Sărbători Lumiate [CONCURS!]

Nu am greşit titlul, aşa am vrut să scriu eu, „Lumiate” în loc de „Luminate”, pentru că aveţi ocazia să câştigaţi un telefon Lumia 735 – şi pe cuvânt e foarte simplu să aveţi Sărbători Lumiate, citiţi doar până la capăt, e foarte important.

În ultima săptămână am testat o bijuterie de telefon: Lumia 830. Verde. Mie mi-a rămas gândul la Lumia 1020 încă de când a apărut, e telefonul acela care ţine loc şi de cameră foto serioasă, pentru că are un senzor de 41 de megapixeli. Nu aveam cine ştie ce aşteptări de la Lumia 830, ştiind că are un frate cu o cameră foto mult mai performantă. Ei bine, am fost mai mult decât plăcut surprinsă de performanţele foto ale acestui telefon!

Ultimul meu smartphone fără Android a fost N9, cu o cameră foto foarte bună, numai că de când mi-a adus Moşu’ telefonul pe care îl am acum, Note 3, am trăit cu convingerea că nu există o cameră foto mai bună pe telefon. Boy, was I wrong! 

Review Lumia 830

Minusuri

O să încep, totuşi, cu ce nu m-a dat pe spate la Lumia 830, deşi este un telefon senzaţional şi îi bag câte ceva de vină doar de dragul de a nu lăsa goală lista cu minusuri. Aşadar, m-a enervat viteza de transfer prin Bluetooth; din fericire, nu e o problemă a acestui telefon, ci a tuturor telefoanelor cu Bluetooth pe care am pus eu mâna. Cred că m-am obişnuit cu viteze de transfer prea rapide prin USB 3.0 sau prin wi-fi, de-asta mi se pare că transferul prin Bluetooth e prea încet. De multe ori, decât să-mi trimit prin Bluetooth câteva poze de pe [orice] telefon pe laptop, prefer să mi le dau pe mail, că ajung mult mai repede. O chestiune care ţine doar de acest telefon este că nu poţi să ai mai multe transferuri prin Bluetooth în acelaşi timp. Ai trimis o poză? Păi aştepţi să se ducă şi dup-aia o trimiţi şi pe cealaltă, Frustrant.

O altă chestie care m-a încurcat puţin a fost dispunerea butoanelor. Ca dreptace, m-am obişnuit să am în dreapta butonul fizic de „Înapoi” şi în casetele de dialog, OK-ul să fie în dreapta şi Cancel în stânga. La Lumia sunt invers. Lumia 830 are sistemul de operare Windows Phone 8.1, despre care sunt sigură că a fost dezvoltat după Windows 8, pe care eu nu l-am testat încă. Folosesc Windows dintotdeauna şi mi s-a părut nenatural să am OK-ul în stânga şi Cancel-ul în dreapta; nu o dată mi s-a întâmplat să mă grăbesc să apăs un buton şi să constat că am apăsat fix pe celălalt buton, adică OK în loc de Cancel şi viceversa.

Şi ar mai fi cele patru butoane laterale din partea dreaptă. Obişnuită cu unul singur, cel de blocare/deblocare, m-am cam opintit de fiecare dată când am vrut să blochez telefonul. În dreapta are aşa: buton de volum+ / buton de volum-, buton de blocare şi deblocare, buton de declanşare a camerei foto. Pe acesta din urmă l-am găsit foarte util, pentru că e mult mai la îndemână să apeşi un buton cu arătătorul mâinii drepte decât să îţi foloseşti degetul mare al aceleiaşi mâini ca să faci o poză ori să filmezi. De multe ori, când vreau să fac poze cu phablet-ul meu, trebuie să mişc mâna ca să ajung la butonul de declanşare şi stric cadrul sau mişc telefonul, chestie care duce la o poză mişcată.

Cam atât. Zău că am căutat, dar nu am ce altceva să-i bag de vină acestui frumos telefon verde. Acum să vă spun şi ce m-a impresionat la el.

Plusuri

În primul rând, camera foto. E absolut nemaipomenită, iar dacă această cameră de 10 megapixeli face poze atât de faine, de clare, de luminoase, îmi pot doar imagina cum ies pozele făcute cu Lumia 1020…

Stabilizatorul optic face treabă foarte bună. Dacă ai lumină suficientă – iar prin „suficientă” eu înţeleg să ai lumină cât de cât –, chiar dacă te mişti, telefonul va şti că trebuie să facă o poză clară şi nu una mişcată, că de-aia e smartphone. O să vedeţi mai jos câteva exemple. Bucătăria mea nu e foarte luminoasă, sigur, există un geam, era lumină afară, dar era o zi mohorâtă de noiembrie când am făcut aceste poze şi încă nu-mi vine să cred că telefonul s-a descurcat atât de bine cu atât de puţină lumină! Pe cuvânt că în pozele făcute cu acest telefon am o bucătărie mult mai frumoasă şi mai luminoasă decât e în realitate.

Nici pe întuneric nu mi-e ruşine cu camera foto de pe Lumia 830, doar că nu am apucat să ies în oraş pe întuneric şi să-l pun la treabă, pentru că serile astea am fost mai mult pe la redacţie, cu treabă. Să mai zic şi de macro? Marea mea durere este că nici un telefon nu ştie să facă poze macro aşa cum mi-aş dori eu, adică să pot ţine obiectivul foarte aproape de obiectul fotografiat. Aţi ghicit, Lumia 830 face poze macro incredibile. Şi modelul pe care l-am testat eu e verde, v-am mai zis?

E rapid. Mi-am instalat aplicaţia de Facebook, m-am conectat şi l-am lăsat să se odihnească. Dintr-o dată, aud sunetul pe care îl face computerul – cu Windows – atunci când primeşti notificări de la Facebook. Măi, să fie! O secundă mai târziu, dum-dum-dum, şi Samsungul meu cel atât de rapid, cel mai rapid!? Da, Lumia e cu una sau două secunde mai rapid decât telefonul meu, mă anunţa mai repede când cineva îmi comenta la pozele de pe Facebook. Dacă mi-ar fi spus cineva, nu aş fi crezut asta.

Nu am apucat să mă lămuresc cum face, dar şi-a luat singur o poză de pe Facebook pentru ecranul de stand-by. L-a ales pe Sebi, într-o poză făcută în Austria. Astfel, de fiecare dată când îl deblochez, Sebi se uită dezaprobator la mine. Am sute de poze pe Facebook, cum o fi ales-o el tocmai pe asta nu ştiu!

lumia 830 cu wallpaper de pe facebook lumia 830 in mana

Lumia 830 e foarte grijuliu cu viaţa mea socială: îşi ia singur, tot de pe Facebook, zilele de naştere ale prietenilor mei şi evenimentele la care sunt invitată şi mă avertizează că e ziua lu’ cutare şi se întâmplă evenimentul cutare.

Ultimul meu smartphone fără Android a fost Nokia N9. Mi-a plăcut la nebunie felul în care se debloca ecranul: cu dublu-tap, adică dai de două ori cu vârful degetului, ca şi cum ai vrea să-i baţi în geam ca să-l deranjezi un pic, iar el se deblochează imediat, fără greş. Am „bătut” de două ori, cu emoţie, pe ecranul lui 830 şi, fără exagerare, am scos un chiot de bucurie când am văzut că această funcţie – aparent neinteresantă – încă este disponibilă. E foarte comod să-ţi deblochezi telefonul aşa, iar dacă te obişnuieşti cu double tap, adaptarea la un alt sistem e foarte grea, vă spun din experienţă. Şi e frustrant să vezi că nici un alt telefon nu ştie de ce-i baţi în geam când el are butonul de deblocare în altă parte.

Lumia Storyteller e o altă găselniţă tare simpatică: îţi ia toate pozele făcute într-o lună şi îţi face un filmuleţ, un fel de slideshow cu muzică. Şi tu nu mai dai cu degetul pe ecran ca să-i arăţi bunicii ce poze ai mai făcut de când nu v-aţi văzut, ci îi deschizi Lumia Storyteller şi îl laşi pe el să-ţi spună povestea. Seamănă cu ceea ce a făcut Facebook anul trecut, dacă aţi văzut avalanşa aia de filmuleţe, vă puteţi da seama cu ce „se mănâncă” Storyteller. Mai trebuie spus că face asta cu fiecare lună în parte.

Am ameţit un pic cu sistemul de operare bazat pe „tiles”, plăcuţele colorate unde fiecare pătrăţel sau dreptunghi reprezintă o aplicaţie. În primele zile, nu găseam camera foto, apoi nu mai vedeam galeria de imagini, pentru că telefonul îşi ia alte şi alte poze, pe măsură ce fotografiezi, pe care le pune pe post de „cover” la plăcuţa de galerie foto. V-am ameţit? E OK, după câteva zile vă veţi obişnui cu sistemul ăsta, cum m-am obişnuit şi eu!

Lumia 830 are radio FM! E necesar să-i conectezi căştile, care funcţionează pe post de antenă, dar are radio FM! Mi-e dor să am un telefon care poate să facă un lucru atât de simplu, la care ceilalţi producători nu s-au gândit.

Cortana este numele asistentei ascunse în telefonul ăsta. Aşa cum la iPhone e Siri şi la Android e Galaxy, la Lumia e Cortana. Şi trebuie să vă spun că pe Galaxy nu o deschid niciodată, pentru că nu ne înţelegem neam, dar cu Cortana m-am înţeles binişor. Ori mi-am mai pierdut eu din accent sau mi-am îmbunătăţit dicţia, ori Cortana are „urechile” mai bune decât celelalte asistente virtuale, cert e că am reuşit să deschid cu comandă vocală mai multe aplicaţii decât am reuşit cu Galaxy.

Bateria. L-am lăsat două zile jumate, am zis că sigur se descarcă dacă mă fac că uit să-l pun la încărcat. N-am avut succes, bateria măcar nici nu plângea că vrea curent. Pentru că nu l-am folosit foarte intens, dar nici nu l-am uitat într-un sertar, nu pot spune precis cât ţine bateria, dar pot spune că ţine mult. Cu telefonul ăsta nu trebuie să stai cu teamă că rămâi fără baterie şi nici să umbli mereu cu încărcătorul în ghiozdan. Se încarcă prin mini USB, deci poţi găsi oriunde un cablu de date cu care să-l încarci, dacă pleci undeva în weekend şi uiţi încărcătorul acasă. Da, atâta încredere am în bateria acestui telefon, pentru că i-am cunoscut pe predecesorii săi şi ştiu ce le poate „pielea”. Adică bateria.

Lumia 830 are atât de multe features, încât sunt convinsă că nu am reuşit să descopăr nici măcar un sfert din câte are de oferit! Din păcate, timpul a fost scurt şi a venit vremea să ne despărţim, dar din puţinele lucruri pe care am reuşit să le aflu despre el, sunt lămurită că este un telefon nu bun, ci foarte bun, pe care mi l-aş cumpăra fără ezitare dacă aş avea nevoie de un smartphone acum. Bine, aş ezita puţin pentru că sunt dependentă de câteva aplicaţii pe care nu le-am găsit în Windows Phone Store, dar dacă vorbim de un telefon pe care să îl foloseşti pentru a vorbi, pentru stat pe net şi făcut poze de o calitate foarte bună, Lumia 830 e ideal.

Poze făcute cu Lumia 830

Trebuie să vă spun că nu am umblat deloc la poze. Le-am redimensionat, că mă omorau dacă le urcam la dimensiunile originale, dar în rest nu am făcut nimic. De obicei, pozele pe care le fac pentru blog le prelucrez înainte şi umblu foarte mult la luminozitate. Acum le-am lăsat cum au ieşit din camera foto a telefonului, ca să vedeţi exact ce face camera foto. Pentru nişte poze făcute de multe ori în grabă şi fără lumină naturală, eu zic că sunt foarte bune.

Concurs!

Puteţi câştiga un cadou de Crăciun – un smartphone Lumia 735, singura condiţie fiind să completaţi chestionarul de mai jos. Concursul se desfăşoară, în paralel, pe trei bloguri: Denisuca.com, Tomatacuscufita.com şi Andreicrivat.ro. Atenţie! Puteţi participa o singură dată, completând un singur chestionar, pe un singur blog. Dacă îl completaţi aici, nu mai trebuie completat încă o dată, pentru că vă descalificaţi. 

Vă asumaţi răspunderea că datele introduse în chestionar vă aparţin şi sunt valide. Completarea chestionarului presupune acordul vostru referitor la faptul că numele vă va fi făcut public, dacă veţi câştiga. Va fi ales câte un câştigător pe fiecare blog, prin tragere la sorţi. Premiul se va acorda doar pe baza cărţii de identitate (a CNP-ului).

Aveţi timp până în 11 decembrie, ora 23:59, când se încheie concursul. Miercuri, 17 decembrie 2014, vom anunţa câştigătorii, precum şi rezultatele chestionarului. Premiile vor fi livrate în zilele de 18-19 decembrie 2014, la timp ca să vă obişnuiţi cu telefoanele şi să le folosiţi de Crăciun!

12 thoughts on “Sărbători Lumiate [CONCURS!]”

    1. Păi pe asta m-am axat eu. Că Tomata a povestit de alte chestii care i-au plăcut la telefon. Pe mine m-a impresionat camera foto, că e important să nu mai cari cu tine un aparat foto când îl poţi avea într-un telefon deştept.

  1. Așa este – uneori e ok sa ai cat mai putine obiecte cu tine. Cu toate acestea, nu se poate compara cu o camera foto profesionala, dar asta e o cu totul alta discutie care nu are ce cauta la acest articol :)

Comments are closed.