Micile detalii care fac diferenţa

La majoritatea hotelurilor de 3-4 stele la care am stat, am găsit întotdeauna un „ceva” prin care se diferenţiază de restul.

De exemplu, Hotelul Clermont din Covasna are nişte camere uriaşe, cu băi nejustificat de mari, afară există terenuri de sport, iar la subsol un bar ca o discotecă mai mică.

La Hello din apropierea Gării de Nord Bucureşti, camerele sunt mici şi destul de ieftine, dar absolut toate dotările sunt personalizate. Mobilierul cred că e făcut special pentru micuţul hotel şi arată atât de fain, încât studenţii din cămine sigur şi l-ar dori în camerele lor. Şi micul dejun e destul de frugal aici, dar, cum spuneam, detaliile roşii – roşul fiind culoarea predominantă în întregul hotel – te fac să-ţi aminteşti cu drag şederea la acest hotel.

Central Plaza din Piatra Neamţ are sloganul „Unde oamenii fac diferenţa” şi zău că-l respectă cu stricteţe.

Înapoi în Bucureşti, am fost plăcut surprinsă atunci când, la Howard Johnson Grand Plaza, am găsit pe ecranul TV-ului mesajul de mai jos. E un sistem implementat de hotel, aparent simplu, care afişează automat numele clientului, dar ideea mi se pare foarte mişto. 

Ecranul TV-ului la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti

Hotelul Levoslav House din Sibiu este o operă de artă închiriabilă cu ziua. Pereţii acoperiţi cu tapet foarte fain, tablouri faine, mobilier cum n-am mai văzut prin alte părţi şi multe alte detalii unice.

Best Western din Cluj mi-a plăcut pentru toate detaliile colorate – despre care am scris aici.

La polul opus, mă enervează toate hotelurile care au ca slogan „Your home away from home” sau, tradus, „Casa ta, departe de casă”. Sloganul ăsta e la fel de original ca şi cel pe care-l folosesc majoritatea producătorilor de parfum: „The new fragrance by… / from…”.

 

6 thoughts on “Micile detalii care fac diferenţa”

  1. Fain, dar mai fain e cand proprietarul pensiunii sau ceva, vine la tine cu o tuica si un platou de gustari porcine, iti ureaza bine c-ai venit si te tine de povesti spunandu-ti toata istoria asezamantului pe care-l patroneaza, iti pune la dispozitie toate camerele cu sau fara jacuzzi, te lasa sa dai de mancare animalelor, sa tai lemne, sa faci focu’ si delea….
    Glumeam, of course!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.