Vara asta se poartă negrul şi galbenul

yellow and black costumeŞi movul. Dar mai ales se poartă combinaţiile de negru cu galben.

De unde ştiu asta eu, care mă îmbrac mai tot timpul în blugi, tricouri şi alte haine neapărat comode? Păi… săptămâna asta am colindat prin câteva magazine, în căutarea unei rochii. Degeaba vreau eu o anumită culoare, dacă se poartă galbenul, totul într-un magazin era cu galben.

Bine, dar mie nu-mi place galbenul. Nu-mi stă bine cu galben, nu vreau galben!

Sictir, cum să nu-ţi placă ce e la modă?

Vă jur că într-un magazin cu haine destul de scumpe din Ulpia Shopping Center [în aşteptarea mall-ului, asta e tot ce avem în Deva, nu râdeţi!] n-am găsit o haină care să nu aibă şi ceva galben. Groaznic! Eu înţeleg, până la un punct, cum stă treaba cu moda. Dar nu mă pot lăsa ghidată în totalitate de ceea ce se poartă. Nu pot să mă îmbrac în ţoale galbene doar pentru că e singura culoare disponibilă în magazine!

În cartea “La paradisul femeilor”, un bărbat îşi deschisese un magazin de “cârpe” şi îl amuzau femeile disperate să cumpere tot ce apărea nou. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre modul în care se lansa o modă nouă. Cum avea un producător mai multă mătase mov [să zicem] pe stoc, pac!, asta era la modă în sezonul respectiv. Şi cumpărau fraierele în draci noile “cârpe”, pentru că nu puteau să se afişeze cu haine vechi, când toată lumea îşi permitea mătasea aia mov.

Sper să găsesc în timp util ceea ce caut… nu de alta, da’ chiar şi numai în semn de protest şi anul ăsta n-o să îmbrac nimic în combinaţia galben+negru.

Foto © about.com

21 thoughts on “Vara asta se poartă negrul şi galbenul

  1. Igrec ROMANIA

    Moda… Ce se poartă şi ce nu se poartă… Mie mi se par relative astea, pentru că dacă îi tună unui designer nu ştiu ce, aia face. Iar o lume întreagă îi adoptă “inovaţia”. Chestiile astea care sunt “la modă” rezistă, dacă, un an. Dar hainele de piele întotdeauna au fost şi cred eu, că vor fi mereu la modă.

    Aspectul contează, numai cînd îmbini utilul cu plăcutul. Şi contează să fii şi curat :D

    Nu am de gînd să port combinaţia aia plictisitoare. Parcă aş face o campanie ! :D

  2. elena ROMANIA

    pai cum sa nu porti daca e la moda? ce conteaza ca arati cat casa poporului, ca esti cat se poate de ridicol, se poarta, hop si eu! de unde bun simt sau eleganta in societatea noastra de snobi? ca sa stii ce e bine si frumos, tre’ sa ai un pic de materie cenusie…. ori neuronu’ meu vara e in vacanta iar iarna e cu sorcova…. nu? :)

  3. Maddy ROMANIA

    asa e si in arad, combinatia galben-negru mi se pare asa vulgara si banala, aci e plin de sarafane negre cu camasi lucioase galbene, numai bune vara, sa transpiri ca un animal in ele si sa ai pete inchise de transpiratie pe material. in loc sa avem maieuri si tricouri de bumbac in magazine, tot e plin de poliester si lycra, foarte inteligent pe 40 de grade, n`am ce zice.

  4. Dany ROMANIA

    Sa zicem ca inteleg moda asta, dar sa fie la moda o astfel de combinatie de culori? Mi se pare jalnic! Nici sa nu iti iei ceva cu galben, ca nu se merita ;)

  5. brontozaurel ROMANIA

    Hmmm… eu cred ca se pot gasi destule haine dragute numai in galben si negru (ca albina de mai sus nu m-as imbraca in nici un caz), dar eu in general port haine care urmaresc sa reflecte starea mea de spirit, nu sa urmeze o moda.

    Mi se pare total anapoda sa vrei cu tot dinadinsul “sa fii la moda”. Tot familionul din partea mamei lucreaza in industria asta si mi se intampla sa ma trezesc destul de des bombardata de mama cu intrebari de genul nu vrei si tu <> ca se poarta sezonul asta… sau cateodata nici nu ma mai intreaba, ma trezesc asa direct cu un cadou. Si apoi imi spune ca sunt rea si nerecunoscatoare cand ii spun ca nu imi place. Nu, mami! Sunt sincera!

    Nu ma simt obligata sa-mi placa doar pentru ca e la moda. Dar de atatia ani si ea tot nu vrea sa inteleaga ca nu-mi pasa ca o anumita chestie e la moda daca MIE nu imi place culoarea sau formele sau cusaturile sau (cel mai important !!!) materialul.

  6. Denisa ROMANIA

    Tocmai am venit de la o plimbare prin magazinele din Hunedoara, de data asta. Tot aceeaşi poveste: galben şi negru. N-o să găsesc niciodată ceea ce caut! :(

  7. Ghiocel07 ROMANIA

    Ma alatur voua in ceea ce priveste vesnica poveste “la moda”. Ce sa mai zicem noi cele mai plinute si ….mai mature. Noi gasim haine foarte greu. Parca toata lumea trebuie sa umble cu fustite, bluzite, maieute…totul in miniatura. Saptamana trecuta am batut cateva magazine pana sa-m gasesc un costum de vara mai pe masura si varsta mea. In ceea ce priveste calitatea ce sa mai zicem. Niste caricaturi la preturi exorbitante. Cred ca si mamele vostre se confrunta cu aceasta problema.

  8. Dia ROMANIA

    Eu ma intreb cine hotaraste chestia asta si de ce? De ce m-as imbraca eu cum dicteaza unu, doar ca e el mare Versace? Problema e cum spui si tu ca daca te incapatanezi sa nu porti ce e la moda sau pur si simplu nu-ti place sau nu-ti vine alte sanse nu prea ai ca magazinele sunt pline doar cu chestii “la moda”.

  9. natty ROMANIA

    hai la cluj – ca sunt reduceri si avem si 2 mall-uri!
    sigur gasesti mai multe chestii galben cu negru :)

  10. Danielu ROMANIA

    Cei care decid moda, de obicei sunt Gay :)). vezi Catalin Botezatu si altii , Gautier parca. Majoritatea sunt gay, oricum.

  11. chris ROMANIA

    Pai pe mine m-a nimerit la marele fix cu galbenul, e culoarea mea preferata, si nu credeam ca o sa ajung zilele cand o sa-mi gasesc sandale galbene si poseta!! Ieri ma intreba sor-mea, da de ce nu ai purtat pan’ acuma daca iti place asa mult culoarea? Pai uite de aia, ca nu gaseai strop de galben in magazine pana nu a venit moda.
    Da oricum, asa-i cum zici, acu toti sunt imbracati in galben fiindca e la moda si nicicum nu mai gasesti haine fara sa aiba ceva galben in ele, numa ca uite, io sunt una dintre cele care ma imbrac in galben fiindca imi place f mult… ;)

  12. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Culoarea anului 2010

  13. elena ROMANIA

    Si mie daca nu imi place galbenul?
    Sunt si eu in pas cu moda dar port numai ce imi place din moda

  14. Pingback: De ce sunt fotomodelele supărate? « Denisa Bârgău ✿ Denisa Bârgău ✿ ROMANIA

Comments are closed.