„X” de la xilofon

Când eram mică, ai mei îmi cumpăraseră un xilofon colorat, cu plăci din metal şi beţişoare din lemn. Fiecare placă era colorată diferit şi chiar dacă n-am devenit un mare muzician, cred că de acolo am rămas cu obsesia pentru dungi colorate.

Eram atât de mică, încât nu puteam spune „xilofon”, îi ziceam „ţiloţon”.

Îmi imaginez cât de bucuroşi trebuie să fi fost ai mei când au constatat că nu mă dau în vânt după jucăriile care „produc” gălăgie, în schimb preferam creioanele colorate. Zice Mama că toată ziua mâzgăleam şi coloram, iar când mă mutam dintr-o cameră în alta ţineam toate creioanele strânse în mâini şi un caiet la subraţ.

Douăzeci şi ceva de ani mai târziu, a apărut blogul.

foto

3 thoughts on “„X” de la xilofon”

  1. Am avut si eu xilofon! :D dar al meu nu era in dungi colorate. avea desenat pe fiecare placuta cate un animalut.

  2. Nu stiu cum ai reusit sa gasesti o poza cu exact aceasi xilofon pe care l-am avut si eu. Cand fratele meu l-a dezmebrat am plans si am pastrat mult timp toate piesele intr-o cutie.

Comments are closed.