Pokemon GO – ce e rău la un joc care te scoate din casă?

De când a început nebunia cu Pokemon GO, toată lumea are o părere despre acest joc și mai ales despre cei care-l joacă. După cum vedeți, și eu am o părere. Sau chiar mai multe, că no, sunt femeie… am o părere despre orice (just kidding, știți că nu e cazul)

Nu am înțeles niciodată care-i treaba cu Pokemonii, pentru că atunci când am fost eu copil, erau la modă Tom&Jerry și, probabil, Mihaela (sau ce alte desene românești or mai fi fost). Nu m-am uitat decât foarte puțin la Jetsons și Dexter, ceva mai mult la The Flintstones și… cam atât. Cred că mai multe animații am văzut ca adult decât în copilărie. De Tom&Jerry nu mă satur, iar la filme ca Minions, The Secret Life of Pets, Nemo/Dory aș merge cot la cot cu copiii, dacă nu ar fi dublate în limba română. Dar faza cu Pokemonii nu am înțeles-o, eram deja prea „bătrână”.

Așa că e de înțeles de ce, acum, nu m-am entuziasmat deloc și nu m-am grăbit să-mi instalez aplicația. Dar, pentru cine nu știe, Pokemon GO e un joc interactiv, probabil primul joc pe telefon care i-a scos pe nerds tocilari din casă și i-a trimis să exploreze orașul, în căutare de Pokemoni. Te plimbi cu camera foto, GPS-ul și datele mobile pornite, te rogi să nu ți se descarce prea repede bateria și cauți Pokemoni prin oraș.

Ideea care mi-a plăcut cel mai mult despre acest joc este împrumutată de la cineva, nu rețin la cine am văzut-o, dar nu-mi aparține: oamenii oricum stau cu nasul în telefon și nu sunt atenți la drum sau la ce fac, deci hai să nu dăm vina pe acest joc pentru toate relele din lume!

Da, e foarte nasol că oamenii ies din casă și fac kilometri întregi pe jos, în căutarea unor monștri de buzunar virtuali! Vai, cât e de nasol! Iar pe „noi”, cei care stăm pe margine și comentăm că ar face mai bine să citească o carte (în condițiile în care ultima carte citită de noi a fost oferta de la Penny Market), cum ne încurcă căutătorii de Pokemoni? Cu ce ne deranjează? Doar pentru că au alte preferințe decât noi, sunt idioți, iar jocul e, citez dintr-un clasic de-ăsta în viață, „Pokeshit”?

pokeshituri

Viața ar fi mult mai frumoasă dacă fiecare și-ar vedea de ograda lui, fără să-l intereseze ce face vecinul cu bateria telefonului propriu. Dar… pe de altă parte, curiozitatea e în natura umană. Ne place să vedem ce au alții în case, în genți, în portbagaje, în cămări sau în frigidere. Așa că era de așteptat să apară câte o părere despre Pokemon, iată că și eu am una (deși e mai degrabă despre păreriștii pro și contra Pokemon Go decât despre cei care-l joacă).

Părerea mea e că fiecare este liber să joace ce vrea. Așa cum n-am râs de oamenii care ieșeau la plimbare „ca să-și facă pașii” (aplicația S Health de la Samsung contorizează pașii făcuți și îți recomandă între șase și 10 mii de pași pe zi), nu văd de ce am râde de cei care fac același lucru, dar cu telefonul deschis și căutând animăluțe virtuale prin oraș, chestie care îi duce în locuri în care, poate, n-au mai fost.

Foto: Pokemon Go, de la Shutterstock

15 gânduri despre „Pokemon GO – ce e rău la un joc care te scoate din casă?

  1. Mie mi se pare periculos – foarte periculos – pentru că are potențial de a crea dependență.

  2. Eu nu am de gand sa instalez acel joc, nu ma pasioneaza, nu il gasesc util, la mine timpul inseamna bani.
    Dar e amuzat cum aud lumea ca nu are timp de nimic si, brusc, au timp de cautat Pokemoni.
    Exact ca o cunostinta de-a mea care se plange non stop ca nu are timp si bani de sala, ca doar ea vrea neaparat sa slabeasca, dar are timp sa isi vada serialul de pe Kanal D :))))).
    Dar nu e treaba mea, dupa cum am zis.
    Atat timp cat nu ma trezesc cu vreun maniac la usa, ca a gasit pokemoni la mine in casa, sau nu ma afecteaza cu vreun fel personal/ profesional/ fizic/ emotional si cum mai vreti, e treaba lor.
    Imi sunt indiferenti.
    Recunosc, cand am auzit prima data de isteria asta, am ridicat din spranceana si am pufnit in ras, pentru ca deja imi imaginam selectia naturala pusa la treaba, dar am revenit rapid la gradina si capra mea :))

  3. Ah, am uitat sa mentionez, ca poate zice lumea ca n-am viata :)))
    Si eu ma joc, dar altceva.
    Ma joc Assasin’s Creed si Batman pe consola, ba colorez, ba ma joc pe miniclip, ba ies cu bicicleta, ies la alergat…din astea :))))
    Dar Pokemon Go simt ca nu ma ajuta cu nimic… deci de-aia imi este indiferent :))

  4. „Viața ar fi mult mai frumoasă dacă fiecare și-ar vedea de ograda lui, fără să-l intereseze ce face vecinul”

    Iti dai seama ca asa ceva nu se intampla niciodata, nu-i asa? Dar daca prin absurd s-ar intampla asa ceva, inseamna ca am trai intr-o lume perfecta, in care fiecare si-ar vedea de viata lui si nu ar judeca pe altul ca este diferit sau are alte gusturi si preocupari. Chiar a fi misto :)

  5. Un pas in plus catre manipulare. Gamificarea alaturata drepturilor de acces la viata privata. Ati citit cate lucruri poate accesa aplicatia din telefon?

  6. Foarte rar ma mai joc. Ultima oara m-am jucat in retea cu colegii de birou acum cativa ani, dar dupa ce am descoperit porcariile de monitorizare instalate pe laptopuri, am lasat-o balta.

  7. E aproape acelasi lucru ca si Ingress. Baza de date cu „portaluri” care aici sunt denumite „Gym” sau „PokeStop” parca, e importata de acolo, cam tot acelasi lucru trebuie sa il faci, sa te plimbi pana iti vine acru :)) Au vazut oamenii ca a trecut euforia cu Ingress si le-a scazut drastic numarul de jucatori, si au reinventat roata. Si totusi, parca ideea din Ingress mi se parea mai faina.

  8. Eu nu am nimic cu cei ce joacă acest pokemon. Dar parcă prea a zăpăcit persoanele din zona mea. Nu e problemă că se joacă, problema e că în loc să alergăm și să ne plimbăm împreună, ei stau cu telefonul în mână și îi vezi ca pe ăia de la Neuro, că sar garduri și îs în stare să intre și la vecini în casă… doar ca să prindă un pikachu, sau cum i-o zice.. Eu l-am instalat și am intrat să văd cum funcționează. Nu mă atrage, însă aplicația de la telefonul meu… face minuni atunci când o pornesc. :))

  9. Mie mi se pare foarte misto jocul prin prisma beneficiilor pe care mi le aduce: al meu prieten se plimba prin cartier pt a prinde pokemoni, iar eu il insotesc si ma bucur de racoarea zilelor de vara. Cred ca termenul „isterie” e putin exacerbat si nu cred ca trebuie atat de blamat acest joc, fiind un bun pretext de a iesi din casa si a explora locuri pe care de obicei le ignoram.

Comentariile sunt închise.