Recomand Best Western Plus Fusion Hotel din Cluj-Napoca

Da, da, aşa se numeşte hotelul la care am stat weekendul trecut, când am fost la Cluj, şi care e situat în Floreşti, la câteva sute de metri de Polus. Best Western Plus Fusion Hotel din Cluj-Napoca este primul hotel Best Western Plus din România, categoria superioară hotelurilor obişnuite sub marca Best Western. Fusion Hotel, prin renunţarea la o parte dintre camere, şi-a extins spaţiile de conferinţe, a amenajat un centru wellness, cu jacuzzi, sală de masaj, iar certificarea serviciile existente s-a realizat prin aderarea hotelului la reţeaua Best Western, la categoria Plus.

Ştiam că are patru stele, dar niciodată nu m-a aşteptat cineva în faţa hotelului ca să mă întrebe dacă mă poate ajuta cu bagajele. Chiar i-am zis lui Sebi că dacă i-aş fi lăsat omului [cred că era recepţionerul, nu sunt sigură] rucsacul să mi-l care, îi rupeam spatele. Ştiu cum face mama când încearcă să-mi mute rucsacul dintr-o parte în alta şi se îndoaie de la mijloc [mama, nu rucsacul] de parcă aş avea cărămizi înăuntru, nu „strictul necesar”.

Deci treaba asta cu „pot să vă ajut cu bagajele?” a fost prima impresie bună pe care mi-a lăsat-o hotelul Plus Fusion din Cluj-Napoca. Apoi mi-au plăcut foarte mult cele două lifturi realizate din sticlă material transparent şi din care se vedeau drumul spre Floreşti şi etajele. Asta ca să nu mai spun că nu puteai să intri sau să ieşi din hotel fără să fii întâmpinat de cel puţin o faţă zâmbitoare, aşa cum a scris şi Sebi.

Când am urcat la etajul 3, unde aveam camera rezervată, deja mi se întipărise şi mie un zâmbet pe faţă: hotelul ăsta este plin de culoare, la propriu. Lămpi colorate, pereţi coloraţi, desene la fel de colorate în cameră şi nici măcar o urmă de kitsch, ba dimpotrivă, hotelul este chiar foarte elegant.

Din experienţă [nu una foarte vastă, dar totuşi] ştiu că hotelurile de patru stele din România sunt şi foarte scumpe, aşa că nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că o cameră la Best Western Plus Fusion Hotel costă puţin peste 300 de lei, iar cu rezervare, preţurile mai scad. E drept că hotelul nu-i situat chiar în centrul oraşului – hehe, e chiar lângă Polus, deci la marginea Clujului -, dar ăsta nu-i neapărat un lucru rău. Noaptea e atât de linişte, încât poţi număra liniştit maşinile care merg pe drumul Cluj – Floreşti şi înapoi, asta dacă stai cu geamul deschis, că altfel chiar nu auzi nimic. Mie nu-mi place să nu aud nimic, aşa că am deschis geamul şi am numărat maşini şi stropi de ploaie ca să pot adormi. Cu oiţele imaginare n-a funcţionat.

Şi dacă tot nu v-am convins că Plus Fusion este hotelul în care merită să staţi cel puţin o noapte dacă aveţi drum prin Cluj, vă las cu nişte poze care fac cât nişte mii de cuvinte; astea sigur or să vă convingă!

P.S.:
Site-ul hotelului: www.bestwesterncluj.ro
Adresa: Cluj-Napoca, Floreşti, str. Avram Iancu, nr. 442-446
Facebook: www.facebook.com/BestWesternCluj
Twitter: twitter.com/BWFusion

9 thoughts on “Recomand Best Western Plus Fusion Hotel din Cluj-Napoca”

  1. Pingback: Recomand Best Western Plus Fusion Hotel din Cluj-Napoca | Bestwesterncluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.