Viaţa fără Pepsi

Am renunţat la cola – Pepsi, în speţă – la începutul anului, ca o primă şi – deocamdată – singură rezoluţie pe 2008.

Cum e viaţa fără Pepsi, după o lună?

M-am obişnuit fără el. Nu mai simt nevoia să aud fâsâitul sticlei de 2 litri sau să simt bulele de CO2 spărgându-mi-se pe limbă. La gustul de Pepsi încă mă gândesc cu poftă, dar dacă mi-am impus să nu mai beau deloc, aşa trebuie să fie. Primele zile au fost grele, da’ grele de tot, pentru că nu ştiam ce să beau ca să înlocuiesc Pepsiu’, am încercat cu Sprite, cu Prigat de-ăla neacidulat, cu apă minerală, cu Tedi… nimic nu era bun.
Pentru că, odată cu renunţarea la Pepsi, mi-am propus să beau şi mai puţină cafea, vreo trei săptămâni am dormit extrem de mult. De unde înainte stăteam trează până la ore indecente – 4-5 AM, după ce am renunţat la Pepsi, pe la 11-12 AM îmi era deja somn. Acum mi-am mai revenit. Partea bună e că, nemaiaconsumând atâta cofeină, inima mea pare să-şi fi revenit. Nu mai bate ca nebuna, iar eu mă simt bine. Mai rămâne să renunţ şi la ţigări şi pot spune că-s pe drumul cel bun.

Cu ce mă “forţează” şefu’ colegu’ să înlocuiesc Pepsi? Cu definitely the best beer in the world: Heineken [yummy!]

This entry was posted in la grămadă and tagged , on by .

About Denisa Bârgău

Treișpe ani încheiați în presă [la butoane, adică tehnoredactor, corector, de-astea], bloggeriță din 2006, nevastă din 2008. Scriu despre ce-mi place, dar și despre unele chestii care mă enervează. Îmi place să scriu, dar urăsc să mă descriu, așa că mai bine mă descoperi citindu-mă.

15 thoughts on “Viaţa fără Pepsi

  1. bart ROMANIA

    Eu am renuntat la pepsi/cola dupa primul an de facultate si a fost foarte usor. De la 2 litri pe zi acum beau doar foarte rar. Nu cred ca ai sa ai probleme. Bafta si pentru fumat. Acolo imi inchipui ca e mai greu.

  2. BlindGirl ROMANIA

    eu am renuntat la toate de-adata si m-am apucat de dieta… ma astepta o nunta, ca si pe tine si varsta zicea ca trebuie pana in 30 sa ma indrept spre o viata mai buna.

    Si acum ma bucur mult ca am mai bine de un an fara tigari, cafea si alte chimicale si e numai bine sa imi doresc bebe…

  3. bart ROMANIA

    E “fun” sa renunti la chestii. Pentru mine chiar a fost usor sa renunt la pepsi pentru ca nu beau cafea si nu ma impac deloc cu cofeina, insa acum, de o saptamana, incerc sa renunt la paine si dulciuri in scopuri evidente si e chiar greu.

  4. valenttin ROMANIA

    Cum adica ai renuntat la Pepsi pentru ca iti batea inima? Bucura-te ca bate… :)
    Si eu, cand am renuntat la tutun, am zis: “Inca o placere la care renunt…” Incet, incet renuntam la toate. Deja inceputul a fost facut. Pe urma au altii grija de noi…

  5. lilisor HUNGARY

    De mai bine de un an jumate am renuntat la Pepsi, Cola si alte sucuri de genul. Mi s-a facut foarte rau intr-o dimineata (in sensul ca nu puteam lasa toaleta din brate) asa ca am decis sa abandonez consumul de asa ceva. De atunci stomacul meu e mult mai fericit, mananc ce vreau, cand vreau si ma simt foarte bine. Din cand in cand mai beau oleaca de Pepsi dar nu mult, ca nu-mi mai place gustul.

Comments are closed.