RemembeRings

În articolul ăsta, ziceam că uneori îmi mut verigheta de pe inelarul mâinii stângi pe un alt deget, ca să-mi amintesc câte ceva. Navigând pe Pinterest din board în board, am dat peste RemembeRings, inele din cauciuc pe care ţi le pui pe deget ca să-ţi aminteşti unul dintre lucrurile următoare: 

  • să-ţi plăteşti facturile
  • s-o suni pe mama
  • să înapoiezi cărţile la bibliotecă
  • să cumperi un cadou pentru cineva
  • şi să-ţi iei pastilele.

Mie doar vreo două mi-ar fi de folos, cel cu pastilele şi cu plata facturilor. Dar ideea există, a fost pusă în aplicare şi mi-ar plăcea să o văd preluată şi de o firmă din România. Zău că aş cumpăra inele din cauciuc şi poate că le-aş purta tot timpul dacă unul dintre mesaje ar fi „Zâmbeşte”. Mult mai utile mi-ar fi mesaje ca „Nu uita de pâine” sau „Cumpără lapte”, de exemplu.

Preţul de 18 dolari mi se pare mărişor; vorbim, totuşi, despre nişte simple inele din cauciuc, de 10 ori mai mici decât brăţările pe care le colecţionez eu în ultima vreme şi care, sunt convinsă, costă foarte puţin dacă îţi găseşti un producător chinez cu care să negociezi la sânge.

E cauciuc colorat, iar scrisul este aplicat cu o matriţă încălzită bine, preţul de 18 dolari nu se justifică. Cel puţin, nu atunci când îl transformi în lei.

UPDATE 2016: site-ul rememberin.gs, care le vindea, a dispărut. Inelele astea rămân o idee pe care probabil cei de la dx.com au furat-o deja și o produc la prețuri mult mai mici. Trebuie doar să le caut.

11 thoughts on “RemembeRings”

  1. e scump ca e de hipsteri probabil. they like expensive stuff :)
    eu rezolv adusul aminte in stilul clasic, scriu pe un biletel sau pun reminder in telefon.

  2. Scumpe , dar cute. Cred ca-s si „glow in the dark”. Am o bratara din aiasta luata din Londra (e cu „love London” la 1 lira si luceste de mama focului in intuneric.
    Si eu mai mut din inele pe dejte sa nu uit chestii :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.