Trafic intens

Articol publicat în Iaşi Plus

În fiecare an, vara aduce mulţi români acasă de prin ţările în care lucrează, e perioada concediilor sau măcar a weekend-urilor petrecute în zone turistice şi asta face ca drumurile să fie tot mai aglomerate.
Toate au însă o limită, iar la noi această limită cred că a trecut de mult peste nivelul suportabilului.

România se află pe locul cinci în Europa în ceea ce priveşte aglomeraţia de pe şosele, după Germania, Marea Britanie, Portugalia şi Olanda.
Deci suntem la loc de frunte, dar asta în condiţiile în care noi avem încă aceleaşi şosele care făceau faţă unui număr mult mai mic de autovehicule. În câteva zile la rând, am fost martora unor aglomerări duse până la limita suportabilului, parcurgând 50 de kilometri în şase ore, din cauza unei încetiniri a vitezei de rulare a coloanei, “datorate” unei treceri de cale ferată înălţată mai mult cu câţiva centimetri sau mai stupid, din cauza unui camion care se defectase, am văzut în spatele lui o coloană de patru kilometri, care s-a format în doar câteva minute. Să nu mai spunem ce se întâmplă atunci când se produce un accident!

Cum vrem noi să ne promovăm ţara, turismul, economia, când şi cel mai naiv cugetător de pe stradă ştie că la baza tuturor acestor pretenţii stă realizarea unei infrastructuri care să şi permită ceea ce ne dorim. Ne tot întrebăm de ce nu mai vin turişti străini la noi (în afara celor care sunt de fapt români), de ce nu vin investitorii etc.?

Păi răspunsul îl aveţi deja! Am circulat doar în Germania, dintre ţările care sunt înaintea noastră cu aglomeraţia, şi acolo când se formează câte un dop (“stau”, cum zic nemţii), eşti anunţat din timp
prin radio, ştii ce te aşteaptă şi mai ales ştii cât durează şi cum poţi să eviţi o asemenea neplăcere.

Dar ce să ne mai tot comparăm cu ăştia care au pierdut războiul! Avem aproape 20 de ani de lene, furt, minciună şi mocirlă electorală, copilul României numit “Democraţie” a atins majoratul, dar a fost un elev prost, a trecut clasele cu pile şi cu şpagă, a intrat în Europa când dormeau vameşii şi acum se miră de ce nu se mişcă treburile şi la noi ca la alţii, care au trecut şi ei prin fazele astea (Spania ar fi un exemplu concludent).

Mirarea va fi continuă, cred eu, pentru că aleşii noştri au căpătat notorietate, au avut grijă să-şi facă legea cu “uninominalul” şi acum românul de rând pe cine să aleagă? Pe No-namescu? Nu, că nu-l cunoaşte şi atunci mai bine face un “rău mai mic” şi-l alege tot pe ăla care n-a facut nimic sau pe cei care n-au facut nimic sau pe cei care n-au facut nimic legislatura trecută, că legislatura asta n-au făcut nimic cei de la putere şi tot asa, de la tinereţe pân’ la bătrâneţe!

3 thoughts on “Trafic intens

Comments are closed.