Virusul „souşăl midia”

La început a fost Twitter. Toată ziua îl verificam, urmăream simultan câte trei-patru hashtag-uri, răspundeam, mă implicam, mă băgam în seamă. Apoi mi-a trecut exact aşa cum îţi trece o răceală. După câteva zile nici nu mai ştii cât de greu ţi-a fost, cum ai suferit, câte sute de şerveţele ai folosit şi în ce hal ţi-a „curs nasul” [nu nasul curge, mucii curg – sau mai degrabă se preling, dar sună greţos, de-aia zicem că „ne curge nasul”, că suntem nişte finuţi].

De la o vreme, e Facebook. Ştiu că stau prea mult timp cu tab-ul ăla deschis şi nu-mi aduce aproape nimic bun. Mai câştig câte un pişcot, mai regăsesc câte un prieten vechi, mai organizez câte-o întâlnire de 10 ani, dar în rest sunt doar poze multe cu pisicuţe, peisaje şi din concedii, plus statusuri puse de oameni care cer atenţie. 

attention-whore-meme-look-at-me-girl

 

O vreme, a fost Pinterest. Pinterest încă e o idee faină, până când o să ajungă şi acolo spamul şi pisicuţele* şi atunci se va duce naibii totul. Pinterest mai e un mare mâncător de timp şi dă şi dependenţă; eu îl consum în doze tot mai mici, pentru că nu am întotdeauna timp de el.

Într-o zi, m-a surprins un e-mail: Google Plus îţi trimite mail atunci când un articol distribuit de tine primeşte un comentariu. Am primit în contul meu de Gmail comentariul unui nene. Reacţia mea: tu de unde fras ai apărut?!?

long-neck-reaction

Eu distribuisem un articol de-al lui Sebi, dar nenea mi-a comentat de parcă eu l-aş fi scris. Apoi au mai venit şi alte e-mailuri, tot de la oameni care nu înţelegeau că dacă eu distribui ceva, asta nu mă face automat autorul acelui ceva. Am explicat de câteva ori, după care m-am lăsat păgubaşă.

În ciuda pisicuţelor şi a statusurilor stupide, ba chiar şi în ciuda inevitabilului spam, eu deocamdată sunt pe Facebook. Nu mi-am vândut sufletul lui Mark Zuckerberg, n-am cumpărat nici acţiuni, dar sunt acolo pentru că îmi place ce se întâmplă acum pe Facebook. Şi rămân la părerea din 2009, că avem mult prea multe opţiuni.

Altfel… blogul meu e online din 2006. I-am mai pus câte un buton „de socializare” pe ici, pe colo, i-am mai schimbat aspectul, mi-am mai schimbat stilul de a scrie pentru că şi eu m-am schimbat, dar în viaţa mea virtuală au rămas puţine constante: Google, Yahoo Messenger, Gmailblog. Restul vin şi pleacă.

Virusul „social media” exact asta este: un virus. Se ia de la alţii, se transmite mai departe, se suferă cât timp îl avem în „sistem” şi apoi vine dulcea perioadă de refacere.

* Mă refer chiar la pisicuţe, adică pui de pisici, nu la pizduţele care „se pisicesc”.

P.S.: Am aflat de ce-i plin Internetul de poze cu pisici!

cats

5 thoughts on “Virusul „souşăl midia””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.