Religia mea. Zeii mei

Sunt câțiva oameni care, pentru mine, reprezintă mai mult decât niște simple ființe umane. Sunt zei. Dumnezei, dacă vreți.

Sunt oamenii pe care, dacă aș avea vreodată ocazia să-i întâlnesc, poate n-aș fi în stare nici măcar să-i salut, de emoție. Am fost destul de aproape de a-i întâlni pe Scorpions, acum câțiva ani… era o conferință de presă înaintea unui concert la care poate că aș fi avut ocazia să particip. Credeți că aveam vreo întrebare? Că aș fi putut să deschid gura? Probabil aș fi leșinat ca amețitelea alea care strigau că pleacă Michael.

Jerry Seinfeld. Este zeul pe care mi l-am ales singură. Pe Jon Bon Jovi l-am iubit după ce mi-a zis vară-mea că-i plac melodiile lui. Pe Scorpions îi știu de când eram mică, era tatăl meu fan și ascultam Wind of Change în mașină, în drumurile lungi spre Ungaria și înapoi. Dar pe Seinfeld nu l-am „cules” de la nimeni, l-am descoperit singură și sunt încă în venerație (așa a tradus Google in awe) față de geniul lui. Queen este o descoperire relativ recentă, dar Freddie mi-a intrat direct la inimă și nu-l mai scot de acolo.

Nu țin foarte mult să știu detalii despre viețile lor personale. Am aflat despre ei din presă, nu pentru că aș avea setate alerte pe numele lor, ci pentru că m-am lovit de acele știri accidental. Când s-a născut cel mai „recent” copil al lui Jon Bon Jovi traduceam știri la un ziar local și am dat chiar eu știrea că este, din nou, tătic. M-am și contrazis cu secretara de redacție, care m-a obigat să pun titlul: „Din nou, tătic”. Nici după 15 ani nu am uitat cât de mult m-a enervat virgula aia, era știrea mea, de ce a trebuit să se bage ea?

Altă dată, am citit în ceva revistă pentru adolescenți (probabil Salut, eram o cumpărătoare fidelă a revistelor destinate celor de vârsta mea) o scrisoare scrisă de un tată și adresată „supraomului Jon Bon Jovi”. Ce stupid, mi-am zis. O scrisoare în română pe care el n-o s-o citească niciodată! Și scrisă de un tată care povestea cum fiica lui are un altar dedicat lui Bon Jovi. Am avut sentimente amestecate atunci – de ciudă pentru că fata aia avea cum să-i construiască un altar omului ăluia, când eu la Deva abia dacă găseam un poster în revista Bravo, și asta doar dacă trupa scotea un album… Alte sentimente: de WTF?, ce caută un tată să scrie scrisori către o revistă de copii? Și de unde știe el așa de bine că datorită lui Jon Bon Jovi a luat fiică-sa nu știu ce examen? Hai, mă, să fim serioși. Dar m-a marcat, pentru că iată, țin minte și astăzi stupida scrisoare a unui tată prea preocupat de viața fiicei lui.

Mă uit fascinată la Comedians In Cars Getting Coffee, show-ul lui Jerry Seinfeld în care sunt invitați actori, comedianți, oameni cu care simte el că are ceva în comun, de obicei comedia. Pe mulți nu-i știu, la noi stand-up-ul a devenit la modă de mai puțin de 10 ani și nu cred că există show (de succes) fără înjurături.

jerry seinfeld shutterstock_235303909

Pe Jerry Seinfeld nu l-am auzit spunând vreodată o înjurătură. La el, glumele sunt atent studiate, muncite, cuvintele sunt alese cu grijă și puse unul lângă altul cu o atenție pentru detalii pe care nu o întâlnești prea des la oamenii obișnuiți, normali, să le zicem. Chiar el a povestit despre asta, într-un delicios interviu publicat în urmă cu câțiva ani. Wow, are trei ani deja.

Comediantul Jerry Seinfeld este un actor care își scrie singur replicile, într-un proces care poate dura ani, și are abilitatea să ți le recite de parcă atunci s-ar fi gândit la ele. Nu mai știu cine a zis că „să fim serioși, Jerry Seinfeld nu are habar de actorie, nu știe să joace”. Am zâmbit amar și am scos persoana respectivă de la suflet în secunda aia. Acum chiar îmi pare rău că nu mai știu cine era. Am uitat s-o urăsc, dar nu am uitat cât de mult m-a supărat cu aceste câteva cuvinte. Nu mai știu nici dacă mi-a spus-o mie, față în față, sau a zis-o la TV.

Noroc că-s încă tânără și încep să-mi amintesc. Era, probabil, comediantul Teo. Nu sunt 100%, dar cine a zis asta a zis-o la televizor. Nu am dat cu telecomanda în televizor pentru că nu sunt chiar atât de impulsivă, nu sunt nebună.

Sunt foarte puține lucruri pe care Jerry le spune și cu care să nu fiu de acord, dar atunci zâmbesc și îmi spun, americănește: „Let’s agree to disagree on this one”. Dar, repet, se întâmplă rar. De exemplu, nu m-am uitat la „Bee Movie”. Nu am înțeles mai nimic, la vremea aia, dintr-un film pe care l-a făcut sau în care a jucat el, tot ceva cu comedianți, dar… absolut neinteresant.

Cred că serialul „Seinfeld” este genial și va fi mereu actual. Jerry Seinfeld și Larry David l-au scris în așa fel încât pentru aproape orice situație din viață există măcar o referință cât de mică într-un episod din „Seinfeld”.

Și mai cred că e o nebunie să încerci a explica geniul lui Jerry Seinfeld. Pot cel mult să vă spun de ce îi iubesc geniul și este probabil cel mai apropiat de noțiunea de zeu. Tradus din engleză sună aiurea, but to me, Jerry is the closest thing to a god.

C\nd am fost la concertul Bon Jovi din București, erau tot felul de vânzători ambulați, printre care unii care îți dădeau un pahar de whiskey cu suc de mere dacă îți tatuai temporar numele BON JOVI. Am contemplat ideea de a-mi permanentiza tatuajul, doar că era un pic cam mare. Cam bădăran de mare.

denisa bon jovi

Știu, știu, e stupid să-ți tatuezi numele unor formații, că dacă se destramă? E la fel de stupid să gândești așa. Dacă vreau să îmi tatuez ceva, orice, e strict treaba mea. Poate să fie un avion mov de WizzAir, poate am motivele mele, nu?

Despre Bon Jovi am mai scris. A fost primul meu „zeu”. Cu câteva zile înaintea concertului din România, s-a rănit la un picior. A fost destul de grav, pentru că s-a operat și soarta concertului atât de așteptat atârna în balanță. Din fericire, nu a fost anulat concertul, și ca un plus, de unde anunțaseră că nu va veni și Richie Sambora, au reușit să-l mobilizeze și au venit cu toții. Știți cum a dansat Jon, cum a sărit pe scena aia, energizat de cei peste 50 de mii de oameni care veniseră acolo EXCLUSIV pentru muzica lui? Ca o capră nărăvasă. Nu mi-a venit să cred. Poate că după concert s-a dus la hotel și era plin de sânge pe sub pantalonii ăia, dar pentru fanii lui  a făcut un sacrificiu mare. Iar pentru mine asta înseamnă enorm.

jon bon jovi shutterstock_146640215

Nu știu aproape nimic despre omul Klaus Meine. Știu că e neamț și că are ceva copii. Nu m-am gândit la asta niciodată, dar la un moment dat am văzut un interviu cu el și a fost întrebat dacă fiul său (?) e pasionat de muzică. A zis că nu, parcă. Nu am reținut. Nici nu contează prea mult. Important e să aibă el grijă de el și să continue să cânte. De fapt… și dacă s-ar (mai) lăsa (o dată) mâine de cântat, aș avea destul „material” pentru tot restul vieții mele. Pot să ascult o melodie sau 100 de melordii de la Scorpions pe repeat, zile întregi, și să nu o iau razna.

klaus meine shutterstock_86437096

La fel și Queen. Freddie Mercury a plecat repede dintre noi. Geniul lui continuă să ne uimească prin melodiile pe care ni le-a lăsat. Vă dați seama câte melodii EPICE ar mai fi scos dacă trăia încă un an, ori zece? Eu sunt împăcată. Sunt mulțumită că le avem și pe astea; pe unele abia acum le descopăr și amân momentul în care ascult o nouă (pentru mine) melodie, pentru că știu că la un moment dat nu o să mai am melodii „noi”.

Un gând de final. Sunt fericită că zeii mei sunt palpabili. Că îi pot asculta, îi pot vedea, în cazul unora dintre ei mai pot să am parte de new material. Zeii mei nu sunt prăfuiți, nu îmi impun nimic, nu îmi cer nimic, doar oferă înțelepciune, cuvinte frumos meșteșugite și muzică de cea mai bună calitate. Ce să ceri mai mult?

Foto: Klaus Meine, Jon Bon Jovi, Jerry Seinfeld, de la Shutterstock. Foto featured, tot de la Shutterstock.

3 gânduri despre „Religia mea. Zeii mei

  1. Eu de mic pustan rezonam cu Jerry Seinfeld. Aveam si eu multe din gandurile sale (chiar daca nu aveam experienta sa), dar nu stiam cum sa mi le exprim iar el ma ajuta. O mare parte din umorul meu retoric sau ironic de la el s-a conturat :)

  2. ai vazut episodul cu jim carrey si seinfeld?

    da sunt superzeii mei. Cand ma gandesc ca traiesc in tara in care zeii sunt guzta, salam si alte ”carnuri”, nu-i asa ca se poate intelege dorinta de a-mi da cu tesla in ”balls”?

Comentariile sunt închise.