A fost o vreme, la începuturile mele în blogosferă, când eram propovăduitoarea blogging-ului. Cum explicam cuiva ce e ăla un blog şi de ce îmi expun eu ideile online, încercam să-l conving să îşi facă un blog. Cu câţiva oameni am reuşit, dar nici un blog dintre cele „născute” ca urmare a insistenţelor mele nu a rezistat. Mă rog, Tata mai scria pe blogul lui până să vină băieţii cu ochi albaştri şi să confişte serverul pe care era găzduit, dar scria rar, numai când îl supăra grav câte ceva.
Or bloggingul nu-i doar despre supărări şi blogul nu trebuie să fie doar un loc în care să defulezi. Cred că fiecare are propria lui definiţie a blogului – pentru unii este locul în care îşi publică poeziile sau compunerile, pentru alţii este oglinda lor online, un fel de CV fără de pată, pentru unii este sursă de venit, pentru alţii este loc de relaxare, pentru unii e locul în care îşi publică reţetele culinare, pentru alţii este locul în care îşi dezvoltă şi dezlănţuie creativitatea. Pentru mine e câte un pic din fiecare, dacă stau să-l analizez puţin. E colţişorul meu de Internet.
Acum, după şase ani şi jumătate de blogging, m-am lămurit că bloggingul nu e pentru toată lumea. Practic, blogul meu a devenit o extensie a mea. De cele mai multe ori, nu mă recomand ca „Denisa Bârgău, tehnoredactor şi om bun la toate la săptămânalul REPLICA”, ci „Denisa Bârgău, bloggeriţă”. Când ai un blog, ai o responsabilitate faţă de cititori. Nu să continui să-i atragi pe orice cale, ci să îţi păstrezi blogul la fel de atractiv pentru un număr de oameni. Ai o responsabilitate şi faţă de tine – dacă începi un blog şi îl abandonezi în scurt timp, cam dai dovadă de neseriozitate – sau cel puţin îţi clarifici faptul că nu eşti făcut pentru asta.
Şi totuşi… cred că de vină pentru faptul că nu oricine e capabil să scrie pe un blog este educaţia primită la şcoală. Mai mulţi oameni mi-au spus: „Eu nu ştiu să scriu. Nu ştiu să mă exprim”. Eu îmi amintesc că la şcoală mi se cerea să scriu tot felul de compuneri, iar mai târziu, referate. Chiar dacă nu aş fi ştiut cum să le scriu, învăţătoarea şi profesorii mi-ar fi arătat cum se face. Ţin minte că am învăţat despre structura unui text literar: expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi încheiere. Oricât ai fi tras chiulul atunci când s-au predat lucrurile astea, tot trebuie să fii capabil, după 12 ani de şcoală, să scrii măcar un text inteligibil.
Înţeleg să nu-ţi placă să te exprimi în scris, în ciuda faptului că turui de la prima gură de cafea şi până la ultima ţigară din zi, dar nu pot să îi înţeleg pe oamenii care spun că nu ştiu să scrie un text. Zău că nu e greu deloc, trebuie doar să-ţi porneşti motoraşul şi să laşi rotiţele să se învârtă.
Pe de altă parte, şi bloggingul are… greutăţile sale. Să zicem că se întâmplă să-ţi dea link un blogger mare. Din câteva mii de cititori, se găsesc o mie care să dea click pe link-ul ăla şi ajung la tine. Dintr-o mie, câtorva zeci nu le place cum scrii, nu le placa moaca ta [dacă ţi-ai afişat-o pe blog] sau au chef să trolleze facă mişto de tine sau să te înjure. Doar aşa, de amuzament.
Dacă îţi propui să te ţii de blogging, trebuie să fii dispus să primeşti înjurături „dezinteresate”, te aştepţi să fii luat în balon pentru că ai ochii verzi/albaştri/căprui/negri sau pentru că ai părul blond/şaten/negru/roşcat/verde/vopsit în orice altă culoare sau pentru că eşti prea glas ori prea slab pentru standardele fiecărui vizitator în parte sau pentru că ai gura prea mică/mare sau pentru că ai nasul prea mare/mic/coroiat/borcănat sau pentru că îţi place/nu-ţi place un anume lucru.
Indiferent de opinia pe care o ai despre un lucru, va exista – garantat! – un vizitator care să te contrazică, de cele mai multe ori fără să-ţi aducă argumente. Cel mult îţi va spune că nu ai dreptate şi că eşti prost, că mă-ta-i proastă, că eşti prea gras sau prea slab sau prea alb sau prea negru sau chiar prea sărac ca să-ţi spui părerea despre lucrul respectiv.
Şi dacă nu se trezeşte vreun oligofren cu emisiune la TV să te înjure, nu te culca pe o ureche; există un grup de băieţei frustraţi care se cred simpatici şi inteligenţi şi care înjură pe oricine are un blog care trece de un anumit prag de vizitatori. Dacă, doamne fereşte, eşti prieten cu al lu’ Bârgău, Chinezu, Zoso, ori Piticu şi ai link-uri către ei în blogroll sau scrii articole pornind de la idei abordate de ei sau alţi bloggeri mari, tocmai ţi-ai asigurat nişte înjurături gratuite, frumos mascate sub titulatura de „pamflet”. Adică tot ce face oligofrenul cu măsuţă de la TV, dar cu ceva mai puţină patimă. De fapt, nu ştiu, poate că şi lor stă să le pleznească o venă atunci când îi porcăie pe bloggeri, dar dacă nu le-am văzut feţele nu pot să ştiu sigur.
Acestea fiind spuse, m-am liniştit cu propovăduirea blogging-ului. Nu mai încerc să conving pe nimeni să-şi facă blog, am dat prea multe rateuri: Ciprian Iancu, Ştefan Ciocan, Dan Terteci sunt doar trei jurnalişti pe care i-am convins să îşi facă bloguri, dar nu am reuşit să-i conving să se şi ţină de ele.
Era o vreme când aveam foarte multe răspunsuri la întrebarea „De ce mi-aş face un blog?”. Acum sunt de părere că dacă îţi pui întrebarea asta, poate că nu eşti omul potrivit pentru blogging. Voi ce ziceţi?
Eu am facut marea greseala de a-mi sterge blogul din wordpress… Mor de ciuda si acum cand ma gandesc la toate elucubratiile care le-am asternut acolo, dar din ce am inteles nu exista nicio sansa sa mai recuperez vreo compunere din alea scrise acolo.
Stiu ca e un pic off-topic dar are legatura cu scrisul pe blog si brusc am devenit nostalgic…
Poate chestia asta e chiar o fobie pentru unii. Le este frică se să exprime în scris. Le este frică de opiniile negative ale cititorilor.
Scrisul pe blog este o activitate ca oricare alta pe care ori o faci din obligatie, ori din pasiune. Cum cu obligatia e mai greu, ramane in picioare pasiunea pentru scris. Dar si aici mai intervine un factor destul de important: talentul. Daca n-ai un gram de talent, parca nici tie nu-ti place ce scrii si atunci cum sa le placa altora? Unii au inceput un blog, au vazut ca nu-i de ei si s-au lasat, altii au continuat (chiar daca nu-i de ei – spre exemplu eu :) ).
Oricum e fain sa ai blog, te simti liber, tu cu ideile si tastele tale mereu in asteptare de cititori, comentarii si trafic cat mai mare.
Eu am in continuare raspuns la intrebarea asta. E chiar motivul pentru care scriu zilnic, fara o zi de intrerupere, no matter what. :-)
Un lucru e clar, blogging-ul nu e pentru oricine. Eu unul n-am mai scris de mult pe al meu blog. La început scriam des, comentam mult pe alte bloguri, încercam să mă implic, să mă fac cunoscut, am ajuns chiar și în calendarul lui chinezu din 2011 :) Dar treptat, parcă a dispărut acea dorință de a scrie. Aveam idei, multe, dar când ajungeam în fața laptop-ului nu mai aveam nici un chef de a scrie.
Blogul încă e sus, încă plătesc hosting pentru el, sperând că într-o zis mă voi reapuca de el.
Felicitările mele pentru consecvenţă. Eu nu mă pot mândri cu acelaşi lucru, am înregistrat multe pauze de la sfârşitul lui 2007 până astăzi. Cea mai lungă a fost de 2 ani. E bine, zic, că totuşi că m-am întors, pasiunea nu s-a stins :)
@bloodie: Foarte bine ca te-ai intors. :)
Poate nu e greu si poate stii sa scrii un text.
Dar daca scrisul nu este o placere si, in loc sa iti transmita un sentiment de placere,relaxare sau ceva de genul, il percepi ca o obligatie atunci degeaba incerci.
Si mai e o problema: mai trebuie sa ai si timp de asa ceva. Cand la serviciu nu poti si acasa te asteapta o sotie si un copil care vor sa petreci timp cu ei e cam greu sa gasesti timpul necesar sa asterni pe blog un text cu cap si coada.
Te rog, spune-mi pe ce platforma ai ales sa scrii acest blog?Care sunt avantajele si dezavantajele vis a vis de alte optiuni posibile? Multumesc Denisa!
Am sters un blog de nervi… a doua oara nu se mai intampla… Da, poti primi injuraturi si sa clachezi…
Dupa parerea mea singurul ingredient necesar pentru a te apuca de scris un blog este pasiunea. „Talentul” nu e decat un plus. Perseverenta va duce eventual la o experienta cu care sa poti scrie fara sa te faci de ras. Eu m-am apucat de scris din pasiune si nu regret nici o secunda ca am facut-o. Sincer sa fiu, nu mi se pare o mare chestie sa primesti un link de la marii blogger ai tarii. Parerea mea este ca mai bine cresti slow and steady decat sa ai cate un spike in vizitatori dupa care te vei uita lung o luna de zile. Voi raspunde la intrebarea „de ce mi-as face blog?” cu motivele care m-au impins pe mine spre acest lucru, si anume: am vrut sa ajut oameni care au intampinat aceleasi probleme ca mine. Am vrut sa distribui la o scara mai larga informatie care m-a ajutat pe mine si nu numai. Am incercat sa raspund la niste intrebari pe care le-am auzit in jurul meu si m-am gandit ca poate si altii au aceleasi probleme.
Ba ce sa zic?!recunosc ca am avut o prietena care n mai vrea sa vada blogul niciodata pentru ca draga a cunoscut un prieten care a injurat-o!pentru o injuratura moare !eu nu vreau sa zic nimic de rau dar adevarul e ca nu trebuie sa te superi din fie orice!!
Prietena mea s-a suparat pentru ca i-a corectat cineva o greseala gramaticala si-a zis ca nu mai scrie.
Oameni d-astia „binevoitori” vor fi peste tot, multi se vor lasa din blogging pentru ca au fost dezamagiti de un vizitator, de numarul vizitatorilor sau de multe altele.
Corect, blogging-ul nu e pt toata lumea. Am o droaie de amici, care si-au facut blog, dar nu s-au tinut de ele. Nu-mi vine sa cred ca imediat implinesc si eu 6 ani… Pfuu cat a trecut!
Sa traim mult si bine si sa ne auzim si la 60-70 de ani cu blogu :)))
Io sunt de parere, ca nu ai nevoie de pasiune pt a scrie pe blog, ai nevoie de ceva mai important, mai omenesc, … sa ai ceva de spus, sa ai ceva de transmis, ceva bun, dupa care oamenii sa-ti multumeasca mai tarziu, nu neaparat pe blogul tau, pe blogul lor, undeva in adancul sufletului lor, acolo intr-un mic coltisor. Atunci cand noi o sa realizam acest lucru, o sa scriem, o sa renuntam la 20 de minute din orice activitate pe care urmeaza sa o desfasuram si o sa lasam cateva randuri … din suflet.
Și ce te faci când nu pierzi din pasiunea și determinarea de a avea blog, dar ceva îți lipsește și nu mai scrii?!
Cauți acel ceva și îl repari! Detaliază, te rog. :)