Dileme de consumator român

Înainte de a fi o bloggeriţă umblată prin lume şi mai ales prin firme, fabrici şi uzine, aveam impresia – de om ignorant, desigur – că unele lucruri se fac în ţara asta după ureche. Ce-i drept, încă mai trăiesc cu impresia că multe lucruri se fac după ureche, mai ales când vine vorba despre guvernare, bugetari, licitaţii, contracte şi câte şi mai câte. Doar că, în ce priveşte produsele fabricate în România în fabrici mari, cu sute de angajaţi şi deci mii de responsabilităţi, m-am lămurit că lucrurile nu se fac niciodată după ureche şi nici în dorul lelii.

În parte din cauza paranoiei, în parte din cauza lipsei de informare, am trăit cu convingerea că orice designer poate scrie pe ambalaj tot ce-i trece patronului prin minte, iar noi, clienţii, n-avem decât să credem că în cutie / sticlă / flacon / recipient se află fix acele lucruri care apar pe ambalaj, fără ca ele să existe acolo. Totuşi… între timp mi-am dat seama că există legi care de-abia aşteaptă să fie invocate şi puse în aplicare, că facem parte – fie că ne convine, fie că nu – dintr-o Uniune care nu permite producerea de bunuri de larg consum fără nişte reglementări clare, că dacă pentru unii legile încă mai sunt facultative, pentru firmele mari, care riscă să fie închise la cea mai mică greşeală, respectarea legilor este obligatorie. E, dacă vreţi, echivalentul lui „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”. 

Sunt conştientă că fără informare, fără să ştii cum se fac anumite produse, în ce condiţii de curăţenie şi supunându-se căror legi, poţi cădea în aceeaşi capcană în care am căzut eu. Să-i spunem capcana ignoranţei, chiar dacă asta înseamnă să recunosc că am fost ignorantă măcar o dată în viaţă. Şi-am fost, na.

De-asta mă bucur că tot mai multe firme mari realizează că e mai bine să aibă o „zi a porţilor deschise”, în care oamenii să vadă cu ochii lor care sunt fazele prin care trece un produs, de la intrarea în fabrică până la ieşirea de pe linia de producţie, ambalat şi ştanţat, gata pentru a fi pus în vânzare. În felul ăsta, vedem exact drumul parcurs de un cartof, de exemplu, de la însămânţare până când iese de pe poarta fabricii Lay’s din Popeşti Leordeni, sub formă de chips.

Şi dacă nu toate firmele au chef sau timp sau răbdare să organizeze zilele porţilor deschise, tot e bine că unele le fac pentru bloggeri, pentru că nu suntem invitaţi să vedem cum se fac cremele Gerovital, sutienele Jolidon, chipsurile Lay’s sau iaurturile Danone pentru că avem ochi frumoşi, ci pentru că putem transmite mai departe, prin blogurile noastre, imaginile şi impresiile adunate în fabrici. Într-un mod credibil, zic eu, cu atât mai mult cu cât nu suntem atât de pricepuţi încât să „inventăm” imaginile video.

Bun, având acestea în minte, vă rog să citiţi mesajele de mai jos, primite pe Facebook, în albumul intitulat [nu atât pentru hateri cât pentru amuzamentul propriu] „Pişcoturi 2012”, la poza cu produsele primite de la Fares.

Puteam să cenzurez numele omului, că nu ne luăm de el, ci discutăm comentariul pe care l-a lăsat. Nu l-am cenzurat pentru că albumul este public şi dacă daţi un click mai sus, puteţi ajunge la el. Ce am vrut să subliniez e convingerea omului că dacă Fares face doar ceaiuri, încercarea de a ne vinde nişte produse pentru curăţarea colonului nu poate fi decât o înşelătorie.

După o minimă documentare, am aflat că Fares îşi cultivă propriile plante – la câte tone de ceaiuri fabrică anual, mi se pare o mişcare logică. Aici găsiţi şi explicaţia celor de la Fares.

Deci nu poţi spune că Fares e o firmă care ia nişte plante de pe câmp şi le pune în pliculeţe pe care apoi le vinde pe post de ceaiuri medicinale. Plantele respective sunt cultivate „în grădina lor”, recoltate la momentul potrivit, uscate cum trebuie şi porţionate după nişte reţete bine stabilite.

Conform Legii 491/2003 privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului, republicată în 2011, Articolul 3, alineatul (6), „Produsele finite pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului care se notifică de către operatorii din domeniu şi se încadrează ca alimente, suplimente alimentare şi produse de uz intern sau extern, exclusiv produsele cosmetice, se introduc pe piaţă conform normelor stabilite de autoritatea competentă”.
Un pic mai jos, aflăm şi cine-i autoritatea competentă: „(8) Serviciul Notificări din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare — I.B.A. Bucureşti se reorganizează în Serviciul Naţional pentru Plante Medicinale, Aromatice şi Produse ale Stupului, denumit în continuare S.N.P.M.A.P.S., în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca instituţie de drept public, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. S.N.P.M.A.P.S. asigură notificarea, supravegherea şi controlul suplimentelor alimentare şi produselor de uz extern obţinute din plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, cu excepţia produselor cosmetice”.
Mai departe: „(9) Supravegherea pe piaţă a produselor prevăzute la alin. (6) se realizează de organismele cu atribuţii de control ale S.N.P.M.A.P.S. şi se aplică liniilor de producţie şi depozitare a materiilor prime şi produselor finite”.
„(11) Atribuţiile S.N.P.M.A.P.S. sunt următoarele:
a) notifică, în vederea comercializării, produsele prevăzute la alin. (6) prin intermediul Compartimentului ‘Notificări’ din cadrul S.N.P.M.A.P.S.;
b) supraveghează şi controlează pe piaţă produsele prevăzute la alin. (6), prin intermediul Compartimentului ‘Supraveghere şi control’ din cadrul S.N.P.M.A.P.S.;
c) gestionează propunerile de utilizare a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate de către operatorii din domeniu pentru produsele prevăzute la alin. (6), prin intermediul Compartimentului ‘Notificări’ din cadrul S.N.P.M.A.P.S.”.

Aşadar, să pui în vânzare pe piaţa românească un supliment alimentar nu-i chiar cel mai simplu lucru. Adică nu poţi să iei din grădina bunicii nişte plante, să le zici „ceai pentru curăţarea colonului” şi să speri că o să le poţi vinde, ba să şi „vinzi mai mult”. Lucrurile nu se fac chiar atât de heirupist pe cât ne place nouă să credem.

Legea 491 am găsit-o aici. Produsele primite de la Fares au pe ambalaj menţiunea: „Notificat la SNPMAPS. Nr. aviz….”. Q.E.D.