În septembrie n-am apucat să vă spun ce mi-a plăcut. Dar mi-a priit concediul, deci măcar pot spune că m-am relaxat, dacă nu iau în considerare faptul că vreo două săptămâni am bolit, deci în septembrie mi-a plăcut concediul.
Cum se fabrică
În octombrie, am redescoperit plăcerea de a vizita fabrici. Mi-am îndeplinit, măcar parţial, visul de a vedea „how it’s made in România”. Sunt încă multe de văzut, dar este timp. În curând, o să vă arăt cum se fabrică produsele locale din Hunedoara, pentru că nu doar în Cluj, în Timişoara sau în Sibiu se mai produce; avem şi noi câteva fabrici cum care putem şi trebuie să ne mândrim.
Apa minerală Aqua Sara
Numele este, de fapt, un joc de cuvinte: grupul de firme care deţine fabrica de îmbuteliere [o fi corect?] se numeşte QUASAR, iar apei minerale de la Boholt [numele satului unde există izvorul de apă minerală] i-au spus aQUASARa.
Este apa minerală a copilăriei mele, pe care bunicul meu o cumpăra mereu în sticlă „de sticlă” de un litru. Şi e la fel de bună ca în urmă cu 20 şi ceva de ani!
Electrocasnicele… Electrolux
Nu m-am prea lăudat, dar în vară am câştigat un super-cuptor Electrolux de care s-a bucurat şi se bucură în continuare chef Sebi. Ca o curiozitate, eu timp de mulţi ani am fost convinsă că Electrolux este un brand românesc şi de când am aflat că nu este, a trebuit să mai conving două persoane de originea suedeză a acestui brand. De ziua mea, simpaticii de la Electrolux au ascultat şi mi-au făcut cel mai potrivit cadou cu putinţă: o cafetieră rrroşie. Cel mai mult îmi place la ea faptul că după 40 de minute se opreşte singură. Nu că s-ar fi întâmplat să pun eu de cafea şi să uit de ea, de cafea, dar cafetiera dinainte mai rămânea pornită după ce-mi turnam cafeaua în cană şi funcţiona aiurea… mai mult decât aş vrea să recunosc. Electrolux a gândit o cafetieră pentru adormiţii care, la fel ca mine, uită de buton după ce se văd cu sacii-n căruţă cafeaua în cană.
Nokia Lumia 1020
În prezent, Lumia 1020 este telefonul mobil cu cea mai tare cameră foto. 41 de megapixeli! Mi se pare grozav că vom putea, în sfârşit, să folosim zoom-ul camerei foto de la telefon fără ca rezultatul să fie execrabil.
Bine, telefonul costă acum 2.900 de lei, nu e chiar ieftin, dar e bine de ştiut că ai ce alege dacă îţi doreşti cea mai performantă cameră foto.
Pateurile Bucegi Junior
Descoperite în urma vizitei la fabrica Scandia din Sibiu, pateurile astea sunt excepţionale. Sigur, ele au fost gândite pentru copii, dar nu ne opreşte nimeni pe „cei mari” să le consumăm. Am numai cuvinte de laudă pentru ele: nu conţin E-uri, coloranţi sau conservanţi, sunt foarte fine şi foarte gustoase.
De la o vârstă, atunci când copiii vecinilor îţi spun „tanti”, nu-ţi mai faci griji că vânzătoarele sau casierele s-ar putea uita câş la tine dacă pui pe bandă pateuri pentru copii, ouă Kinder sau bomboane M&M’s. Eventual te uiţi la ele cu o privire de căprioară [„sunt pentru ăla micu'”] şi nu te bănuieşte nimeni. Iar pateurile Bucegi Junior de pui şi de curcan, făcute în colaborare cu Disney, merită orice privire de la vânzătoare.
Vezi şi alte lucruri care-mi plac: august 2013
ha, ha, câte nu iau eu cu privirea „sunt pentru ăla micu'”. Partea cu fabricile îmi place și mie. Noi eram la școală serioasă, nu ne-a dus diriga la nicio fabrică în vizită: am stat în clasă și am făcut matematică. Fratele meu mergea pe la tot felul de fabrici și venea și cu cadouri acasă. Cel mai cel a fost când s-a întors cu bucăți din piele de toate culorile pentru hainele păpușilor mele.
Pe sticlele de Aqua Sara este un mesaj drăguţ, văzut acum vreo două luni: „Probabil cea mai bine mineralizată apă naturală carbogazificată.”
Este cea mai bine mineralizată apă, are nişte analize de invidiat! Şi mai e şi foarte bună!
N-am incercat-o,la noi nu se gaseste.
@Denisa Bârgău:
De unde esti, Bear Grylls?