„S” de la Sebastian

Am mai scris eu o dată despre litera S… dar dintre toate subiectele, nu aveam cum să aleg altceva decât Sebastian. Sigur, Scorpions, Seinfeld, Sambora sunt nume importante în viaţa mea, dar Sebastian este cel care m-a făcut să renunţ la L-ul din nume, deci trebuie să fie bun omu’. 

Ne-am cunoscut în 2007 şi de atunci o singură dată l-am lăsat să plece, dar două luni mai târziu s-a întors la mine şi de atunci suntem un cuplu. Şi e bine. Dacă am ceva să-i reproşez, o fac între patru ochi, dacă e ceva pentru care să merite laude… avem aşa:

  • chiar dacă ani buni şi-a spus Vis Urât, are un suflet mare de tot. M-a ajutat să strâng bani, haine şi alimente pentru fetele de la Bârcea, a vândut judeţe de pe o hartă virtuală a României ca să-l ajute pe Zolty, donează frecvent bani pentru persoane aflate în dificultate – chiar dacă acele acte de caritate nu văd „lumina online-ului”, asta nu înseamnă că ele nu se întâmplă. Sebi este lăudăros, dar nu şi atunci când vine vorba despre ajutorul pe care li-l dă unor oameni – şi cam aici se termină modestia lui. :)
  • găteşte demenţial şi nu se supără că eu nu ştiu să gătesc. Dar o să se schimbe situaţie, deja am început cu nişte şniţele
  • nu ne-am certat niciodată – dar niciodată! – pentru capacul WC-ului. Că-i sus sau jos, el şi-l ridică, eu mi-l cobor, nu avem probleme în sensul ăsta cum am auzit că au alte cupluri.
  • cu toate că nu e deloc religios, a purtat verigheta fără să comenteze până în ziua când i-am spus că pentru mine nu are nici o valoare. Nu suntem cununaţi religios, pentru că nu prea suntem duşi la biserică [iar prin „nu prea” se înţelege „deloc”], aşa că verigheta a fost mai degrabă un moft pe care am ajuns să ni-l facem din cauză că nu am discutat dinainte despre problema verighetelor. Am fi economisit nişte bani dacă el ştia dinainte că eu nu ţin neapărat să le purtăm şi dacă eu ştiam dinainte că nici el nu ţine la „şaibele” din aur. Şi mie oricum nu-mi place aurul deloc.
  • este împotriva câinilor vagabonzi, pentru că aceştia atacă oameni nevinovaţi şi locul lor nu este în oraşe, printre blocuri şi maşini, dar a avut un câine de rasă şi în continuare iubeşte câinii „civilizaţi”.
  • dintre toţi „băieţii” cu care am fost prietenă, el m-a „câştigat” pentru că i se întâmplă foarte rar să facă greşeli de scriere în limba română. Are el unele ticuri verbale, se mai repetă atunci când vrea să spună ceva, dar nu a scris niciodată „părinţi mei”, „s-ă vă da-u” sau alte prostii. Scrie corect, iar ăsta, believe it or not, a fost un mare plus atunci când am început să formăm un cuplu. Nu aş putea să fiu cu un bărbat care nu scrie corect sau care nu iubeşte câinii şi copiii. Da, în ordinea asta. :D
  • lista poate continua, dar cred că pentru astăzi ajunge.

Sebi e Leu [chiar dacă nu crede în zodii] şi leilor le place să fie lăudaţi. Să fie cu măsură, zic.

11 thoughts on “„S” de la Sebastian”

  1. As a grammar nazi, te inteleg perfect. Si la mine a fost un criteriu treaba cu scrisu’ corect. Ma rog, aia cu cateii si copii nu prea m-a interesat, am cautat alte „noduri in papura”, dar nu le-am gasit. Din fericire ;p

  2. Dacă multe fete s-ar uita la aspectul scrierii sunt sigur că mulţi bărbaţi ar muri văduvi. Dar ce te faci când şi ele sunt la fel şi tu, ca bărbat, cauţi una?
    Vis-a-vis de voi, ce vă pot ura decât o viaţă frumoasă şi fericită?
    @addicted: Sebi trebuie lăudat de soţie, ai lui şi de noi toţi. Asta pentru că merită. Şi nu trebuie să o zic eu, se vede!

Comments are closed.