The Good, The Bad & The Ugly

The Good

Pentru că sunt o mare iubitoare de ciocolată, am intrat în câteva ciocolaterii din vestul Europei de când am început să „ies în lume”. De fiecare dată, am găsit cam aceleaşi cubuleţe umplute cu cele mai diverse creme, nuci sau paste – de la ardei iute la fistic, migdale, alune, ciocolată amăruie, ciocolată cu lapte. Sunt bune, dar parcă prea arată toate la fel. Nicăieri n-am văzut varietate mai mare de bomboane de ciocolată ca în piaţa Boqueria din Barcelona.

Mercat de Sant Josep de la Boqueria este o piaţă veche de aproape 800 de ani şi a văzut, pe rând, comercianţi de carne, de porci vii, apoi negustori de peşte şi măcelari. Mai toate ghidurile turistice ale Barcelonei le recomandă turiştilor să viziteze această piaţă pentru a vedea Barcelona autentică. Când am vizitat Barcelona, am ţinut neapărat să merg în piaţa La Boqueria în primul rând pentru şunca uscată – Jamón serrano, dar am dat şi peste tarabele cu dulciuri de tot felul. Bineînţeles că am găsit aici zeci de sortimente de ciocolată. Dar şunca şi ciocolata nu sunt singurele bunuri pe care le poţi cumpăra din cea mai mare piaţă a Barcelonei. 

Intrarea principală în La Boqueria este din La Rambla, cea mai aglomerată stradă din oraş, fâşia turistică ce duce la portul Barcelonei, Port Vell. De cum intri în piaţă, constaţi că ăsta e locul cel mai aglomerat din tot oraşul. Turiştii admiră mărfurile frumos aranjate, unii cumpără în timp ce alţii doar fotografiază vitrinele încărcate cu mâncăruri colorate, condimente, sosuri, peşte şi Jamón, în timp ce localnicii cunosc locul prea bine, aşa că se îndreaptă hotărâţi spre tarabele unde au treabă.

Oficialii au denumit-o „un paradis pentru simţuri” – şi pe bună dreptate. Aici vezi jeleuri în sute de culori, dincoace poţi savura un pahar de fructe cu gheaţă, câteva tarabe mai încolo poţi cumpăra fructe proaspete, frumos aranjate în lăzi, pe măsuţe sau atârnate de barele de inox de deasupra tarabelor, iar din inima pieţei simţi un miros puternic: în centru s-au adunat toţi vânzătorii de peşte viu sau proaspăt, de unde poţi alege aproape orice specie de peşte ai vrea să mănânci. O tarabă uriaşă este aşezată chiar în mijloc, iar de jur împrejur, într-un fel de sens giratoriu al peştilor, fiecare comerciant de peşte are taraba lui.

Absolut fiecare tarabă are câteva spoturi luminoase care nu lasă clienţii să se chiorască dacă vor să cumpere ceva. Vânzătorii sunt energici şi săritori, dacă îi întrebi ceva şi nu ştiu să-ţi răspundă în engleză, improvizează şi îţi răspund prin semne. Chiar dacă nu te hotărăşti să cumperi ceva, nu se supără pe tine. Ba unii îţi dau mici mostre, ca să ştii pe ce urmează să dai banii. Alţii te lasă să mergi mai departe, deşi tot ce ai făcut a fost să le fotografiezi taraba. Ştiu că după tine vin alţi turişti şi dacă tu nu ai cumpărat nimic, vor cumpăra următorii clienţi. Iar pozele n-au cum să îi deranjeze, pentru că o poză făcută poate însemna un pic de reclamă pentru ei.

La lăsarea serii, fiecare tarabă se închide cu o uşă metalică, uşile se încuie, pe jos se face curat doar pentru ca a doua zi, în zori, negustorii  s-o ia de la capăt. Pentru câteva ore, în La Boqueria nu se aud clienţii gălăgioşi, nu luminează blitz-urile camerelor foto aduse din toate colţurile lumii, iar mirosurile nu mai sunt la fel de puternice – exceptând mirosul de peşte, care răzbate până spre intrarea în piaţă. Am văzut piaţa plină de viaţă, dar şi aproape de ora închiderii şi avea ceva trist. Fără culorile produselor, fără vuietul turiştilor, parcă nu-i la fel de frumoasă. Dar în prima parte a zilei, dacă nu te deranjează aglomeraţia, îţi recomand să faci o baie de mulţime, culori şi arome în cea mai frumoasă piaţă pe care am văzut-o până acum.

 

The Bad & The Ugly

E încă devreme, dar pe băncile din faţa cabinetului sunt deja aşezate câteva femei şi altele continuă să apară. Sunt convinsă că plăcile de marmură de pe jos au mai mulţi ani decât oricare dintre pacientele cabinetului de ginecologie din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. De altfel, asta se vede uşor în găurile pe care timpul şi solvenţii din detergenţi le-au săpat în pardoseală.

Anticamera este mobilată cu câteva bănci căptuşite cu muşama, aşa cum mai găsim astăzi în unele trenuri Regio – un fel de linoleum subţire, întotdeauna de culoare maro. Intru în vorbă cu o pacientă care, ajunsă mai târziu, nu ştie dacă a apărut „doamna doctor”; îi spun să stea liniştită şi să-şi tragă sufletul pe una dintre cele trei băncuţe, pentru că mai avem de aşteptat. Îmi spune că preferă să stea în picioare, pentru că ne aflăm, totuşi, în faţa unui cabinet ginecologic şi-i mai bine să nu te aşezi pe muşamaua aia, că „nu ştii ce iei”. Are dreptate, noroc că nu m-am aşezat nici eu. Oricum, sunt destule femei care stau deja aşezate, majoritatea mai în vârstă decât noi, aşa că nu se cade să le luăm locurile.

Pe uşa cândva albă, cu vopseaua scorojită la colţuri, asistentele au lipit cu leucoplast câteva foi A4 pe care stă tipărit programul de consultaţii al fiecărui medic care trece prin cabinetul cu numărul o sută treisprezece. Lângă uşă, pereţii par să fi văzut şi ei zile mai bune. Zugrăveala coboară doar până la un metru şi ceva de sol, de unde a fost aplicată vopsea verde-albastră, pentru că e mai uşor de curăţat. Curăţenia, în această aripă a spitalului din Hunedoara, este, totuşi, un termen vag. Dacă judeci după urmele de jeg de pe pereţi şi dintre dalele de marmură, după uşa care nu a mai fost spălată de câţiva ani buni sau după clanţa pe care ţi-e teamă s-o atingi, curăţenia din spital e doar în cărţi. Sau pe eventualele afişe care ne îndeamnă s-o păstrăm. Ce să păstrezi dacă acel ceva nu există?

De pe geamul din faţa cabinetului se văd sutele de ferestre ale altor saloane, cabinete, toalete. Apropo, am făcut greşeala de a intra în toaleta „arondată” acestui cabinet medical: nici în cea mai neîngrijită baie de birt sătesc nu am găsit atâta mizerie. Becul nu funcţiona, noroc că intra lumină de afară, suficientă cât să mă feresc de uriaşul coş de gunoi în care fiecare pacientă care a trecut pe acolo a aruncat câte ceva – lucruri pe care prefer să nu vi le descriu aici, vi le puteţi imagina şi singuri. Pe jos, cimentul-mozaic, amintire a epocii comuniste care pare că încă n-a apus în aripa asta a spitalului.

Într-un final, am intrat în cabinet. Era exact aşa cum mi-l imaginasem: linoleum ros şi murdar pe jos, un birou din lemn mâncat de carii, dulapuri de fier cu uşi din sticlă, câteva postere noi care făceau reclamă unor contraceptive moderne, în totală antiteză cu decorul aproape antic, un ceas de perete primit şi el de la o companie farmaceutică, pe birou multe hârtii şi un telefon cu disc şi dincolo de el, o asistentă care părea proaspăt scoasă dintr-un borcan cu murături. Acră.

Cabinet medical din Hunedoara

Text[e] înscris[e] în concursul Komandamentul de iarnă – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul NeolaHotel KehlbachwirtDomeniile Vînju MareHotel ContinentalOpelAnagrama.

Fie că voi câştiga, fie că nu, vreau să-i mulţumesc pe această cale verişoarei mele Dana, care în copilărie a jucat rolul de profesoară şi, printre altele, m-a învăţat cum să „despic firul în patru” la orele de „Descriere a tablourilor”. Sunt mai bine de 20 de ani de atunci, dar uite că mi-a prins bine.

12 gânduri despre „The Good, The Bad & The Ugly

  1. Cand am fost la Barcelona am ratat piata Boqueria, asta inseamna ca trebuie sa ma mai duc o data ;))

  2. Am trecut prin piata ,e drept piata e plina cu de toate,dar,draga mea, niste pretuuuri,de te doare capul!

    1. @adriana: Păi na, oraş turistic, preţuri… europene. Doar nu te duci în concediu/vizită/călătorie dacă n-ai bani de una, de alta. Aşa-s preţurile peste tot. Numai la noi e încă binişor.

  3. Pingback: Cei 16 care vor cuceri Austria | Foto Union ROMANIA
  4. La Boqueria e doar fatada atractiva, facuta sa fure ochiul. Undeva aproape de La Boqueria, pe aceeasi parte a Ramblei, este un magazinas specializat in ciocolata, unde au marfa mult mai faina, parerea mea. Iar pe langa Arcul de Triumf, la vreo 7-8 minute de mers pe jos, undeva pe o straduta in dreapta cum mergi spre gradina zoologica, gasesti Muzeul Ciocolatei, unde am gasit deasemenea toate neamurile de ciocolata. Mmm…

  5. Pingback: tipic romanesc – Sebastian's Blog
    1. @Sebastian’s Blog: Cred că ai citit cu mare atenţie articolul meu, dacă tot ce ai înţeles este că despic firul în patru şi că, de fapt, am descris o budă murdară dintr-o piaţă din Barcelona. Foarte atent ai fost! :) Bravo, cercetaş!

      Plus că dacă ţi se pare că un articol înscris în concurs trebuia să fie „uşor de citit”, e clar cât ai înţeles din regulament.

  6. Pingback: TFB3 – raport de activitate în komandament | Foto Union ROMANIA

Comentariile sunt închise.