Viața la bloc S01E02: Am balconul meu, sunt meseriaș!

Cred că e cât se poate de clar pentru toată lumea că dacă ești proprietar în România și vrei să ai balconul închis, îl închizi cum îți convine, cu ce materiale îți convine și apoi îl vopsești în culoarea ta preferată, fără să ți se întâmple ceva, fără ca vreo autoritate să-ți atragă atenția că nu-i bine ce-ai făcut, că nu e în regulă să ai pe o scară de bloc patru balcoane în cinci culori. 

Când am hotărât să ne izolăm apartamentul cu polistiren, împreună cu vecinul de sub noi am decis să facem lucrarea cu aceeași firmă și să alegem aceeași culoare pentru tencuială, ca măcar două apartamente să fie la fel, dintr-un total de cinci. Cei de sus nu mai locuiau de mult timp în apartament și, fiind pus la vânzare, nu aveau nici un interes să mai bage bani în el, iar cei de la patru nu cred că au vrut să intre în „combinație”… nici nu mai știu dacă i-am întrebat; cât timp toată lumea face ce vrea în blocul meu, nu m-am împiedicat nici eu de astfel de detalii.

Unul dintre vecinii de cartier s-a ocoșit în urmă cu doi ani să își închidă singur balconul, cu BCA. Nu știu dacă a vrut el să facă asta sau dacă nu cumva a fost obligat să o facă, nici nu mai contează. După vreun an, l-am surprins la muncă într-un alt balcon, de la scara vecină. Pasămite măiestria i-a fost remarcată și a venit vremea să presteze și pe bani ceea ce acasă făcuse gratis. Surprinzător, dar a doua lucrare i-a ieșit mult mai bună, proprietarul a avut bani și pentru finisaje și nu a rămas exteriorul din BCA, ca la al nostru acasă.

Când am văzut că și un al treilea balcon este pe cale să fie zidit, m-am gândit că vecinu’ deja și-a făcut firmă sau măcar că zidește câte un balcon pe an, ca să aibă din ce să-și cumpere bere la PET și să plătească factura la curent [și amenzile la poliție…] după ce dă câte un chef monstru.

M-am înșelat: pentru balconul ăsta a fost comisionat alt meseriaș de ocazie. Rezultatul este neașteptat de bun, un balcon decent, închis cu BCA și finisat frumos, înculoarea vântului turbat – pare alb din poze, nu o să fie aşa pentru multă vreme. Dacă ar fi toate balcoanele la fel, ar arăta chiar foarte bine, dar cum unii nu au bani să schimbe tabla, fierul forjat și sticla de pe vremuri cu BCA și eventual termopane din zilele noastre, o să avem în continuare un mozaic urban mai degrabă balcanic decât european.

Video făcut cu aplicaţia Framelapse instalată pe Samsung Galaxy Note 4.

4 thoughts on “Viața la bloc S01E02: Am balconul meu, sunt meseriaș!”

  1. Nu cred ca la modul realist putem avea astfel de pretentii estetice de la concetatenii nostri. Astfel de „fineturi” nu mai sunt vizibile cand vecina/vecinul isi scutura paturile cu par de pisica pe pervazul tau in asa fel incat devine prohibitiv sa deschizi geamul!! Mai trebuie sa crestem…

  2. eu am o pasiune aparte pentru balcon, dar sa stii ca la cum arata afara nu m-am gandit niciodata :) ci doar cum sa il decorez (daca as avea) inside. Fain time-laps.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.