În vizită la fabrica Star Assembly (Daimler) din Sebeș

Joi, la Sebeș, în județul Alba, a fost Noaptea Lungă a Industriei. Altfel spus, fabrica unde se asamblează cutiile de viteze pentru mașinile din grupul Daimler a avut o zi a porților deschise.

Sute, dacă nu chiar mii de oameni au venit, atrași și de faptul că firma a asigurat transportul din localitățile apropiate. Unii au venit de curioși, dar cei mai mulți erau în căutarea unui loc de muncă.

Mi se pare o idee foarte bună să îi prezinți viitorului angajat locul în care va munci și să o faci într-o formă foarte prietenoasă.

„Daimler Grup se mândrește să poată spune că are o prezență constantă de peste 20 de ani în România. Încă din 1996, am descoperit aici o comunitate locală care ne împărtășește valorile: calitatea produselor și dezvoltarea continuă, integritatea, eficiența muncii și spiritul de echipă. Am descoperit oameni valoroși, care întruchipează principiile tradiției multiculturale specifice zonei Cugir-Sebeș: seriozitatea, disciplina și respectul față de muncă și colegi”, spune Falk Puscha, Director Generalal celor două companii din județul Alba.

„Calitatea acestor oameni și seriozitatea cu care se implică în proiecte prin care creștem împreună ne responsabilizează. Investim continuu în dotările din cele două fabrici din Cugir și Sebeș, pentru ca echipa noastră să beneficieze de ultimele tehnologii din industria automotive. Calificarea continuă a angajaților noștri, prin cursuri în România și Germania, este o prioritate. De asemenea, susținem crearea unei tradiții a învățământului profesional de calitate, prin sprijinul pe care îl acordăm Școlii Profesionale Germane Alba, dar și prin funcționarea unei Școli de Maiștri, îm fabricile noastre din Cugir și Sebeș. Prezența noastră aici are la bază o strategie durabilă și în viitor: vom investi în continuare în România, creând noi locuri de muncă și punând umărul la dezvoltarea comunității locale Cugir-Sebeș, în special în ce privește infrastructura educațională și de sănătate”, mai spune Falk Pruscha.

O fostă colegă, care acum stă în Orăștie și cu care m-am întâlnit la fabrica din Sebeș, mi-a zis: râdem, glumim, dar eu sunt șomeră de-o lună și am venit să văd ce se oferă aici. Și ca ea mai erau sute de oameni veniți să se intereseze de acest posibil viitor loc de muncă.

Ce am văzut eu: o uzină ultra-tehnologizată, cu roboței ca din filmele despre viitor, puțini muncitori (am prins pauza, dar nu ni s-a părut nimic suspect și am aflat că era pauză doar când ne-au spus reprezentanții firmei). Cu atâția roboți, mă gândesc că oamenii vor deveni în curând inutili!

Sincer, neavând prea multe cunoștințe despre domeniul auto, nu am înțeles mare lucru din ce făceau toți acei roboți, de ce este atât de mare fabrica, ce reprezentau toate piesele, de ce unele piese avea ulei într-o cavitate și se plimbau pe banda rulantă, cu uleiul dansând înainte și-napoi. Dar am apreciat ordinea absolut nemțească din fabrică, faptul că pe jos sunt trasate linii de care angajații nu au voie să treacă (și nu e doar un guideline, literalmente nu ai voie să treci de linia galbenă, în caz contrar, ți se taie sporul de performanță și nu vrei să rămâi fără bani, nu? Bineînțeles, la fel ca în toate celelalte fabrici pe care le-am vizitat, și aici sunt din loc în loc amplasate puncte de prim-ajutor, cutii cu dopuri de urechi, hidranți etc. Safety is number one priority, cum ar zice un cunoscut vlogger rus.

Despre Star Transmission și Star Assembly

Daimler Grup are o prezență constantă în România, de peste 20 de ani. În Sebeș, Star Assembly a fost înființată în anul 2013 și are ca obiect de activitate asamblarea și necondiționarea cutiilor automate Mercedes Benz, în 5, 7 și 9 trepte de viteză. Compania a încheiat anul 2016 cu peste 1.144 de angajați.

Star Transmission din Cugir a fost înființată în anul 2001 și are ca obiect de activitate producția de piese pentru angrenaje (roți dințate si întinzătoare, pinioane, țevi de înaltă presiune) prin procese de prelucrare, tratament termic, vulcanizare și confecționare de dispozitive. La sfârșitul anului 2016 erau 1.449 de angajați.

Câteva știați că-uri din anul 2016:

  • vârsta medie a angajaților era de 37 de ani
  • s-a investit în medie, pentru instruirea unui angajat, 30-40 de ore
  • peste 100 de persoane au beneficiat la locul de muncă de certificarea autorizată a competențelor în meseria de Operator CNC și Montator Subansamble
  • peste 600 de salariați au călătorit în interes de serviciu pe patru continente, în aproape 10 țări (dintre acestea, cel mai mult în Germania)
  • peste 40 de angajați înscriși la cursurile unei facultăți din domeniul de activitate al companiei au beneficiat de o sumă de 4.000 de lei pentru fiecare an universitar promovat

Dacă vă doriți un loc de muncă printre oamenii și roboții care construiesc mașinile de mâine, puteți căuta pe www.stcu.ro/cariera. Se fac MULTE angajări! În plus, STC & STA oferă, pe lângă o salarizare atractivă, și formare profesională și instruire de specialitate, precum și servicii de calitate: program medical gratuit direct la sediul companiei, asigurare de viață – oriunde în lume, transport gratuit către locul de muncă; ești susținut financiar dacă urmezi cursurile unei facultăți din domeniul de activitate al companiei etc.

Iată ce posturi sunt vacante în Sebeș:

  • economist taxe
  • inginer planificare IT
  • inginer calitate reclamații furnizori
  • specialist optimizări procese și sisteme de producție
  • inginer de sistem mentenanță-managementul sculelor
  • inginer de sistem mentenanță-prototipuri
  • maistru prelucrări mecanice
  • maistru asamblări
  • inginer planificare
  • inginer automatist
  • electrician întreținere
  • mecanic întreținere
  • supervizor pentru remanufacturarea / dezasamblarea ansamblului cutiei de viteze
  • femeie de serviciu
  • îngrijitor clădiri
  • disponent logistică
  • operator CNC
  • lăcătuș montator
  • primitor distribuitor

Posturile vacante în fabrica din Cugir:

  • maistru producție
  • ambalator manual
  • electrician întreținere
  • strungar întreținere
  • specialist în domeniul calității
  • operator CNC
  • frezor CNC
  • strungar
  • termist tratamentist
  • tehnician metode logistică
  • contabil

3 gânduri despre „În vizită la fabrica Star Assembly (Daimler) din Sebeș

  1. „…Cu atâția roboți, mă gândesc că oamenii vor deveni în curând inutili!…”
    Nu cred. De fapt, nu chiar atat de curand. Vor disparea multe meserii, dar cineva tot va trebui sa seteze si supravegheze robotii, pentru a efectua anumite comenzi. Evident, nu o va putea face oricine, dar aici tine de capacitatea fiecaruia de a se dezvolta si de a invata. Dar, chiar si asa, inca vor fi meserii care vor necesita oameni. De exemplu, in constructii: poate ca o cladire o poti construi cu ajutorul unui robot, ca un fel de imprimanta 3D mai mare, dar cineva tot va trebui sa vina sa zugraveasca la interior sau sa renoveze.
    Cel mai naspa e, pentru cei care sunt obisnuiti sa presteze munca fizica. Acolo este o problema si pentru astfel de oameni ar fi tragic, dar, dupa cum am zis, meseriile isi schimba trendul de la generatie la generatie si in generatia noastra este cam imposibil sa ajungem la o automatizare atat de mare incat sa nu mai fie nevoie de oameni. Oricum, avem internet, avem acces la cunoastere si informatie din orice colt al lumii. Avem cum sa depistam, din timp, care este trendul in materie de meserii.Nu mai suntem ca acum 20 de ani cand aveam doar TV-ul si cu ajutorul lui aflam ce mai e prin lume. Deja, de pe acum, stim ca trendul se indreapta spre automatizare deci, cumva, ne vom adapta, presupun.

    Din fericire, nu este nevoie sa ne gandim la asta de pe acum. Mai e muuult pana acolo. Iar daca vorbim de romanistan, mai dublam numarul de ani :)).

    Si da, este o initiativa frumoasa, sa se faca treaba asta. Simti un pic ca, angajatorul este putin uman si ca il intereseaza de tine. Cel putin, angajatorul din locul respectiv, evident ca pentru Daimler, esti doar o alta cifra, la ei in tabele :)).
    M-am uitat la ei pe site si am vazut ca ofera stagii de pregatire si pentru elevi. Imi place ideea. Decat sa stea sa toceasca Eminescu si alte tampenii care nu ii intereseaza, si apoi o facutate (daca fac facultate, ca mai trebuie luat si BAC-ul..) si sa treaca prin ea ca gasca prin apa, mai bine asa.

    Si fratele meu, tot spre profesionala s-a orientat. In generala a avut niste note mediocre, pur si simplu nu i-a placut scoala. La capacitate, rezultatul a fost dezastru si deja ne gandeam cu totii ce vom face cu el, pana ne-a anuntat ca el vrea la profesionala, ca i-ar placea. Acum e la scoala de bucatari si e in primii 3 pe clasa si deja va avea primul lui job, la un restaurant. Iubeste ce face si se vede ca isi da silinta si merge la scoala cu placere (mama nici acum nu isi revine de uimire, de la criticile pe care le primea in generala, vizavi de el, acum il lauda toti profesorii, lol). Liceul are contracte cu restaurante si cei mai priceputi elevi merg sa lucreze in vara (part time, ca au doar 15-16 ani). Cu salariu si tot ce trebuie. Deja, cand o sa termine liceul, o sa se poata angaja direct bucatar, nu o mai ia de jos, de la curatat cartofi si facut clatite, paneuri si sandvisuri (Adica, ce face acum). Castiga 4 ani in plus.

    Un punct in plus pentru Daimler, ca face treaba asta. Daca as fi putut da timpul inapoi, as fi facut si eu tot scoala profesioanala. Numai ca, mie mi se parea rusinos, acum 10 ani, sa merg la profesionala. Norocul meu ca mi-a placut cartea, dar mi-ar fi placut sa invat o meserie si sa fac practica, decat sa tocesc balarii, 80% nefolositoare.

  2. Buna seara, toata aceasta lista de posturi disponibile precum si decizia managementului companiei de a pregati personalul reprezinta dovada clara ca totul este gandit pe termen lung. Am terminat UPB – Facultatea de Transporturi – Autovehicule Rutiere, pentru cei ca mine asemenea noutati reprezinta un lucru pozitiv cu speranta pentru viitor, pentru generatiile care vin din spate in acest domeniu de activitate. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge