Să nu lăsăm otita să ne încurce planurile de vacanţă!

otipax - la mareCând eram mică, otită şi oreion erau, pe lângă „alergie la căpşuni şi orice alte fructe cu seminţe”, cuvinte pe care le auzeam frecvent. Am fost un copil sensibil şi cu toate că nu-mi amintesc foarte bine durerile cauzate de otită, ştiu sigur că am avut-o şi pe asta. Şi ce poate fi mai urât pentru un copil decât o boală care să-l ţină în casă mai ales în vacanţă, atunci când toţi ceilalţi copii se joacă „ascunsea” ori „ţară, ţară, vrem ostaşi”?

Din fericire, părinţii de astăzi au la îndemână tratamente moderne pentru orice boală, iar unul dintre acestea este OTIPAX, un medicament destinat tratamentului otitei. Otita este o inflamație a urechii, însoţită de dureri puternice. Un sindrom al otitei este inflamaţia urechii medii, care are loc în urma infectării cu microorganisme patogene. Sună foarte urât, dar atunci când se întâmplă, e bine să ştim pe ce să punem mâna. Sunt sigură că toată lumea aşteaptă cu nerăbdare concediul [eu plec în concediul de vară abia… la toamnă, pe la sfârşitul lunii septembrie, dar ştiţi cum îl aştept?] şi mai ştiu că mamele care pleacă la drum împreună cu copiii sunt întotdeauna pregătite cu micuţa trusă medicală de urgenţă. Şi dacă aveţi un copil mic, ştiţi că otita este una dintre problemele cu care se confruntă aceştia.

Otita Medie Acută [OMA], deşi este una dintre cele mai comune afecţiuni auriculare, are un tratament de cele mai multe ori controversat. În cazul sugarilor sau al copiilor mici, durerea intensă, urmată de întreaga pleiadă simptomatologică specifică, determină părinţii să apeleze la un medic de familie, medic pediatru sau un specialist ORL încă din primele momente ale dezvoltării bolii. În cazul copilului mare, adolescentului, adultului sau vârstnicului, întâlnim un nivel ridicat de automedicaţie [bad, very bad!], de multe ori cu metode terapeutice inadecvate, aceştia ajungând la medicul specialist cu forme de otită complicate.

În cazul copiilor, am aflat că părinţii utilizează total greşit, la recomandarea farmacistului, picături cu administrare locală care conţin antibiotic sau antiseptic. Aceste picături nu sunt doar inutile, ci chiar contraindicate în otita medie acută, deoarece pot produce un dezechilibru al florei locale din ureche cu dezvoltarea unei candidoze locale, fără a avea efect în tratamentul otitei acute medii. Timpanul intact este impermeabil, iar mare parte a picăturilor folosite sunt uleioase, opacifiază timpanul şi nu mai permit o diagnosticare otoscopică corecta, mascând diagnosticul.

otipax
Otita este o afecţiune predominantă la copiii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi doi ani. 92% dintre copiii sub doi ani suferă de OMA congestivă, una dintre cele mai frecvente motive/raţiuni pentru prescrierea de antibiotice orale sau injectabile. Durata simptomelor poate fi utilizată pentru a delimita otita acută medie de otita seroasă, care este o formă subacută. Otita acută medie congestivă este o afectare acută a mucoasei urechii medii, până la stadiul în care fluidul nu este încă prezent în cavitatea timpanică. Există o delimitare clară faţă de otita acută supurativă, în care există colecţie de puroi, putând să apară chiar perforaţia timpanului.

Unele cazuri de otită evoluează spre otita supurativă, care necesită fără excepţie tratament antibiotic adecvat. În cazul otitei medii congestive acute, tratamentul este de cele mai multe ori controversat. Cea mai mare parte a pacienţilor copii primesc tratament cu antibiotice, însă studiile sistematice sugerează că acestea au doar un beneficiu marginal.

Ce se întâmplă dacă nu se prescrie un antibiotic încă de la începutul bolii? Păi… nimic. Un studiu efectuat pe 5.000 de copii din Olanda cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani arată că doar un tratament simptomatic în primele 72 de ore este sigur, în condiţiile monitorizării pacientului. Un singur copil care nu a primit antibiotice în primele 72 de ore a dezvoltat o mastoidită. Unul din 5.000, deci de ce ţi-ai îndopa copilul cu antibiotice când acestea nu sunt necesare?

Un studiu recent care compară efectul administrării imediate versus administrarea cu întârziere a antibioticului arată că pentru cei mai mulţi copii, beneficiul administrării imediate a antibioticului a fost doar marginal, fără o diferenţă semnificativă în calmarea durerii. Totuşi, este esenţială oferirea unui tratament analgezic care să calmeze rapid otalgia [durerea de urechi, care este foarte intensă în majoritatea cazurilor]. Un preparat cu administrare locală NU trebuie să conţină corticosteroizi sau antibiotice. Administrarea locală de preparate care conţin antibiotice este inutilă, deoarece acestea sunt ineficiente sau chiar toxice.

Medicamentul OTIPAX reprezintă o combinaţie optimă de Lidocaină hidroclorid [1%] şi fenazonă [4%]; este folosit în aplicaţii locale sub formă de picături. Lidocaina are un efect local analgezic. Fenazona are o acţiune antiinflamatoare combinată cu o acţiune de potenţare a efectului analgezic al Lidocainei. Asocierea fenazonei la lidocaină scurtează timpul de instalare a efectului anestezic, obţinându-se un efect anestezic de intensitate mult superioară şi cu o durată dublă faţă de utilizarea lidocainei în ionoterapie. În acelaşi timp, datorită efectului antiiflamator al fenazonei, OTIPAX reduce semnificativ congestia timpanului, permiţând examinarea în condiţii optime a acestuia.

În plus, prin excipienţii săi [alcool – 95%, glicerină şi tiosulfat de sodiu], OTIPAX exercită şi o uşoară acţiune antiseptică locală.

Pentru ce este bun OTIPAX? 

Tratamentul local simptomatic al anumitor afecţiuni dureroase ale urechii medii, cu membrana timpanului intactă; otite congestive acute; otite virale flictenulare; otite barotraumatice.

OTIPAX acţionează extrem de rapid, aducând aproape instantaneu o uşurare considerabilă a simptomatologiei caracteristice otitei medii acute. Se administrează câte 4 picături de OTIPAX în urechea dureroasă, de 2-3 ori pe zi. În absenţa unei fisuri a timpanului, absorbţia sistemică este puţin probabilă. Ca o consecinţă, în condiţii normale de utilizare, acest medicament, dacă este nevoie, poate fi folosit în perioada de sarcină, precum şi în timpul alăptării.

NOTĂ: OTIPAX poate fi utilizat preventiv înaintea călătoriei cu avionul, dacă apar dureri auriculare la decolare şi aterizare. Se pun câte 4 picături în ureche înainte de decolare sau aterizare, iar zborul este mai bine tolerat. OTIPAX se poate utiliza şi în cazul durerilor de urechi apărute la scufundători.

4 thoughts on “Să nu lăsăm otita să ne încurce planurile de vacanţă!”

  1. Eu am rămas cu o sensibilitate a urechii de vreo 6 ani, de la un val care m-a izbit puternic și m-a făcut conștientă de cum comunică nasul cu urechile și gura. Apa aia sărată forțată în craniul meu mi-a luat maul vreo 20 de minute atunci.

    De la aerul condiționat din mașină, la drum lung, mă iau niște dureri de vreau să plâng, la fel iarna, când trag curent… Mi-a recomandat Otipax o farmacistă anul ăsta, în concediu, că eu îmi uitasem picăturile mele acasă. A acționat atât de rapid și eficient (n-am mai avut probleme toată săptămâna la mare) de nu mi-a venit să cred.

    Acum știu și cum funcționează și de ce, mersi mult de informații :)

  2. Am si eu o nelamurire: care e totusi legatura dintre cele doua, nu de alta, dar otita poti face de mai multe ori, in schimb oreion poti face doar o singura data!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.