M-am trezit târziu, am văzut aceste trei filme de ceva vreme, dar m-am luat cu altele… sunt tare uitucă în ultima perioadă! Totuși, pentru că sunt fericită că avem cinema și pentru că sper că de acum încolo voi avea postări cu eticheta „muviz” măcar o dată pe săptămână, nu pot să nu scriu două vorbe despre filmele văzute de la Internul încoace.
Marțianul (2015)
Un film la care m-am dus cu așteptări mici, dar de la care am ieșit cu gândul că l-aș mai vedea o dată. Nu l-am mai văzut o dată, dar l-am ținut minte ca pe un film extraordinar. Cine se aștepta de la Matt Damon să fie atât de amuzant de unul singur? Eu nu. Cine se aștepta ca un film despre un tip „uitat” de echipajul său pe Marte să aibă, de fapt, o mulțime de momente comice? Eu nu. Așa că e lesne de înțeles de ce am fost plăcut surprinsă (mie-mi plac mult comediile, dacă nu era clar până acum) și de ce m-aș mai fi dus o dată la filmul ăsta!
O părere mai lungă citiți la Sebastian. Eu îi dau nota 9 din 10. Aproape că mi-ar plăcea să aibă o continuare, ceva.
Pan (2015)
Sincer vă spun că la Pan am mers pentru că epuizasem deja oferta de filme de la Cinema City și aveam timp, chef de filme și… puține opțiuni. Dar nu mi-a părut rău. Este un film pentru copii ceva mai mari, plin de culoare, de învățăminte despre calea cea dreaptă, fantastic, cu faze incredibile pentru unii adulți.
La un moment dat, am simțit influențe din Mad Max. Oameni Sclavi adunați să-l laude pe stăpân, cântând și strigând. Lipsea să le mai dea niște apă, ca în Mad Max, și ar fi fost completă scena.
Pe ăsta nu l-aș mai revedea, a fost OK, dar nu excepțional.
Nota 6 din 10, că nu e genul meu de film și nu am rămas cu cine știe ce amintiri. O părere mai lunguță găsiți la Sebi.
Everest (2015)
Încă un film la care m-am dus fără așteptări prea mari și de la care am plecat mulțumită. L-am văzut în 3D, cam inutil dacă mă întrebați pe mine, că nu au fost prea multe efecte spectaculoase care să justifice purtarea acelor ochelari timp de o oră jumate.
Altfel, e așa cum mi-am imaginat: cu oameni care vor să își depășească limitele, dar pe care îi prind limitele din urmă și-i mușcă de fund. Și mor. O fi dramă, eu una nu înțeleg de ce ai alege să urci la o altitudine unde corpul uman nu rezistă fără ajutor, când ai putea să te plimbi prin atâtea și atâtea orașe frumoase câte există în toată lumea asta. Serios.
Părerea lui Sebi puteți să o citiți aici, el le zice mai bine decât mine pentru că pune foarte mult suflet în filmele pe care le vede și se consumă dacă un film de la care avea așteptări mari sau măricele nu „livrează”. Eu îi dau nota 6,5 din 10, pentru că motive.
Zilele astea o să văd Super Chef, de-abia aștept!
Revezi ultimul link..