Weekend cu bricolaj

Era o reclamă, acum câțiva ani, cu o familie care-și amenaja apartamentul în funcție de ce era la reducere în magazinele de profil, așa că ajunsese să aibă o casă pestriță, cu câte un metru pătrat de gresie verde, un metru pătrat de gresie roșie, faianță într-o altă nuanță etc.

Casa mea nu arată chiar așa, dar cum noi locuim și trăim în ea, renovarea este un cuvânt mare și urât, pe care ne ferim să îl spunem vreodată cu voce tare între pereții apartamentului, în principal pentru că ne dă fiori pe șira spinării și în zona buzunarelor. O renovare amânată an după an după an după an devine o renovare tot mai greu de făcut și, în final, tot mai costisitoare. 

Dar eu sunt optimistă și am învățat că lucrurile se pot face și altfel decât toate deodată. Cu pași mărunți, baby steps, anul trecut am reușit să transform o cameră care efectiv gemea de câte lucruri erau în ea într-o cameră aproape goală, în care teoretic se poate respira, mobilată lejer (o canapea, două fotolii, o măsuță și o floare). Am început prin a o goli complet, am pus un termopan, când m-am mai scăpat la bani am mai pus un parchet, apoi am zugrăvit-o (dragul de Sebi a dat cu amorsă, eu am dat cu lavabil), ulterior am decis cu ce o mobilez, am luat canapeaua și voila! O cameră în care acum se fumează. Singura în care se mai fumează. :D

Despre bucătăria mea mi-e rușine să mai scriu ceva pe blog. Dar scriu, că no. De atâtea ori am zis: anul ăsta o fac, nu stau la discuții, numai să găsesc un meseriaș și… și aici m-am oprit. Pentru că am găsit un meseriaș care mi-a făcut masca de la chiuvetă într-un timp foarte lung, cu multe modificări* și am rămas cu un gust amar și cu sechele. Pe când mă pregăteam să îi spun că pun bani deoparte pentru un nou corp de mobilier, el m-a anunțat că mai durează, că nici el nu știe ce s-a întâmplat, dar… nu e gata masca de chiuvetă. Când a fost „gata”, mi-a pus placă verde în loc de blatul pe care îl plătisem, a uitat să decupeze acolo unde era scurgerea (așa că a făcut o improvizație cu fierăstrăul) etc. Până la urmă am primit ce voiam, dar mult mai târziu și mai scump decât îmi spusese inițial. Și m-a lăsat cu chiuveta plină de silicon (noroc că am fost pe fază înainte să se întărească!).

Ca să vă faceți o idee, doar chiuveta și masca m-au costat 1.000 de lei. Iar bucătăria mea este imensă, încape la mobilă în ea… și nu că n-aș vrea eu să fie mai aerisită, dar avem o mulțime de aparate și oale și farfurii și rahaturi, pentru că Sebi nu se gândește unde le depozităm pe toate, el le cumpără pentru că ne trebuie.

Totuși, sătulă de dulăpiorul a cărui ușiță nu mai stătea închisă decât cu o bucată de șervețel, am decis că așa nu se mai poate și am plecat la vânătoare prin Dedeman. Am stat vreo jumătate de oră la raftul cu autocolante și tapet, am ales cu greu două modele (îmi trebuia unul singur, dar no), după care am constatat că raftul ăla era unul din patru! Mai aveam de căutat, dar deja îmi pierdusem răbdarea, așa că am abandonat și m-am dus la bucătării. Aici am găsit fix corpul suspendat pe care îl voiam și care bineînțeles că venea doar împreună cu toată bucătăria. Am mai săpat un pic și am găsit unul mai micuț, dar ieftin și, foarte important, pe stoc. Că eu așa sunt: nu pot să găsesc ceva ce-mi place și să dau comandă și să aștept. Plătesc acum, vreau acum.

L-am luat, am venit cu el acasă și a început distracția: dă-l jos pe cel vechi, constată că nu se potrivesc găurile, dă găuri noi. Hopa, cu ce? Am plâns pe Facebook și am găsit un prieten dispus să mă ajute, sâmbătă seara, să dau niște găuri în beton. Mai mult decât atât, a reparat ce nu făcuserăm noi bine – ușile erau cam crăcănate, a reglat și a fixat până când a fost perfect. A doua zi, mi-am dat seama că oricât de urât ar fi arătat, neonul pe care-l aveam montat pe vechiul corp suspendat făcea treabă bună. Numai că eu văzusem la nwRadu ce fain arată banda LED și voiam și eu. Înapoi la Dedeman, că doar ce să și faci într-o duminică ploioasă?

Am dat pe banda LED mai mult de jumătate din prețul plătit pe dulăpior. Dar zău că a meritat. Condimentele lui Sebi sunt, acum, aproape toate la un loc, aranjate frumos. Și nu se mai deschide singură ușița din stânga, ca să înnebunesc eu!

Revin un pic la Dedeman, cât să vă spun că oamenii din magazine sunt exact așa cum îi vezi în emisiunea Visuri la Cheie (care e sponsorizată de Dedeman): săritori, amabili, cu adevărat dispuși să te ajute. Jos pălăria pentru această afacere românească! De abia aștept să se deschidă (în 26 mai, dacă am informații corecte) și magazinul Dedeman din Hunedoara! Voi fi prima lor clientă!

E greu să le faci pe toate odată. Sper să mai găsesc pe undeva nuanța aia de verde, ca să nu am bucătăria în cinci culori, când oi termina!

Adulting is hard.

16 thoughts on “Weekend cu bricolaj”

  1. V-a iesit foarte frumos! Nu te-ai uitat si la chinezi de banda cu led-uri? Sigur au si pe acolo si cred ca destul de ieftine. :)
    Imi place culoarea dupapiorului, e frumoasa si viu colorata, exact asa cum cred eu ca ar trebui sa arate orice bucatarie.

    Spor la treaba, sa realizati tot ce v-ati propus!

  2. Stii ca exista, acum, vopsea pentru PAL. Ai putea sa iti vopsesti toata bucataria intr-o singura nuanta, in felul asta…
    Daca tot iti placea bricoleala…
    Saaau, chiar tu ai aratat un proiect de bucatarie diy, acum ceva timp. De iti comandai singur PAL-ul, dupa ce faceai proiectul. Nu mai stiu cum era…
    Ce sa iti fac, mai Denisa, daca nu ai si tu mobila „venghe”, ca toata lumea. Gaseai mobila identica peste tot. Te-a gasit verdele :)))))))).

    Una peste alta, noi suntem tot mai aproape de a ne cumpara propriul apartament si, din pacate, a trebuit sa intram in bugetul pentru renovare, ca sa gasim ceva care sa se incadreze, cat de cat, in ce aveam noi pe lista.
    Asadar, ne-am trezit ca suntem, la propriu, in curul gol, cand o sa vina vremea sa ne mutam. Am vazut un apartament foarte bun, care nu necesita imbunatatiri majore, intr-adevar, este putin invechit, dar macar are clasicele „gresie, parchet, faianta, termopan, usa metalica”, lol. Sunt puse foarte bine si zdravan, puse drept, parchetul nu scartaie, peretii sunt drepti. Da, arata putin.. invechit, cum am spus, dar sunt in stare buna si puse corect.
    Porpietarii or sa lase mobila de bucatarie (daca luam apartamentul ala) si e putin veche, dar cum n-am bani de bucatarie noua, acum, am zis saru’ mana si deja ma uit la tutoriale de „kitchen makeover” :)) Am sa ii schimb culoarea, manerele, blatul si feroneria (unde trebuie). Iar in restul casei am sa dau cu o lavabila alba, sa improspatez mirosul. Eu n-am rabdare sa imi fac singura mobila. Desi eram super super decisa, sa fac asta… lol.
    Avand in vedere ca stau cu chirie si toate sunt „ale casei”, cand ma mut, tre’ sa imi iau toate electrocasnicele, in afara de televizoare si un pic de mobila. Alea sunt ale noastre :)))) Apoi canapea, mobila de dormitor… asa, minimal, cat sa nu dormim pe parchet direct.
    Noi avem noroc, jumate de mobila e „venghe”, iar jumate are culoarea asta https://www.dedeman.ro/ro/pantofar-calzado-lux-23-sonoma/p/8033826 (asta e pantofarul nostru) asa ca o sa ne fie usor sa gasim in aceleasi culori si sa nu iasa o sorcova.

    O sa fie fun. Cand aveam bugetul de renovat in buzunar, eram za king of za kings, ma uitam la Ikea, Kika, firme cu mobila la comanda, boosss neeenee! Sa ma vezi acum, cum rasfoiesc tot site-ul de Dedeman, sa ma uit la mobila :))))))))).

    Eu radeam ca proasta in targ, cand citeam astfel de anunturi gen („bitch, please, logic ca are gresie, faianta, parchet, dooooh!”), dar, cine credea ca o sa multumesc cerului ca le are pe bune si ca nu mai trebuie sa le pun anul asta. Si nu neaparat, dar la cate apartamente am vizionat, unele au „gresie, faianta, parchet”, zici ca le-au montat cu picioarele, asadar, necesitau renovare urgenta.

    Greu, cu casa. Cand strangeam banii de avans, deja ma gandeam ca o sa fie floare la ureche si o sa ma mut imediat, casa noua, fluturasi si floricele. Da’ de unde, mi-am luat o palma de la veatza, de nu m-am vazut, cand am iesit pe teren, la vanatoare de casa.

    1. Îmi pare rău să aud asta, dar te înțeleg perfect. Știu ce înseamnă să te uiți ca #săracii pe site-urile cu mobilier și materiale de construcții, în speranța că vei găsi ceva ieftin și bun. Și să cauți idei pe Pinterest…

  3. Apropo de bucatarie, ca doar si la mine e punct fierbinte, acum.
    Ziceai ca nu aveti unde sa puneti oale si cratite?
    Noi am rezolvat problema cu un sistem din asta: https://www.dedeman.ro/ro/raft-metalic-holzer-192x75x35-cm-galvanizat-175-kg/p/1027101
    Este identic, e foarte stabil si am depozitat pe el cuptorul cu microunde, blender si cam toate astea.
    Da, stau expuse toate, dar asta e… Sa stii ca nu se vede chiar asa nasol, daca le aranjezi frumos. Ba chiar niste prieteni au zis ca ii da un aer” industrial- sic”, ca la revistele Ikea :)))

    „Era o reclamă, acum câțiva ani, cu o familie care-și amenaja apartamentul în funcție de ce era la reducere în magazinele de profil, așa că ajunsese să aibă o casă pestriță, cu câte un metru pătrat de gresie verde, un metru pătrat de gresie roșie, faianță într-o altă nuanță etc”- ai fi suprinsa sa afli, cate apartamente sunt asa… cred ca daca faceau casting pentru reclama aia, cu case aranjate asa pe bune, nu stiau pe cine sa aleaga :))).

    1. M-am gândit și la varianta asta, doar că nu vreau să le depozitez în cămară, care e hăt departe, în celălalt colț al apartamentului, ci în bucătărie, într-un dulap care să le conțină pe toate. Acum sunt în două corpuri mari, foarte adânci, de aprox. 60 cm. Acolo intră pe câte două rânduri, ăsta e marele avantaj al mobilei vechi.

  4. Buna seara, inca din luna Ianuarie impreuna cu sotul meu am planuit sa incepem renovarea dormitorului si a bucatariei dupa Sarbatorile Pascale. Zis si facut, am strans bani in ultimele luni si chiar daca am avut un elan „tineresc” si am fost dornici de aceasta aventura, umbland prin mai multe magazine de profil dar si in cele cu bricolaj cu expozitie de mobila, am realizat ca bugete precum cele mentionate de 1000 de lei sunt prea mult reduse in raport cu mobilierul de bucatarie. Ca sa nu mai zic de tot ce tine de dormitorul matrimonial :) Cred ca pana la urma este bine sa facem ceva care ne va bucura si relaxa, indiferent de buget si de oboseala curateniei in sine, toate cele bune!

  5. La noi in anl e o problema mare cu toate bucatariile, sunt inguste si foarte prost gandite cu o camara inclusa, pe care nu ai voie sa o spargi sau sa o modifici daca nu esti proprietar, asa ca trebuie sa obisnuim ne cu spatiul pe care il avem. Ne tot gandim cum s-o amenajam la anul si tare mi-e ca majoritatea rafturilor vor fi sus, acolo unde eu ajung geu.
    Nu stiu, mai studiez si mai caut idei. De la voi imi place tare mult acel verde, asa il vreau si eu.

    1. Și noi am avut cămara în bucătărie, în stadiul inițial, dar nici măcar fostul proprietar nu a ținut-o. Așa că de-aia am bucătărie mare. Cred că soluția cea mai bună pentru amenajare este să apelezi la un designer, îți vine cu idei fresh, diferite de ce știi tu că „trebuie” să fie. Noi am tot sucit camera mare, până când au venit cei de la IKEA și ne-au dat-o peste cap. Și e funcțională așa!

  6. La noi la casa a fost o intreaga aventura cu bucataria. Pentru ca am cumparat casa „gata” (ghilimelele nu-s puse la misto), iar bucataria e tot cat aia de la bloc, dar aproape patrata, am avut dificultati in a integra electrocasnicele pe care ni le doream. Prizele au fost puse dupa ideile celui care a construit casa, si abia l-am convins sa mai mute una si sa puna inca una suplimentara.

    Mobila de bucatarie a fost generatoare de nervi. Meseriasul (gasit prin recomandari) a taraganat cat a putut realizarea mobilei. Desi a avut toate electrocasnicele incorporabile puse la dispozitie, frigiderul si cuptorul cu microunde sunt ventilate la limita, aproape necorespunzator. Eram pe punctul sa fac scandal cu frigiderul si l-am pus sa modifice atat cat se mai putea modifica pentru a imbunatati ventilatia. Initial i-am propus sotiei sa fac eu mobila (exista programe de proiectare si optimizarea debitarii si firme care taie pal si ii pun cant) dar a zis ca nu vrea bataie de cap… dar tot am avut-o.

    In final mobila a iesit: 1) mai scurta cu 30 cm; 2) mai putin adanca cu 5 cm; 3) mai scumpa cu 1000 de lei; 4) nepractica din cauza unei „inovatii” care limiteaza dimensiunea usilor mastii de chiuveta: nu incape un cos de gunoi pe o singura usa, trebuie deschise ambele.

    De aia imi place mie sa imi fac singur ceea ce pot. Am invatat sa fac instalatii sanitare, sa montez mobila si corpuri de iluminat si sa-mi reglez tamplaria PVC. De masini eu ma ocup in general pentru reparatii care nu presupun scule si dispozitive de specialitate, in rest am gasit un service unde stiu ca oamenii sunt seriosi (dar ce-i drept mai scumpi). De cele mai multe ori fac chestiile astea nu din considerente financiare ci din cauza faptului ca multi meseriasi sunt efectiv incompetenti si delasatori. Ultima data, dupa ce am avut un accident si a trebuit sa duc masina la service pentru indreptat si vopsit am luat-o cu clanta rupta si cu doua suruburi lipsa la prinderea fetei de usa, dar totul aranjat misto incat nu am descoperit decat ajuns acasa unde am ramas cu clanta in mana. Prinde orbul, scoate-i ochii.

  7. Congrats! Arata tare bine! :)
    A….iar culoarea mastii chiuvetei ( ce ciudat suna ! ) e culoarea anului….greenery :)

    P.S. M-ai facut sa las tableta si sa ma duc in bucatarie sa fac un pic de ordine in dulap, unde, in zona cu cani, doua se ating, iar sunetul pe care-l scot ma scoate din minti de ieri dimineata. Si aveam si eu o ora libera :(

    :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.