Branduri româneşti care-mi plac

Branduri care-mi plac | Branduri care-mi plac, partea a doua

Fără îndoială, pe primul loc e apa minerală Borsec. O ştiu de pe vremea când se vindea la sticlă de sticlă de un litru şi venea „ambalată” în lăzi de plastic. Sifonul era la mare modă pe atunci, dar familiile mai înstărite consumau apă minerală la sticlă – PET-uri nu existau pe vremea aia, îmi amintesc că până şi uleiul de floarea soarelui se vindea tot la sticlă de sticlă. Deh, eram mai eco în urmă cu 20 de ani.
Am citit într-o cărţulie editată de Biz istoria apei minerale Borsec, care începe în urmă cu mai bine de 200 de ani. Ce este atât de special la apa Borsec? Apele minerale naturale Borsec au un conţinut echilibrat de minerale, un conţinut scăzut de fier şi o concentraţie ridicată şi stabilă de CO2 natural. Toate aceste caracteristici poziţionează Borsec-ul ca fiind una dintre cele mai bune ape minerale naturale. 
Frumoasa istorie a acestui brand românesc veritabil începe cu mai bine de 2.000 de ani în urmă. Peste două milenii de satisfacţie oferită tuturor celor însetaţi şi dornici de sănătate, marcată de un an hotărâtor, 1806, când Borsec a devenit industrie şi a dat posibilitatea unui număr tot mai mare de oameni să beneficieze de gustul inegalabil şi de calităţile excepţionale ale apei sale minerale. [de aici]

Farmec este un alt brand românesc cu vechime, care continuă să crească frumos. În ultimii ani, acest brand s-a împrietenit cu bloggerii, a devenit tot mai activ pe Internet şi, cel mai important pentru mine, a început să schimbe „hainele” vechi în care erau „îmbrăcate” produsele sale cu unele noi, din ce în ce mai frumoase.
Calitatea produselor este aceeaşi pe care o ştim de la părinţi: cea mai bună. Eu folosesc o grămadă de produse cosmetice Farmec şi sunt foarte mulţumită de calitatea lor. Singura problemă pe care o am este cu sistemul lor de distribuţie. În lipsa unor magazine proprii, aşa cum este cel de la Cluj, produsele pot fi cumpărate de pe site [+ taxa de transport] şi în rest… suntem la mila supermarketurilor, care aduc doar ceea ce se vinde în cantităţi mari.

Brandul Fares mi-e cunoscut încă din copilărie, pentru că este un brand care s-a „născut” în oraşul în care am crescut eu: Orăştie, jud. Hunedoara. Cred că 90 la sută dintre ceaiurile pe care le-am băut toată viaţa mea sunt de la Fares şi mă bucur că un brand atât de mare a supravieţuit vremurilor triste de după 1989.
Chiar zilele trecute am primit de la Fares un săculeţ din pânză care conţinea nişte produse nou lansate, împreună cu o scrisoare foarte simpatică; o să dedic un articol acestui „pişcot”, voi reveni cu link-ul. Iată-l: Complex din plante medicinale de la Fares

Napolact şi Albalact îmi plac pentru că sunt o mare fană a produselor lactate şi nu pot să nu apreciez aceste două branduri care se promovează civilizat, cu reclame de bun simţ. Napolact îmi place foarte mult de când cu rebrandingul şi mai ales de când am fost în vizită la Ţaga, iar Albalact îmi place şi pentru că-i aici, aproape de mine [jud. Alba]. În schimb, când o aud pe „coana Chiva” răgând „Prea bun, prea ca la ţară!”, îmi vine să sparg televizorul. Păi dacă-i prea bun pentru noi, ăştia de la oraş, de ce nu le consumaţi voi, la ţară, şi să ne lăsaţi în pace cu Covalactul vostru?!

Romtelecom – am mai spus-o, am crescut cu brandul ăsta şi îl ştiu de când eram amândoi mici, iar eu efectuam convorbiri interurbane, încărcându-i bunicii factura. Da, dragi copilaşi, pe vremea mea convorbirile între două posturi telefonice aflate în oraşe diferite erau mai scumpe decât convorbirile între două posturi situate în aceeaşi localitate. Se numeau convorbiri interurbane. Şi mai era o vreme când ca să vorbeşti cu cineva din oraşul sau judeţul tău nu trebuia să formezi prefixul judeţului, ci doar numărul format din cinci, şase sau şapte cifre…

Dacia – ultimul producător român de autovehicule. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit la Duster văd o maşină pe care mi-ar plăcea s-o conduc. Cred că fiecare dintre noi a avut o Dacie, maşina familiei, bună la toate, de la cărat porci, găini, legume şi borcane cu dulceaţă, zacuscă şi murături de la ţară, la plimbări prin ţară în concedii şi vacanţe.
Şi pentru că Dacia a ştiut să ţină pasul cu vremurile, avem astăzi maşini româneşti pe care le exportăm în ţările vestice, iar vesticii le cumpără şi le conduc pentru că sunt mai ieftine decât ale lor. Mai bune? Nu cred. Mai ieftine? Cu siguranţă. Şi eu cred că ăsta-i un motiv de mândrie. Eu mă bucur de fiecare dată când văd câte un Duster, Sandero sau Logan în ţările străine prin care ajung.

Dadada, ştiu că acum şi Ford se face în România, dar aici e altă poveste: brandul Ford nu s-a „născut” în România, ci în America. Asta nu înseamnă că nu îmi place – dimpotrivă, e brandul meu auto preferat, mai ales că şi familia mea are un Ford şi când o să cresc mai mare [financiar, nu fizic], sper că o să-mi cumpăr şi eu un Ford numai al meu. Dar până atunci… să nu uit că vorbeam despre brandurile româneşti.

…ceea ce ne duce la eMag, un brand românesc care s-a ridicat de la nivelul de „magazin online de electronice” la „cel mai mare magazin online din România”. Încet, încet, eMag a devenit „Amazon de România” şi continuă să crească, pentru că odată ajuns la un anumit nivel, nu mai poţi decât să urci [the only way is up, vorba cântecului]. Pe mine continuă să mă fascineze pozele făcute la un moment dat în depozitul central eMag, cu ocazia primului Black Friday – „vinerea neagră”, acea zi din an când toate produsele vândute în magazin beneficiază de o super reducere de preţ şi toată lumea înnebuneşte.

Pro TV îmi plăcea mai mult înainte să manelizeze ţara. Era o vreme când oamenii supăraţi îi ameninţau pe cei care-i supăraseră cu „Chem proteveul!”. Nu poliţia, nu jandarmii, PRO TV-ul. Atât de puternic era brandul Ştirilor Pro TV; pe atunci, PRO avea studiouri de ştiri în mai toate oraşele măricele, reporterii erau prezenţi la orice întâmplare ieşită din comun, ajungeau „la accidente” odată cu poliţia şi salvarea etc. Nu ştiu de ce au închis studiourile locale, de ce au renunţat la jurnalele de ştiri locale, de ce în loc de două-trei echipe de reporteri în Deva mai este una singură, la fel cum nu ştiu nici de ce au închis publicaţiile locale – aşa cum era cotidianul Hunedoreanul.
Şi totuşi, pentru mine ora 19 înseamnă ştirile Pro TV, dacă sunt acasă duminica la 18, mă uit la România, te iubesc!, când „prind” Apropo TV nu-l ratez şi ştiu mulţi oameni care se uită la emisiunile-concurs difuzate de Pro TV [MasterChef, Vocea României, Românii au talent etc.]

Clujana. E un brand care promitea mult, la un moment dat şi-au făcut un site foarte fain dar… cam atât. Eu încă mai aştept „învierea” bocancilor de Clujana. Şi aştept cu interes să descopăr Clujana pe lista brandurilor clujene care pot fi vizitate în cadrul Cluj Brands Tour.

Sigur mai sunt şi altele şi le-am uitat, aşa că voi reveni cu partea a doua, după ce fac lista. Vouă ce branduri româneşti vă plac? Ce am uitat?