Câteva consideraţii despre blogging în 2014

Disclaimer: Blogul ăsta e departe de perfecţiune. Are momente când dă rateuri mai mari decât mine, dă erori când urc poze, uneori îmi spune că „fatal error”, alteori nu salvează ce am scris, iar toate astea au dus la o lehamite care m-a cam îndepărtat de el. Mi-e dor să nu mai trebuiască să-mi bat capul cu detalii tehnice, să pot scrie şi atât. Am contemplat ideea de a mă întoarce pe wordpress.com, atât de mult m-a frustrat în unele momente blogul ăsta. Dar e al meu şi îl iubesc necondiţionat, aşa că mă întorc de fiecare dată la el ca la un copil pe care nu pot să stau supărată prea mult timp. Nu sunt de părere că blogul meu e cel mai frumos, deşi mi-ar plăcea să fie.

Acum, câteva idei pe care am vrut să le scriu de ceva timp, dar am tot amânat, din varii motive. Dacă nu eşti blogger sau nu citeşti bloguri [caz în care mi-ar plăcea să-mi laşi un comentariu în care să-mi spui cum ai ajuns aici], s-ar putea să nu te intereseze, aşa că îţi recomand să-ţi faci o cafea cu lapte şi să citeşti altceva – de exemplu, cum am transformat două ruine de scaune în obiecte de mobilier acceptabile.

Like & Share

Am urât butoanele de share distribuit pe Facebook atunci când au început să devină populare. Consider că dacă am venit pe blogul tău şi am citit un articol care să merite dat mai departe, o să mă descurc să-l dau mai departe. Noi, românii, suntem specialişti în datul mai departe, îndeosebi prin metoda Ctrl+C » Ctrl+V » send email, aşa că ştiu să dau mai departe un text, dacă îmi doresc asta din tot sufletul. Dacă nu, poate că ţi-ar prinde bine să îţi dau doar un „Like” sau un „Recommend”, cât să ştii că am fost pe acolo, am citit, am apreciat. Poate că nu am timp sau chef să-ţi las un comentariu, poate că nu mai am ce adăuga, pentru că eşti un blogger bun şi ai spus tot ce era de spus, aşadar, dă-mi posibilitatea să-ţi apreciez articolul. Faptul că ai schimbat butonul de „Like” cu unul de „Share” nu mă va determina să îţi distribui articolul. Dimpotrivă, mă voi simţi înşelată [sunt site-uri de ştiri care au pus buton de distribuit pe Facebook, dar în poză apare „Like”. Nu am distribuit niciodată un articol în felul ăsta] şi data viitoare nici măcar nu voi mai căuta butoanele de social media pe blogul tău.

Te uiţi la butoanele alea şi constaţi că de când ai scos „Like” şi ai pus „Share” a scăzut drastic numărul de distribuiri? Şi asta nu te face să te gândeşti că, poate, ai greşit? Să fii sănătos, cu specialiştii social media de la care ai învăţat că Share aduce mai mult ingheigimănt decât Like! 

„Un blogger nu poate face reclamă la mere verzi şi mere roşii în acelaşi timp”

Discutabil, deci să discutăm despre asta. Andrei Cismaru zice aşa:

Nu poţi spune la nesfârşit că toate berile sunt excepţional de bune, nu poţi susţine că toate băncile sunt ok, sau să recomanzi toate filmele la care mergi ca fiind mari capodopere, doar de dragul banilor sau al unei invitaţii care crează obligaţii. Pentru că la un moment dat publicul se prinde. Şi nu mai crede o vorbă din ce spui. La fel se întâmplă şi cu brandurile, care la un moment dat vor decide să facă un screening al oamenilor cu care aleg să lucreze.

Cât timp am fost în campania Activia, nu am cumpărat sau consumat nici un alt iaurt. Nu am zis nici că iaurtul concurenţei e prost. Am intrat în campania respectivă pentru că deja consumam Activia de mulţi ani, este un produs bun, în care am încredere şi nu simţeam că îmi mint cititorii recomandându-le iaurtul Activia. Întrucât a fost o colaborare pe termen ceva mai lung, iar Danone m-a desemnat „ambasadoare Activia”, nu puteam să risc să fiu văzută cumpărând un altfel de iaurt. Aşa că nici măcar nu m-am uitat la celelalte iaurturi de pe rafturile din Kaufland, unde-mi fac cumpărăturile, deşi riscul să fiu recunoscută de cineva era destul de mic. Poate că nu ar fi fost o tragedie dacă m-ar fi văzut cineva cumpărând altceva decât Activia, dar m-aş fi simţit eu aiurea: fac reclamă iaurtului Activia şi cumpăr altceva? Nu.

La fel şi cu AVON. Am un contract pe o perioadă lungă cu AVON, baia mi-e plină de produsele AVON pe care nu le-am „plantat” acolo pentru eventualii musafiri, ci pentru că le folosesc. Din nou, fiind vorba de o campanie care se întinde pe mai multe luni şi nu de o colaborare punctuală [un articol şi la revedere], nu o să mă apuc să fac reclamă produselor concurenţei, că ar fi aiurea.

O bloggeriţă pe care eu o respect mult mi-a spus odată că atunci când a devenit imaginea companiei X în România, şi-a încuiat într-un dulap toate produsele de la concurenţă şi nu le mai foloseşte până la expirarea contractului. Mi se pare corect: nu poţi afirma că tu foloseşti nişte produse, să fii plătit pentru asta, dar să umbli cu altele. Cu mâţa vopsită, cum ar veni.

Şi totuşi. Am două telefoane, unul pentru muncă şi treburi serioase, şi altul pentru familie. Cel cu treburi serioase e Samsung Note 3 cu un abonament Vodafone pe care îl am de aproape 11 ani, celălalt e vechiul meu Nokia E63 [ţine bateria mult, vorbesc mult cu Mama] cu cartelă prepaid Cosmote. De la Vodafone cel mai mult folosesc abonamentul de date, adică Internetul mobil, nu am reuşit niciodată să consum cele 800 de minute în reţea incluse în abonament. De la Cosmote folosesc din plin extraopţiunea care îmi oferă 500 de minute în fiecare zi în reţelele Cosmote şi Romtelecom. Aş putea eu să spun despre Cosmote sau Vodafone că „e cea mai tare reţea”, atâta timp cât sunt clienta ambelor reţele? Nu prea, dar pot, în schimb, să spun despre fiecare în parte că are un abonament bun, că face chestii faine pentru comunitate, că lansează un nou serviciu etc. Pentru că le folosesc pe amândouă!

Nu e posibil să-mi placă un film de acţiune în aceeaşi măsură în care îmi place o comedie? Aici discuţia e doar la nivel teoretic, pentru că noi nu prea avem cinematografe în Hunedoara şi ca să vedem un film trebuie să mergem câteva zeci sau chiar sute de kilometri până la cel mai apropiat cinematograf. Dar presupunând că sunt invitată la avanpremiera unui film tare, dacă scriu apoi despre el pe blog şi scriu de bine, pentru că mi-a plăcut, risc să nu mai am credibiltate în faţa cititorilor? Ultima dată când am verificat, gusturile nu se discutau, deci degeaba vă spun eu că mă uit la Ray Donovan pe HBO, e un serial destul de dur şi poate că vouă nu v-ar plăcea. Asta mă face să-mi pierd credibilitatea? Dacă v-aş recomanda să mergeţi la un film ori să vă uitaţi la un serial şi vouă nu v-ar plăcea, v-ar face asta să nu mai aveţi încredere în recomandările mele? Probabil că da, dar asta ar însemna doar că avem gusturi diferite în materie de filme.

În ce priveşte afirmaţia „nu poţi spune că toate băncile sunt ok”, trebuie să fiu de acord cu Andrei. Sunt clienta băncilor BRD şi ING, cu prima am „relaţii” din cauza locului de muncă, iar cu cea de-a doua lucrez de ani buni, a fost alegerea mea, sunt mulţumită de serviciile oferite – cu câteva excepţii. Nici o bancă nu e perfectă, nici o bancă nu şi-a deschis sucursală în oraşul tău special pentru tine şi nu e prietena ta. Băncile lucrează cu bani, scopul lor e să facă profit – să îţi dea nişte bani şi să-ţi ia, dacă se poate, mai mulţi înapoi, iar dacă nu te interesează creditele, să-ţi ia din salariu, să-ţi ia comisioane, să fie bine pentru ele. Asta nu înseamnă că, dacă o bancă [alta decât BRD, pe care o urăsc sincer] are ceva de comunicat, o să-i refuz. Am mai spus-o aici:

Veţi mai vedea pe acest blog reclame la bănci? Probabil că da, însă nu o sa mai vedeţi recomandări. Nu voi recomanda nimănui serviciile BRD, ING sau Banca Transilvania. Dacă acestea sau alte bănci vor să îşi facă reclamă, banii lor sunt bineveniţi, cu menţiunea că le pun la dispoziţie spatiul de pe blogul meu dar nu recomand nici un serviciu bancar

Nu beau bere decât foarte rar, iar atunci când o fac, prefer să fie Heineken, Grolsch, Staropramen, Ursus sau Ciuc. În afara campaniilor în care berea este promovată în tandem cu muzica bună, nu aţi prea văzut pe blogul meu articole în care să vă recomand o bere sau alta. Până la urmă, şi aici gusturile se discută, deci degeaba vă spun eu că Heineken, Grolsch şi Staropramen sunt „dulci” iar Ursus şi Ciuc mai amărui, degeaba vă recomand să beţi Grolsch toată vara, dacă vouă nu vă place Grolsch.

Nu beau eu bere, dar ceva trebuie să beau, nu? Da, când vine vorba despre alcool, prefer să beau whiskey. Neobişnuit pentru o femeie, dar şeful meu m-a învăţat cu „zama de ploşnă” şi îmi place. Dacă nu este whiskey, nu refuz un vin bun sau un cocktail, cu condiţia să nu-mi dea dureri de cap a doua zi. Asta ce înseamnă, oare, că nu pot scrie despre Jack Daniel’s şi despre Johnnie Walker şi despre Glenfiddich că sunt băuturi bune? Dacă beau, fie şi ocazional, mai multe tipuri de bere, nu am voie să spun asta, pentru că-mi pierd credibilitatea? Dar dacă eu de obicei beau Pepsi şi pe terasa la care merg nu este decât Coca-Cola [sau invers], ce trebuie să fac? Să cer o apă plată cu lămâie, pentru că am avut o dată reclamă de la Lipton şi nu pot fi văzută cu o sticlă de Coca-Cola în faţă?

Oare nu ne acordăm noi un pic mai multă importanţă decât am merita, de fapt? Relaxaţi-vă, oameni buni, suntem nişte bloggeri, nu persoane publice, nu suntem chiar atât de importanţi pe cât ne place să credem.

Seniori, A-listeri, VIP-uri

În topul topurile blogurilor din România sunt câteva site-uri care n-au nici o legătură cu blogging-ul. Unii dintre „greii” blogging-ului au ieşit din aceste topuri, dar asta nu înseamnă că nu mai au reclamă, agenţiile continuă să-i caute, ei sunt în continuare relevanţi. Şi apoi mai sunt „greii” care nu au loc de ceilalţi. Sunt mult mai mulţi bloggeri acum decât în urmă cu, să zicem, şapte ani, dar asta nu înseamnă că nu e loc pentru toţi în www. Doar atât o să zic: dacă ai impresia că un blogger mai mic sau mai nou decât tine o să-ţi mănânce ţie pita şi îl înjuri şi arunci cu fecale în el aşa, preventiv, eşti fix la fel de ipocrit ca vesticul care îi urăşte pe imigranţii care vin şi-i iau locul de muncă. E destulă pită pentru toţi cei relevanţi, iar dacă nu mai ajungi tu la ea, înseamnă că n-o meriţi, nu că s-a acrit.

Dacă ai un blog şi scrii pe el, înseamnă că eşti blogger. Poţi să-ţi spui cum vrei tu, chiar şi Dumnezeu pe veveveu, tot blogger eşti.

În loc de concluzii

Nu ştiu dacă am reuşit să fiu atât de coerentă pe cât mi-am dorit. Sunt mult mai multe idei, dar mai trebuie să şi muncesc, nu pot să recuperez azi toate zilele în care nu am avut tragere de inimă să scriu pe blog. Nu am concluzii, concluziile şi le trage fiecare. Mai vreau doar să vă mulţumesc vouă, cititorilor care aţi ignorat îndemnul de la începutul articolului şi aţi continuat să citiţi, că aţi trecut pe aici şi mi-aţi udat florile cât timp eu am lipsit. Vă văd în statistici / analytics, vă mulţumesc că nu m-aţi uitat şi, iată, m-am întors. Nu mai fac promisiuni gen „măcar un articol pe zi”, dar sunt aici, vă citesc comentariile şi vă mulţumesc pentru fiecare comentariu sau like.