din supermarket nu m-am gândit să caut pe ambalaj ţara de provenienţă, acum, că nu se mai găseşte, am luat-o aproape „de la mama ei”] şi ciocolată Eurocrem şi Cipiripi. Nu mai ştiu exact cât costa vegeta la noi, dar vă pot spune că din Serbia am cumpărat un kilogram cu 377 de dinari, adică 15 lei. Un kilogram!

Alte preţuri surprinzătoare:

  • Motorină de la OMV Serbia, 14 iulie 2013între 150 şi 220 de dinari pachetul de ţigări; 190 de dinari [7,4 lei] un pachet de Winston Blue;
  • tutun Drum la pachet de 40 de grame = echivalentul a 10 lei, în timp ce în România costă 30 şi ceva de lei;
  • pleşcăviţă [pljeskavica] „cu de toate” şi greţos de multă carne: 310 dinari [12 lei];
  • bere sârbească la doză, în supermarket: 54, 76 şi 83 de dinari [2,10, 2,95 şi 3,22 lei];
  • bec de 100 W: 36 de dinari [1,4 lei];
  • 4 [PATRU] baterii alcaline Toshiba [singurul brand cunoscut; nu le-aş fi luat din principiu, dar ]: 134 de dinari [5,21 lei];
  • cremă de ciocolată Cipiripi la 90 de grame: 56 de dinari [2,18 lei];
  • kilogramul de zahăr era vreo trei lei, dacă nu mai puţin.

Uitasem cum e să poţi cumpăra din supermarket becuri de 100 W, uitasem cum e să nu-ţi dai juma’ de salariu pe ţigări şi să nu ai impresia că în pachetele alea este aur şi nu tutun, uitasem cum e să ai pungi gratuite la casă, pentru că Serbia nu este membră a Uniunii Europene şi deci nu are ecotaxă pentru pungile din plastic, nu are treabă cu becurile din casa omului, nu are treabă nici cu viciile lui. Dacă vrea să bea whiskey, îl poate găsi în supermarket la preţul pe care noi îl dăm pe patru beri la terasă.

În schimb, lângă sticla de Jägermeister stătea liniştită una asemănătoare, dar pe care scria Jagdtraum, cam cu acelaşi font; lângă pungile de Chipsy [produse de PepsiCo] erau altele de Clipsy, iar pe aleea pietonală din buricul târgului se vindeau DVD-uri cu filme despre care Sebi mi-a spus că încă nu au fost lansate. Deci piraterie cât cuprinde.

Dumnezeu SAOamenii – atât cât am văzut eu în puţinele momente când am interacţionat cu ei – sunt prietenoşi, când le spui sau te întreabă ei dacă eşti din România nu ţi-e jenă să recunoşti. Nu sunt litere chirilice peste tot, dimpotrivă şi majoritatea vânzătorilor/chelnerilor cu care am vorbit ştiau engleză binişor sau chiar foarte bine. Chiar dacă un MB de trafic de date în roaming este 9,92 euro, un apel către România 1,736 euro, un SMS 0,434 euro şi 0,806 apelul primit, nu m-am simţit pierdută. O juma’ de zi nu am murit fără telefon, Internet este gratuit pe la toate terasele mai răsărite, de dicţionar nu am avut nevoie decât la parcare, unde am tradus-dedus că duminica parcarea este gratuită în centrul Belgradului.

E fascinant să vezi câte cuvinte sârbeşti seamănă cu cele româneşti sau măcar cu regionalismele auzite în satul bunicii mele. E acolo o convergenţă nemaipomenită a unor expresii şi cuvinte nemţeşti, ungureşti şi sârbeşti. Cămara e şpaiţ de la nemţescul „speis”, gâştele sunt chemate cu „Liba!”, adică exact cuvântul unguresc care le desemnează, iar pepenele verde sau roşu sau cum îi spuneţi voi a fost dintotdeauna lubeniţă, din sârbescul лубеница, adică „lubenica”.

La întoarcerea „în UE”, după ce am trecut de vama sârbească fără să ne întrebe cineva de sănătate [vameşul nici nu a ieşit din gheretă, ne-a verificat doar cărţile de identitate] ne-am pus frumos la „coada” formată dintr-o maşină cu numere de Serbia al cărei proprietar aştepta să cumpere rovinietă. Un angajat al vămii din partea românească ne-a spus că nu trebuie să aşteptăm după maşina din faţă dacă avem rovinietă şi că putem să mergem la gheretă, că nu mai era nimeni acolo. Aşa că am înaintat.

– Spuneţi-mi, nu era roşu semaforul?, întreabă vameşa pe care, evident, am deranjat-o.
– Ba, cred că era, zice Robert.
– Păi şi-atunci de ce aţi venit???, insistă femeia.
– Colegul dumneavoastră ne-a spus să intrăm. Noi eram în spatele maşinii care încă mai aşteaptă în spate, colegul ne-a văzut şi ne-a spus să venim încoace, îi spune Sebi.
– Dar era semaforul roşu!!!
– Ne scuzaţi, am crezut că e blocat sau ceva, din moment ce nu era NIMENI la rând.
– Mda, bine.

Un vameş ne-a cerut să deschidem portbagajul, a aruncat o privire, a întrebat dacă printre multele plase cu prostioare cumpărate din supermarket – şi branduite ca atare – avem ţigări sau alcool. Aveam ceva, dar nu am depăşit maximul de două pachete [40 de ţigări]/persoană sau 250 de grame de tutun/persoană. Ne-au urat „Drum bun!” şi duşi am fost.

Şi cam asta a fost scurta excursie pân’ la Belgrad. Mi-am îmbogăţit colecţia de globuri de sticlă [snowglobes], am mai „bifat” o ţară – deşi intenţionez să mai ajung prin Serbia, nu mi-a ajuns o după-amiază! – şi mi-am adus aminte cum era viaţa înainte ca România să intre în UE: mai ieftină.

Şi acum, multe poze. :) 

Aţi fost vreodată în Serbia? Dacă da, ce v-a plăcut şi ce nu? Dacă nu, v-ar plăcea să mergeţi? Că eu tare m-aş mai duce.

9 thoughts on “O zi în Belgrad, Serbia”

  1. O tara frumoasa, care isi revine destul de repede dupa ani destul de zbuciumati. Iti recomand si o vizita in Novi Sad data viitoare. Ai ce vedea si acolo.

  2. Noi tranzitam Belgradul in drum spre si dinspre Croatia. NU am avut niciodata probleme la granita (nici nu romanii, nici cu sarbii) – sa fiu sincera nu am avut probleme deloc la orice granita din fosta federatie.

    Este adevarat ca parcul lor auto a ramas in urma, semn ca, desi inainte de razboi erau mult inaintea noastra, razboiul ala si-a lasat adanc urmele pe acolo. In Bosnia masinile sunt si mai rare, au fost orase marisoare unde numarai pe degete masinile de pe strada, chiar si la ore de varf, care la noi inseamna stat in trafic in draci si aglomeratie.

    In Serbia (si restul tarilor jugoslave) nu trebuie sa te rusinezi ca esti roman. Suntem bine priviti si primiti.

    Nu am facut cumparaturi in Belgrad (am incercat sa conducem direct pana in Muntenegru – unde plateam in euro si apoi sa ajungem in croatia, sa schimbam banii in kune), deci nu cunosc preturile. In muntenegru nu-s chiar mici (dar ceva mai mici decat pe coasta croata).

    Mi-ai deschis apetitul insa pentru o plimbare prin Belgrad. E foarte aproape de noi, deci am putea sa ne rupem o zi si sa-l aprofundam

  3. Am fost in tranzit de doua ori cu trenul. Destinatia finala era un oras din Bulgaria (Blagoevgrad). In loc sa luam avionul ca tot omul sanatos la cap, am decis impreuna cu un coleg de facultate sa mergem cu trenul.

    Trenurile sarbesti merg mai incet decat cele romanesti. Aproape poti sa fugi pe langa ele si nu te depasesc. Am avut si la dus si la intors intarziere de 5-6 ore. Gara centrala din Belgrad e mai urata decat multe gari din Romania. Asa ca termen de comparatie: arata ceva mai rau decat cea din Ploiesti, Gara de Nord e extra moderna fata de cea a sarbilor. Era si plini de tepari care ademeneau turisti la diverse hoteluri fantoma.

    Pe de alta parte am avut bafta sa cunosc o sarboaica stabilita in Elvetia care tocmai era in vacanta in Belgrad si ne-a plimbat prin oras, ne-a dus sa mancam. Mancare mai buna si mai ieftina nu cred ca am mancat vreodata.

    As mai merge inca o data macar o saptamana, dar numai daca am un localnic cu mine. La capitolul turism Romania si Serbia se aseamana. Nu sunt „tourist friendly”, ai nevoie de cineva de acolo sa te indrume ca sa te poti bucura de ce ofera orasul.

  4. Nu am fost niciodată, dar aş merge. De fapt, nu-mi amintesc să fi zis vreodată-n viaţă că nu aş merge undeva. Eu aş merge oricând, oriunde! Bani de-ar fi…
    Şi dacă mai faci şi cumpărături mai bune, şi mai şi..
    Tutunul foarte bun la preţ şi m-a amuzat pleşcaviţa aia. A fost bună, că nu m-am dumirit?

  5. Am fost in Serbia, doar in Belgrad, mi-ar placea sa vad si alte parti ale fostei Yugo! Mi-a placut…. e foarte linistita si calma, parca in reluare, traficul, lumea, totul!

  6. am vazut cam tarziu articulul !
    Am fost si eu de curand in serbia pana apropiere de Novi Sad am ramas uimit cand am vazut ca sunt foarte multi romani care stiu romaneste , si sa conduci la ei este o placere ( drumuri bune si goale :)) ) este o tara foarte frumoasa si cu oameni primitori

      1. Imi place cum crezi ca preturile sunt mici pt ca nu sunt in UE si nu pt ca cetatenii lor sunt saraci si au 20% somaj si daca preturile ar fi mari nu ar putea sa cumpere nimeni nimic. Pt sarbi preturile sunt mari. Nu compara banii tai din tara UE cu preturile lor din tara non-UE

Comments are closed.