De ce sunt fotomodelele supărate?

Eu şi feşănul nu prea avem tangenţe. Nu îmi plac uniformele impuse de şcoală, de angajatori sau de autorităţi şi nici cele propuse de creatorii de modă. Dacă într-un an cineva decide că se poartă rozul, toate fetele „în pas cu moda” aleargă la primul mall ca să-şi cumpere cât mai repede haine roz. Dacă într-o vară câţiva designeri propun ţinute în combinaţia de culori galben cu negru, toate magazinele se umplu cu haine galbene cu negru sau negre cu galben. Moda este o modalitate de a impune uniforme pe care eu nu o agreez. 

model

Cu toate astea, în tinereţe am dat o căruţă de bani pe reviste pentru femei şi uneori mai arunc câte-un ochi – mai mult din greşeală – pe site-urile care prezintă tendinţele modei pentru noul sezon. Şi aşa dau peste modelele care îmbracă aceste „uniforme” şi mă întreb de ce sunt toate atât de triste sau supărate.

fotomodele (3) fotomodele (4)

Poate că la primele prezentări de modă, modelele erau înfometate sau sufereau de frig sau nu erau obişnuite să stea pe tocurile de 20 de centimetri pe care le-au urcat designerii, sau poate că primul designer le-a certat crunt pe toate şi s-au urcat supărate pe catwalk, iar la următoarele prezentări pur şi simplu s-au comportat toate modelele la fel. Prima prezentare de modă a setat un trend pe care celelalte modele l-au urmat fără să se întrebe de ce şi aşa s-a ajuns, în zilele noastre, la prezentări de modă în care modelele sunt foarte serioase, aproape încruntate, de zici că le bate cineva dacă zâmbesc. Chiar mi-ar plăcea să ştiu de ce sunt atât de serioase. De ce nu vine un designer cu ideea de a urca pe catwalk fete care să zâmbească, să le dea celor care admiră hainele un motiv de bucurie.

fotomodele (1)

fotomodele (2)

model1 
model3 model4

model5 model6 model7 model8

Treaba asta cu moda nu mi se pare de o importanţă vitală, încât să aibă toate modelele pretenţia că fără ele soarele nu ar mai răsări şi să se considere îndreptăţite să nu zâmbească niciodată pe podiumul ăla. Nu fac decât să se îmbrace în nişte haine foarte scumpe şi să le arate şi altora ce a hotărât angajatorul lor că se poartă în sezonul următor. Asta e tot, viaţa poate continua şi fără ele, în afara unor piţipoance dependente de hainele de designer nu leşină nimeni, nu moare nimeni dacă într-un an nu avem nici o prezentare de modă.

Deci, vorba Jokerului, why so serious???

Adevărul e că nici eu nu aş avea motive să zâmbesc dacă aş avea înălţimea de 1,75 m şi aş cântări 35 de kile.

12 thoughts on “De ce sunt fotomodelele supărate?”

  1. 1. le e foame rau, da.
    2. trebuie sa se concentreze bine de tot pe toacele alea.
    3. tu ai fi fericita sa porti rochia din poza 6? :D
    4. trebuie sa para „cool”.
    5. probabil ca sunt si obosite rau, majoritatea avand cateva show-uri pe zi.

  2. depinde de prezentare. la Victoria`s Secret toate zambesc, dar acolo sunt si scoase in evidenta fiecare cu numele si stilul ei pentru ca reprezinta brandul si trebuie sa fie usor de recunoscut. cine nu a auzit de adriana lima sau miranda kerr? automat le asociezi cu brandul VS.
    la o prezentare haute couture (dior, LV, chanel, valentino, etc) expresia este sobra pentru ca modelul este doar „umerasul” pe care se prezinta haina, de aia toate sunt machiate/coafate la fel si nici una nu face nota discordanta. chiar si un model usor de recunoscut precum cara delevingne, cand prezinta moda pe catwalk, e aranjata sa arate ca si restul, in tema colectiei.
    nu e alegerea lor ce expresie faciala sa abordeze, e in functie de prezentare si designer.
    in incheiere, daca pe tine nu te atrage moda nu trebuie sa o bagatelizezi.
    pitipoancele sunt chiar primele persoane care ar avea nevoie de o lectie serioasa de moda pentru ca sunt pe langa.

  3. Zâmbind atrag atenția asupra lor. Și nu ele trebuie să iasă în evidență, ci creația designerului. Asta-i explicația pe care am primit-o de la o prietenă, fost model. În comparație, Victoria’s Secret mizează mult pe promovarea modelelor pentru a-și vinde hainele. Și cam toți îngerii VS zâmbesc și flirtează pe catwalk.
    Tot prietena asta mi-a spus că se îngrășase 5 kile într-un an – făcea sport -, avea 52 kg la 1,75m și nu mai era potrivită ca să fie model. Că marii designeri români caută modele anorexice. Mi l-a dat ca exemplu pe Botezatu, pentru care e musai ca modelul să aibă până în 49 kg la înălțimea de 1,75 m. Sper totuși să fie doar un zvon pe care ea l-a auzit.
    Că e aberant să cântărești doar atât la înălțimea aia. Io am 49 kg la 1.62m și tot arăt prea slabă.

  4. Adesea lumea modei este zguduită de scandaluri legate de droguri și orgii.

    Acum sincer, tu cum te-ai simți știind că iar au pus ochii pe tine zece libidinoși, și urmează un after party obligatoriu?

  5. Denisa,nu e pentru mine!Eu nu sunt ca schiloadele astea,ca zici ca sunt cuiere pentru haine.Si stii ceva? Cum sa zimbeasca astea ca sunt moarte de foame?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.