How it’s made: chipsurile Lay’s

După ce am fost împroprietărită cu o parcelă numai şi numai a mea pe plantaţia de la Târgu Secuiesc, am participat la recoltarea cartofilor unde am făcut mai degrabă poze şi am filmat decât să culeg efectiv vreun cartof [ferma este modernă, se folosesc cele mai noi tehnologii pentru plantarea, irigarea şi recoltarea cartofilor, deci mâna omului poate să se odihnească, că nu mai prea e nevoie de ea]. Acum, cartofii mei s-au făcut mari şi frumoşi, au fost aduşi de la ferma M&P Agro la fabrica din Popeşti Leordeni şi sunt gata să devină chipsuri Lay’s cu smântână şi mărar, în ediţie limitată Denisuca.ro.  Primul pas este inspectarea lor într-un laborator asemănător cu cel de la ferma care furnizează companiei PepsiCo materie primă [în cazul nostru, cartofi] pentru produsele sale. Nu ştiu cât sunt de dotate celelalte ferme, dar înţeleg că toţi furnizorii trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii, deci fiecare fermă are un laborator unde cartofii sunt „testaţi” înainte de a lua drumul fabricii de chipsuri. Este în interesul furnizorului să trimită la fabrică doar cartofi de cea mai bună calitate, în caz contrar, aceştia fac cale întoarsă şi nu, nu intră în producţie.

Cartofii sunt verificaţi riguros, nu trebuie să aibă lovituri, pete dubioase, culoarea lor după prăjire trebuie să fie uniformă şi cât mai „sănătoasă” cu putinţă şi până şi dimensiunile sunt luate în calcul: un cartof ideal trebuie să se încadreze între nişte limite, adică să nu fie nici prea mic, nici prea mare. Nu m-aş hazarda să vă spun dimensiunile exacte, pentru că nu mi le-am notat şi nu vreau să greşesc, dar dacă-mi aduc bine aminte, cartofii trebuie să aibă diametrul cuprins între 45 şi 90 de milimetri. Mai mici de atât şi cad de pe banda de sortare, mai mari de atât şi vor fi tăiaţi în două. După ce sunt inspectaţi şi sortaţi, cartofii sunt curăţaţi şi spălaţi. Între ei se mai găseşte şi câte-o piatră, câte un bulgăre de pământ, dar aceste mizerii nu au nici o şansă: după ce trec de maşinăria care-i curăţă, cartofii sunt gata pentru a fi curăţaţi.

Bineînţeles, totul este automatizat. Există câte o maşinărie pentru fiecare fază de prelucrare a cartofului. Intervenţia umană apare doar atunci când trebuie să-i „spui” maşinăriei ce să facă, cum să facă şi când să se oprească. În rest… dansul metalelor face totul. Cartofii gata decojiţi sunt încă o dată supuşi inspecţiei – eventualii cartofi necorespunzători sunt eliminaţi de pe bandă, iar cei care depăşesc dimensiunile ideale sunt înjumătăţiţi.

După ce au fost curăţaţi de coajă, cartofii ajung la maşinăria care îi feliază. Nu am văzut nici un chinez bătrân acolo, doar maşinării foarte rapide care îi feliază şi o muncitoare care-i inspecta: grosimea optimă pentru chipsurile Lay’s este de 1,35 milimetri. În cazul chipsurilor crocante, cu striaţii, grosimea diferă, dar noi am „prins” în producţie chipsurile subţiri. După ce au fost feliaţi, cartofii sunt plimbaţi în apă până la cuptorul gigantic, iar înainte de a intra la prăjire sunt uscaţi. Prăjirea se face într-un ulei special de floarea soarelui, evident, la temperaturi foarte ridicate. Noi ne-am plimbat pe tot traseul cartofilor şi mă bucur că am reuşit să nu ating partea exterioară a cuptorului; la cât era de încins, cred că aş fi rămas acolo – măcar parţial. După câteva secunde petrecute în cuptor, la cea mai hot petrecere din viaţa lor, cartofii ies… chipsuri!

În fiecare zi, chipsurile ieşite din cuptor şi nesărate sunt testate în cadrul unui alt laborator. Aici, în afara unei maşinării super inteligente, care fotografiază chipsurile pentru a le descoperi defectele, se efectuează ceea ce oamenii de la Lay’s numesc „quality wall”, adică o degustare a chipsurilor şi compararea gustului cu standardul de calitate „GS” – Golden Standard. GS a fost stabilit în urmă cu aproximativ 10 ani de către specialiştii Lay’s din SUA, şi toate chipsurile marca Lay’s trebuie să aibă acelaşi miros, acelaşi gust şi aceeaşi consistenţă ca şi cele din micuţele pungi albe pe care scrie Lay’s Golden Standard. Am întrebat: standardul e standard, nu se schimbă prea des, iar cel de acum a fost stabilit în urmă cu 10 ani şi nu se aşteaptă vreo schimbare, semn că oamenii sunt mulţumiţi de ceea ce există acum pe piaţă în pungile de Lay’s.

În cadrul „quality wall”, chipsurile proaspăt ieşite de pe linia de producţie sunt degustate şi comparate cu „GS”, iar la degustare participă minimum trei specialişti din cadrul fabricii, din trei departamente diferite. Şi noi am avut parte de o degustare, a fost o experienţă inedită, dar cred că m-aş sătura de chipsuri dacă aş fi nevoită să fac asta zilnic.

La final, chipsurile sunt aromatizate. O altă maşinărie le învârte şi „suflă” pe ele sare sau, după caz, binecunoscutele arome de smântână şi mărar [preferata mea], brânză, barbecue, hot chili etc. Chipsurile nu sunt „îmbăiate” într-o zeamă aromată, aşa cum am crezut iniţial că se face; chipsurile ieşite din cuptor sunt învârtite de nişte tamburi mari, timp în care aromele sunt pulverizate pe ele.

De aici, o altă maşinărie super sofisticată distribuie chipsurile în nişte recipiente, fiecare recipient primind exact cantitatea de chipsuri care trebuie să se regăsească într-o pungă. Aşa cum ştiţi, chipsurile sunt ambalate în pungi mai mici sau mai mari, iar maşinăria asta ştie exact câte chipsuri trebuie să trimită în fiecare „sertăraş” din ăsta. De unde ştie? Păi ni s-a explicat că le cântăreşte şi face câteva mii de calcule pentru ca în fiecare pungă să se regăsească exact cantitatea indicată pe ambalaj. Deci nu, nici aici nu stă vreun chinez bătrân care să cântărească chipsurile. I-ar fi practic imposibil, având în vedere producţia uriaşă a fabricii, care este de ordinul milioanelor de pungi pe zi.

De ce găsim chipsuri în pungile de aer pe care le cumpărăm? :) Pungile alea sunt mai mari decât conţinutul de chipsuri din două motive:

1. nu sunt umplute cu aer, ci cu azot, un compus al aerului care le păstrează prospeţimea;
2. dacă pungile ar fi mai mici şi nu ar fi închise ermetic, chipsurile s-ar sfărâma la transport/depozitare şi nu le-aţi mai găsi întregi în pungi.

În concluzie: am văzut cu ochii mei cartofii din care se fac chipsurile Lay’s. Sunt acum în măsură să-i răspund prietenului care m-a întrebat, când am primit invitaţia de a deveni fermier Lay’s, dacă „ăştia chiar fac chipsuri din cartofi” că da, ăştia chiar le fac din cartofi şi mai mult de atât, cartofii ăia trebuie să fie cei mai buni şi cei mai „deştepţi” ca să ajungă chipsuri Lay’s, exact aşa cum ziceau reclamele lor. Doar cei mai buni cartofi ajung chipsuri Lay’s.

În fabrica de la Popeşti Leordeni este foarte curat [nici nu mă aşteptam să fie altfel, după vizita la „farmacia” Farmec am aceleaşi aşteptări peste tot şi până acum nu mi-au fost înşelate], peste tot există atenţionări pentru angajaţi, măsuri de siguranţă şi protecţia muncii, oamenii sunt informaţi încă de la intrare că „nici o activitate nu este atât de urgentă sau de importantă încât să merite neglijarea aspectelor de siguranţă”, şi noi, vizitatori pentru o zi, am fost echipaţi cu bocanci speciali, bonete care să ne acopere părul – şi barba, acolo unde a fost cazul, halate de unică folosinţă, dopuri pentru urechi – întrucât zgomotul din zona de producţie ar fi putut să ne dăuneze -, ne-am spălat pe mâini şi dezinfectat înainte de a intra în fabrică, am lăsat „la poartă” toate bijuteriile care ar fi putut să se rătăcească printre chipsuri [caz în care s-ar fi apăsat „butonul roşu”, producţia ar fi fost oprită imediat şi tot ce era pe linia de producţie ar fi luat drumul gunoiului, ceea ce s-ar fi tradus prin pierderi mari, deci de ce să rişti?] şi ni s-a făcut un scurt instructaj.

Ce am văzut la Lay’s: profesionalism, ştiinţă, ordine şi disciplină, seriozitate, controale stricte, automatizare. Pentru cartofii care ajung aici, cred că fabrica seamănă cu un fel de secţie de neurochirurgie, pentru că da, există chiar şi un scanner RMN pentru cartofi. Nu există loc pentru greşeli, nu există riscul să vă apară un fir de păr sau o pietricică în punga de chipsuri. Şi chipsurile Lay’s chiar sunt făcute din cartofi.Am şi dovada video, vine imediat. :)

Încă o dată, mulţumesc din suflet pentru ocazia de a avea propriile chipsuri: PepsiCo, BORŢUN•OLTEANU, Mădălina Mezdrea şi Mirel Dediu.

Alţi fermieri cu chipsuri proprii în ediţie limitată care au şi scris despre experienţă: Şuţu, Elena, Adi, Chinezu, Make, Toma cu ale lui bule, Roxana Bursuc …lista rămâne deschisă, people!

P.S.: Da, vreau să vizitez şi alte fabrici! Toate fabricile să apeleze la mine, gen!

UPDATE: Alte fabrici și “uzine” pe care le-am vizitat de când sunt bloggeriță…

Vizită la fabrica de chipsuri Lay’s din București | Vizită la fabrica Danone din Bucureşti |Vizită la fabrica de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca şi partea a doua | Vizită la Jolidon,Napolact şi din nou la Farmec | Vizită la fabrica de bere Timişoreana şi la Cramele Recaş |Ferma de vite Angus de lângă Sibiu | Pateurile şi conservele Scandia | Încălţămintea Lytos de la Sibiu | Produsele de panificaţie Boromir | Muştarul Mustardino, din Sibiu | UmeraşeleMainetti din Sibiu | Vizită la fabrica de cașcaval Hochland din Sovata |

ProHD – Fabricat în Hunedoara: Apa minerală Aqua Sara | Complexul avicol integrat AVIS 3000 & Recomsid (AVIS: video) | Carpatcement din Chișcădaga |

De asemenea, am fost “în spatele ușilor închise” ale restaurantului McDonald’s din Deva.