Poze și idei – 04

HTC a lansat în România telefonul HTC 10,

cel mai nou vârf de gamă. Nu m-ar fi interesat în mod deosebit știrea asta, dar de curând am avut ceea ce americanii ar numi a falling cu brandul Samsung, căruia i-am fost fidelă de vreo trei modele încoace. Note 2, Note 3 și acum Note 4 sunt tot atâtea dezamăgiri în ceea ce privește performanțele în momentul în care a trecut un an de utilizare zilnică. Inspirat de lumină şi sculptat până la perfecțiune, modelul HTC 10 foloseşte o nouă abordare a designului, în care contururile îndrăzneţe sunt sculptate din metal solid. Acesta captează lumina într-un mod inspirat, în timp ce marginile teşite îi oferă un aspect mai subţire și suplu. Partea frontală din sticlă se îmbină perfect cu carcasa din metal. Proiectat cu stricteţe pentru a face faţă loviturilor, accidentelor şi zgârieturilor de fiecare zi, noul HTC 10 a fost supus unor teste de temperatură extremă de peste 168 de ore, de la o temperatură de îngheţ de -20’C la una pârjolitoare de 60’C, plus peste 10.000 de teste de cădere, îndoire, zgâriere şi coroziune.
HTC 10 oferă cea mai bună cameră foto de smartphone disponibilă astăzi pe piață. Având pe ambele camere foto, frontală și principală, primele obiective din lume cu stabilizare optică, diafragmă mai mare cu f/1.8; 12 milioane UltraPixeli de ultimă generaţie (1,55 µm per pixel), autofocalizare laser mai rapidă pe camera foto principală, un obiectiv superangular și bliţ pe ecran pe camera foto frontală UltraSelfieTM, acest smartphone oferă fotografii extrem de clare, de înaltă rezoluţie, chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută, fie că te afli în faţa sau în spatele obiectivului. Camera foto este proiectată să se declanşeze în numai 0,6 secunde și are autofocalizare laser de a doua generaţie, cu care obții mai rapid fotografii bine focalizate – autofocusul funcţionează chiar şi în modul rafală. Toate setările sunt poziţionate la îndemână, iar Modul Pro oferă opţiuni avansate pentru fotografii experimentaţi, incluzând funcționalitatea formatului RAW.
HTC 10 îmbină videoclipurile 4K vii și primul sistem de înregistrare audio stereo Hi-Res pe 24 biţi din lume, surprinzând de 256 de ori mai multe detalii decât înregistrările standard, dintr-un spectru de frecvență de două ori mai larg. Noul HTC 10 are certificare pentru sunetul Hi-Res şi a fost proiectat pentru a reda sunetul aşa cum l-a dorit artistul.
Când vine vorba despre software, cu HTC 10, aplicaţiile pornesc de două ori mai rapid și au o performanţă impecabilă. În plus, telefonul are un ecran quad HD de ultimă generaţie, cu 30% mai viu colorat, ce creează o adevărată experienţă cinematică şi este cu 50% mai sensibil la atingere decât predecesorul său – chiar şi cea mai mică și mai rapidă mişcare a degetului este urmărită perfect.

htc 10

Ce naiba s-a întâmplat cu prețurile becurilor?

Am avut un stoc suficient de becuri de tot felul, dar l-am epuizat* și am purces la a cumpăra cateva becuri noi, să fie, să nu trebuia’.

becuri

*OK, nu l-am chiar epuizat, mai am vreo patru becuri de 100W pe care le țin pentru eventualii nepoți (că nu se mai găsesc de cumpărat de câțiva ani).Dar ce s-a întâmplat cu prețurile becurilor? De ce, de la 3-5 lei bucata, au ajuns să coste 20-30, chiar 40 de lei?!?

Am primit pe Facebook câteva răspunsuri: că nu ar trebui să mă uit la becurile LED sau economice, pentru că alea sunt mai scumpe, dar eu tot de-alea aveam și nu țin minte să fi dat o căruță de bani pe ele. Cert e că într-un an sau doi, și-au dublat prețul. Dacă știam, cumpăram mai multe becuri din timp.

Apropo de stocuri, voi aveți stocuri de produse în casă ori doar eu sunt „strângătoare”?

Am câteva zeci (!) de săpunuri, șampon cât pentru tot restul anului, două sticle de apă micelară, creme hidratante, tot felul de snack-uri, ca să nu mai vorbesc despre lada frigorifică în care ar încăpea un om, că și aia e plină.

Anul ăsta, am spus NU droburilor,

ca în fiecare an, că nu pot să mănânc carne de miel. Și pentru că nu mă dau în vânt după mâncarea tradițională de Paște.

papa bun de pasti

Cum să nu mai cauți capătul scotch-ului

scotch

Nu am dovezi, dar sunt aproape sigură că niște cercetători au făcut un studiu din care a rezultat că ne petrecem câteva minute bune din viață căutând capătul benzilor adezive (scotch-ului). Așa că mă bucur că am găsit soluția asta pe net, care poate fi adaptată folosind orice altceva în locul agrafei pentru hârtie.

În felul ăsta, data viitoare când o să aveți nevoie de scotch, nu mai stați juma’ de minut ca să găsiți capătul. Și când ai unghiile foarte scurte, e cu atât mai frustrant!

Poze și idei 3 | Poze și idei 2 | Poze și idei 1

Foto: Exchanging ideas, de la Shutterstock

13 thoughts on “Poze și idei – 04”

  1. Oh la ape micelare am si eu stoc de 4 sticle, la fel si dischete demachiante si tampoane si samponul meu de la plafar pe care il gasesc foarte greu, asa ca iau 5 sticle o data sa imi ajunga 6 luni.
    Al meu are stocuri de rezerve pentru aparatul de ras.
    Iar impreuna avem stocuri de hartie igienica, apa plata la 2L (alea se duc rapid oricum, dam gata in bax in 3 zile, asa ca la sfarsit de saptamana luam 2-3 baxuri) si prosoape de bucatarie.In dulap la bucatarie avem stocuri de seminte de dovleac, Iar in congelator avem stocuri de mazare congelata, broccoli si alte legume tocate.
    In rest nu prea stocuiesc chestii.

    PS: drobul nu se face numai de miel. Eu detest carnea de miel, le fel si cei din familia sotului, dar si din a mea. La noi se mananca drob din ficat de porc si drob din ficat de pui. Si e foarte bun :P Incearca data viitoare! Cel putin ala de porc ma da pe spate, il face mamaie de ma da cu „roatilii” in sus :))))

  2. Samsung Galaxy S6 rocks my world,
    Becurile mă înnebunesc și pe mine. Sau mă înnebuneau. Asta până am găsit becurile potrivite în Hornbach: economice, lumină cum vrei (albă, rece, caldă etc) la prețul de 10 lei bucata.
    Nu fac stocuri de nimic. Face parte din sistemul meu pentru zenificarea vieții: decât să fie totul prea aglomerat prin șpais, baie sau alte locuri mai bine nu. Un principiu de viață spune să nu am niciodată 2 geluri de duș în baie, altfel pierd minute în șir să decid pe care-l folosesc. It messed up my life big time când am primit unul și nu m-am putut abține, l-am dus în baie. Și mai aveam unul acolo care-mi plăcea. Oh, the chaos!
    Și eu am spus nu droburilor. Mama nu, ea l-o pregătit. Ea l-o pregătit, ea l-o mâncat.
    Bună idee cu banda scotch.

  3. de telefon nu stiu ce sa zic; azi voi injura si eu pretul becurilor ca mi s`a ars unul, dar totusi a tinut 5 ani asa ca e normal sa`si dea duhul. stocuri anormal de mari de „ceva” nu am, dar trebuie sa am tot timpul cel putin 100ml acetona si 2 pachete de dischete demachiante. drobul e preferatul meu, am mancat pe saturate. imi place carnea de miel si o mananc cu placere. de scotch nu ma prea ating, doar cand trebuie sa impachetez cadouri :)

  4. Samsung Galaxy S6 Edge mi-a pus capac. Nu știu dacă aș fi în stare să îl schimb cu un HTC, pentru că azi-mâine fac 10 luni de când îl am și merge strună. Samsung m-a dezamagit și pe mine, dar la restul telefoanelor.

    Eu de când cumpăr becuri economice, tot aproape 20 de lei dau pe ele. I dont know, poate la tine or fi fost mai ieftine…

    Eu sunt nebună cu stocurile. Am stoc de hârtie igienică, de ulei, de gel de duș. Geluri de dus am vreo 5 in baie, 1 are un kg si e de ciocolată primit de prin America. Atât de mult îmi place mirosul că dacă aș ști unde îl găsesc, aș mai lua 2 kg :)))

    Foarte tare ideea. Eu chiar pierdeam ceva timp până îmi dădeam seama unde e capătul.

  5. Sint extrem de curios ce anume te nemultumeste la Note 3. Am acelasi model, sint nemultumit si as vrea sa stiu opinia ta. Multumesc!

  6. Stocuri, mama. Cum sa nu am stocuri. Daca se apuca romanii sa se spele si nu mai gasesc sapun sau sampon. Sunt fana HTC asa ca… Becuri led din Dede. Perfecte. Scumpe 20-30 ron… dar sunt, altceva! Ia sa va vad: – Aveti stoc de schotch? Eu da. 2 role mari transparente. 4 mici transparente. 2 mari de hartie. 4 mari powertape Tesa. Sa continui? Scotch-ul electricianului 6 role culori diferite. Asta doar intr-un dulap.

    1. Chiar stocuri nu le-aș zice, că sunt împrăștiate prin mai multe locuri din casă. Dar cred că am cinci role, trei mici și două mari, plus de-aia de zugrăvit, ce mi-a rămas după proiectul recent, iar bandă izolatoare nu cred că mai am deloc, că nu folosesc. :D

    1. Când apuci să te joci cu o versiune superioară, nu mai vrei să te întorci la ce-ai avut. :) De-aia mi-e frică să pun mâna pe vreun Samsung de-ăsta cu ecran curbata (adică extins pe laterale). Nu mă nemulțumea decât faptul că nu era Note 4. E un telefon bun, chiar foarte bun, Samsung Galaxy Note 3, dar camera foto de pe Note 4 este superioară, se mișcă mai bine, bateria parcă e mai mare etc. Te înveți foarte repede cu binele.
      În ultima perioadă în care l-am folosit, normal că m-a nemulțumit durata de viață a bateriei, care stătea încărcată tooot mai puțin.

  7. Samsung am ca telefoane de ceva vreme. Primul a fost un Windows Phone, Samsung C6620, cred. Avea prostul obicei sa apeleze de unul singur.
    Acu’ is obligat sa „ma dau” cu un Galaxy Grand Neo, pe motiv ca e telefon de serviciu. Inainte de asta sotia mi-a facut cadou un Samsung Galaxy Ace, cu care nu m-am putut impaca din cauza faptului ca era prea lent.

    Stocuri nu am. Era ceva serial cu unii care se pregateau de apocalipsa si faceau tot felul de stocuri. De cate ori amintesc sotiei sa mai luam cate ceva in plus, sa avem „ca sa fie la indemana”, imi aduce aminte ca nu ne pregatim pentru apocalipsa si ca putem gasi cam orice pe o raza de 500 de metri.
    Singurul moment in care am avut dreptate a fost prin 2012, cand, imediat dupa ce am ajuns acasa dupa ce imi incheiasem contractul, am trecut din avion direct la volan si am mers cu ea sa cumparam cateva baxuri de apa. Incepuse sa ninga puternic exact dupa ce am aterizat si mi-am dat seama ca va fi de durata. Iarna aia au fost rafturile aproape goale in supermarket, si zapada a stat necuratata pe carosabil cam o luna. Ieseau din cartier doar cei cu 4×4. La buticul de cartier batea vantul prin rafturi, nu mai aveau decat marfa expirata. Am incercat sa-i explic necesitatea unor mici stocuri, dar n-am avut succes. Nimic pe stoc, ca nu cumva sa expire si sa fim nevoiti sa aruncam.

  8. pai pretul la becuri a crescut pentru ca a crescut si calitatea lor, si a scazut consumul de energie cica.
    Eu am observat ca un bec de firma buna pe care dai 25 – 35 de lei pe mine ma tine cu anii, pe cand un bec de 5-8 lei in cateva luni se arde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.