Și eu am văzut concertul Robbie Williams de la București

Nu am crezut că o să-l văd. Vineri dimineața m-am delogat de pe Facebook și am sperat că nu o să aud nimic, toată ziua, despre concert. Ce-i drept, Mama mea dragă menționase ceva despre un Dolce care ar difuza concertul în direct, dar nu am crezut-o și nici nu am vrut să aibă dreptate, prin urmare, am cam ignorat-o.

Ba chiar, până în ultimul minut dinainte de concert, m-am încăpățânat să cred că nu-l voi vedea. Numai că Mama, draga de ea, pornise televizorul și deja îl vedeam pe băiatul ălalalt, Lumar, Lumânărar, whatever, pe scenă. Și mai erau câteva minute. Ce să fi făcut, să fi stat în piscină de ciudă că nu sunt la București, la concert? Să mă fi uitat pe cer sau în zare, când alternativa era să văd concertul în direct, cu toată apa pe care aș fi putut s-o beau la dispoziție*? Normal că m-am întins pe pat și am urmărit concertul. În direct. Pe răcoare. Cu apă rece, Coca-Cola și Bergenbier cu soc la discreție.

(* La concertul ăsta au fost probleme mari cu vânzarea de apă, oamenii au aproape murit de sete din cauza organizării care a lăsat mult de dorit… vezi mai jos detalii)

Un pic, dar numai un pic, mi-am dorit să fie foarte cald, ca să nu am regrete prea mari că nu-s în Piața Constituției. M-am gândit să le „trimit” și o ploaie zdravănă celor peste 60.000 de oameni care erau acolo, dar m-am răzgândit – fusese o zi caniculară, ploaia ar fi venit ca o binecuvântare pe care nu o meritau, pentru că ei erau acolo și eu nu. Da, așa sunt eu câteodată, răutăcioasă. Dar îmi trece repede.

Și a început concertul. Robbie a urcat pe scenă privindu-i pe toți de sus, atât la propriu, cât și la figurat. Nu mi-a plăcut nici freza lui. Dup-aia  a început să vorbească și n-au mai contat nici freza, nici ceea ce am crezut eu că a fost o atitudine superioară. Am văzut un showman extraordinar, care a făcut, cum a zis și Pro TV-ul, un show total la București. Efectiv n-ai ce să-i reproșezi.

În schimb, organizatorilor… pfuai, câte păreri am putut citi zilele astea! Organizatorii s-au organizat [sic!] prost și oamenii de la concert nu au avut apă. Literalmente, unii au leșinat de sete și nu s-au putut bucura de concert, pentru că veniseră în piață cu câteva ore înainte și cu apă de-acasă nu aveai voie, era caniculă, iar de cumpărat… trebuia să cumperi cu ceva carduri contactless de la Banca Oamenilor Întreprinzători. Dar nu mergea sistemul. Și erau puține puncte de vânzare. Și nu era apă… NASOL!

Când a venit Bon Jovi la București, am fost și eu acolo. Nu cu câteva ore înainte, pentru că n-a fost chip, a trebuit să mă ducă soțu’ să văd Transformers la IMAX, că fix aia-mi trebuia mie atunci! A fost incredibil de cald, cred că niciodată în viața mea nu mi-a fost atât de cald ca atunci, între 50 de mii de oameni, pe asfaltul încins, într-o lună de vară, cu emoțiile-n gât.

Dar m-am stăpânit, mi-am spus că nu există să nu fiu acolo până la sfârșit și aia a fost tot. Sebi a mai făcut ture după bere și la un moment dat mi-a adus un pahar cu apă, din care am băut, probabil, jumate. Scopul meu era să nu trebuiască să mă mișc din locul în care stăteam și am reușit să fac asta timp de trei ore, pentru că mi-am dorit să fiu acolo mai mult decât orice. Să fi lipsit 10 minute ca să caut o toaletă ecologică era, din nou, de neconceput. Așa că n-am băut prea multă apă, ca să nu caut WC-uri în loc să mă bucur de spectacol.

Când au început OAMENII de la Bon Jovi să cânte, am început şi eu să sar. Erau 150 de grade Celsius afară, vreo 200 la înghesuiala de la Golden Circle, iar eu săream şi mă agitam. Dar dacă Jon a putut să sară, să cânte, să danseze şi să se agite atât, trebuia să pot şi eu. Unde mai pui că el a fost operat de curând la picior şi nici măcar asta nu l-a împiedicat să facă un super show.

Nu spun că oamenii care au mers la concertul Robbie Williams ar fi trebuit să se abțină, doamne feri. Poate că mulți dintre ei s-au dus acolo ca niște oameni normali, nu ca mine la Bon Jovi. Eu nu puteam să fiu altundeva în seara aia; cei care au mers la RW ar fi putut să fie altundeva, dar au ales să meargă la un mega-concert, au dat banii pe bilete, au aruncat sticlele de apă, pentru că nu-i voie să vii cu băuturi de-acasă și… au leșinat de sete.

Păi da, le dau dreptate când spun că e strigător la cer! Și eu m-aș fi revoltat. Nici mie nu mi-ar fi convenit să mor de sete pe banii mei.

Din fericire, de acasă totul a părut perfect. Sigur, Robbie era un pic transpirat, dar știam că e cald, oamenii păreau bucuroși să fie acolo, cântau, dansau. Nu s-a văzut nici o secundă vreo coadă la băuturi, nici vreo persoană leșinată – e normal, ca artist, să nu vrei să arăți lucrurile astea publicului de-acasă și de aiurea. Iar filmările au fost făcute de echipa lui Robbie și, cum spuneam, au fost impecabile. Nu mi-a venit să cred că văd în direct un show atât de important, filmat atât de profesionist!

Bravo, Telekom! E o idee bună, de ținut minte și de pus în aplicare în viitor: transmisiune live. Aș și plăti pentru așa ceva.

Bucharest: sometimes its that good its indescribable.As good as any show Ive ever done..you were unbeatable tonight x pic.twitter.com/dh2ige7rIR

— Robbie Williams (@robbiewilliams) July 17, 2015

P.S.: Sunt de părere că decât să faci mișto de câteva zeci de mii de oameni [spunând că le-a fost setică], așa cum a făcut domnul Exarhu, mai bine taci din gură și rămâi filosof. Citiți comentariile ca să vedeți cum a fost, de fapt, și cum s-a văzut de pe Facebook. Că iată, și eu comentez un eveniment la care n-am luat parte fizic, dar sunt pe aceeași lungime de undă cu ceilalți oameni care au mers la concert.

Foto featured: Robbie Williams’ Twitter