Cam târzior, dar s-a lansat! Ieri, super fetele care au apărut în calendarul gândit de Criserb şi susţinut de Activia au ajuns, prin nămeţi, la F64, unde a avut loc lansarea oficială a calendarului #SuperFete cu #ObiceiuriSănătoase.
Cum calendarul e cumva în ediţie limitată, adică nu a fost tipărit în mii de exemplare, fiecare dintre cele 12 fete a primit câteva, fetele din campania Obiceiuri Sănătoase la fel [Florica, Ruxa, Raluxa, Tomata, Nebu], iar singura modalitate prin care puteţi obţine unul este să participaţi la multele concursuri care se desfăşoară pe blogurile lor noastre. Eu o să-mi primesc mâine „porţia” de calendare, dintre care două vi le ofer vouă. Nu mergem pe principiul „primul sosit, primul servit”, ci facem în felul următor:
– voi îmi spuneţi, în comentarii, ce obicei sănătos vă doriţi cel mai mult să adoptaţi, dar nu o faceţi din comoditate [credeţi-mă că ştiu, sunt regina procrastinării];
– eu aleg cele două comentarii care-mi plac cel mai mult;
– schimbăm nişte mailuri, în care îmi daţi adresa;
– vă trimit repejor calendarele, că acuş e gata ianuarie şi rămâne Lavinia Biberi, Miss Ianuarie, neadmirată suficient!
Până una, alta, calendarul #SuperFete poate fi văzut pe blogul Standout.
Mai jos, obiceiurile sănătoase recomandate de cele 12 fete:
- Trăiește-ţi viaţa din plin şi fă-ţi timp întotdeauna pentru relaxare, râs zdravăn şi joacă. Ştii, uneori cel mai bun lucru pe care-l poţi face pentru alţii este să te îngrijeşti pe tine însuţi! Fii creativ şi îmbracă-te într-un zâmbet. Rămâi aşa toată ziua! :) [Lavinia Biberi]
- Primul obicei sănătos pe lista mea este râsul; pentru mine e foarte simplu, deoarece până şi soarele şi căldura lui mă fac să râd. Mi-am propus acum câţiva ani să fiu mereu cu zâmbetul pe buze, iar această decizie m-a făcut să devin mai ambiţioasă şi puternică în tot ceea ce fac. [Aleka Sarah]
- Cel mai sănătos obicei? Niciodată nu adorm până nu citesc câteva pagini, indiferent de loc sau oră. Al doilea obicei sănătos – încerc să gătesc ca la mama acasă deşi nu tot timpul mă pot lăuda că-mi iese. Mi-aş dori să mă dau şi cu bicla, dar sunt puţin neîndemânatică şi prefer să merg pe jos. [Andreea Baranghă]
- Plăcerea mea cea mai mare la prima oră a dimineţii e drumul spre birou, pe bicicletă: cu razele calde de soare în ochi, de obicei într-o rochiţă lungă şi vaporoasă, pe bicicleta mea cea galbenă, zâmbindu-le celor care vor să vadă un zâmbet. [Elena Cîrîc]
- Pot spune că am abonament la dentist, deoarece nu trece anul fără să „bifez” măcar un detartraj şi tratament cu fluor. Plus o relaţie foarte apropiată cu aţa dentară, schimb periuţa de dinţi la cel mult două luni şi „colecţionez” apă de gură şi gume de mestecat super-hiper-giga-extra-mentolate. [Cristina Chipurici]
- Alături de cana cu ceai şi agenda zilei, fiecare dimineaţă ar trebui să înceapă cu o porţie bună de încredere. Am încredere că pot găsi în fiecare zi cel puţin o clipă specială, un om de la care am ce învăţa… sau alte dovezi că măsura sănătăţii stă, pănă la urmă, în „dispoziţia de a găsi ceva bun în toate”. [Ioana Barbu]
- „Monotonia este pauza dintre două mere! Aminteşte-ţi să zâmbeşti!!. Acesta m-am decis să-mi fie motto în acest an. Indiferent de situaţii, un zâmbet face mai mult decât o mie de cuvinte şi îţi dă o stare de bine! [Anca Duma]
- Cred că obiceiuri sănătoase trebuie să aibă toată lumea, fie că îşi dă seam, fie că nu. Eu vă recomand cu drag să zâmbiţi, să vă bucuraţi de viaţă, să vedeţi mereu partea pozitivă a lucrurilor şi să fiţi realişti. Chiar dacă este greu uneori, asta e cea mai bună soluţie. Un august cu mult soare vă doresc! [Sabina Cornovac]
- Simte-te bine în pielea ta şi arată asta printr-un zâmbet! Este contagios şi e bine să îl transformi într-un obicei, pentru că astfel viaţa îţi va părea mult mai frumoasă. [Corina Scheianu]
- Să fii mereu TU. Oricât de multe lucruri vin în valuri peste tine, nu uita cine eşti şi ce ai de făcut. Acesta este cel mai frumos şi sănătos lucru pe care îl poţi face pentru tine: să trăieşti aşa cum simţi! [Camelia Căpitanu]
- Cititul te face mai frumoasă! Îţi dezvoltă imaginaţia şi te face să vrei să cunoşti mai multe. Cititul te face să fii sexy, chiar dacă stai în pijamale, pe canapea. Citind o carte, ţi se deschid porţi. Spre cunoaştere, desigur. [Iuliana Manea]
- La mine acasă doar musafirii beau cafea. Şi pentru că nu suntem consumatori, până acum câteva luni nici nu ţineam cafea în casă. Am primit totuşi reclamaţii de la prieteni… iar de atunci ţin ispita în soldatul de bucătărie. Bine că e termenul de garanţie mare, că la noi nu e înghesuială pe suta de grame de antidot al oboselii. [Andreea Ibacka]
Cred ca am ramas fara obiceiuri nesanatoase anul acesta.Am renuntat la mancatul dupa 6,la fumat,am inceput sa fac mai mult sport,sa adorm pana in 12,sa renunt la dulciuri si chiar la zaharul din cafea(idee preluata de la tine:) ).Deci…E pentru altcineva calendarul.Clar!:D
Promit solemn ca atunci cand la 7AM n-o sa mai fie intuneric ma intorc la sala. Si probabil ca tot atunci o sa-mi scuip plamanii, da` tot o sa alerg macar de 2 ori pe saptamana. Si si si o sa-mi termin masterul, pentru ca stresul in care traiesc acu e cel mai nesanatos ever. Si si si la vara in fiecare weekend o sa devin „oama” muntilor. Lasati traseele sa vina la mine! :D
great, type in my own name. :)))
as vrea sa imi inving lenea si sa merg iar 10% din drumul spre liceu pe jos. acum o iau pe alta parte, iar autobuzul ma lasa fix in fata liceului. inainte mergeam cam 10-15 minute, iar acum de lene… hmmm. :)
De craciun am primit cadou o carte: „Cum sa-ti intaresti increderea in tine” de la o persoana care a simtit si a crezut ca m-ar putea ajuta. Nu m-am asteptat sa faca „minuni”, dar pentru inceput m-a ajutat sa-mi aleg niste obiective sanatoase, atat pentru corp, cat si pentru minte (care trebuie sa marturisesc, e foarte stresata). Pentru anul asta am doua obiective care sunt obiceiuri sanatoase: sa fac sport – lucru inceput deja de saptamana asta cand am fost pentru prima data la sala; saptamana urmatoare imi fac abonament, iar de cand se incalzeste vreau sa ma apuc si de alergat- si sa reduc din stres pentru ca ma stresez prea mult la doar 20 de ani.
sa merg la dentist.e si comoditate si frica de durere s
Din seria de obiceiuri sanatoase la care trebuie sa ma intorc mentionez miscarea in cea mai mare masura (care imi lipseste si inca dau vina pe programul de lucru, dar hai sa adaug si doza de comoditate), mai punem si zambetul in orice situatie si o mai mare incredere in oameni si cred ca obtin un echilibru.
mai nou, obiceiul meu sanatos e sa fac o ora de aerobic in fiecare seara ^_^ yey
Interesante obiceiuri au gagicile astea, o sa fur cateva :)
Cel mai sănătos obicei pe care un bărbat îl poate recomanda unei femei e să meargă la sală și să mănânce mai puțin :P
sa imi pun gagica sa citeasca de aici
Un obicei sanatos pe care m-am gandit zilele astea (fiind foarte aglomerat si neintrevazandu-se mai mult timp liber in curand) sa-mi rezerv o zi sau o seara/dupa-amiaza macar pe saptamana in care sa stau numai cu mine, calculatorul inchis si sa fac activitati de dezvoltare personala, ca sa le zic asa: planuri de viitor pe termen scurt/mediu/lung, dorinte, proiecte personale, cum sa le pun in practica, lucruri care m-au tulburat, ce cred, cum vreau sa actionez mai departe, toate astea sa le pun bineinteles in scris. Cateva ore de autoanaliza. Sa mentin atentia pe evolutia mea si daca se desfasoara dupa cum mi-as dori. Ideea asta mi-a venit din cartea lui Dale Carnegie „Secretele succesului” in care dadea exemplul unui om de afaceri care timp de zeci de ani, in fiecare sambata seara, statea si se gandea la ce a facut in saptamana aceea, ce a gresit, ce ar fi putut
face mai bine, planuri de viitor. Si acea seara era sfanta, familia lui stia ca nu sa nu-l deranjeze decat in cazul unei urgente.