Viața la țară a însemnat, pentru copilul Denisa, un chin. De fiecare dată când ai mei mă „aruncau” la bunică-mea și/sau la mătușă-mea, știam că urmează multe zile de plictiseală cruntă. Astăzi, viața la țară este echivalent cu odihna, relaxarea, liniștea de care în oraș nu prea am parte.
Sigur că poți să îți faci și în oraș oază de liniște și de frumos. Sunt unii gospodari de la bloc care stau la parter și se cred la casă – de multe ori, rezultatul nu deranjează, pentru că eu cred că oricine preferă o grădină îngrijită în locul unui spațiu verde plin de bălării. Poți să îți umpli balconul cu plante pe care să le îngrijești, poși să-l amenajezi în așa fel încât să te simți ca în vacanță, poți să mergi la picnic în oraș, să îți petreci timpul în parc sau în vreo grădină de vară.
Doar că, dacă ai un colț de rai la țară, parcă e mai bine să îți petreci zilele libere acolo, decât să te chinui între betoane.
Ei bine, de fiecare dată când merg la țară și mă încarc cu energie pentru toată săptămâna, nu pot să nu-mi aduc aminte de zilele atââââât de lungi petrecute acolo în copilărie, când efectiv nu aveam ce face și dacă aș fi știut să număr mai mult, cred că aș fi numărat secundele până când se sfârșea ziua. Din păcate, nu erau prea multe jocuri și jucării și cred că nici ai mei nu s-au gândit să îmi dea ceva „de lucru” ca să îmi treacă zilele mai ușor.
Apropo de numărat, tot din plictiseală mi se întâmpla foarte des să fac tot felul de calcule în cap: 1+1= 2, 2+2=4, 4+4=16, 16+16=32 și așa mai departe, până ajungeam la prea multe cifre. Când mergeam la drum, citeam denumirile localităților invers. Timișoara era Araoșimit, Orăștie era Eitșăro, Deva era Aved etc. Când nu aveam ce citi sau ce calcula, număram liniile de pe șosea. Multe mai erau…
Constat, scriind toate astea, că niciodată nu mi-a plăcut să îmi las mintea să se odihnească. Pentru mine și odihna trebuie să fie activă, dacă stau, tot trebuie să fac ceva. Am tot citit și auzit că bărbații ar avea în creier un „sertar cu nimic”. Eu nu cred că avem creierii atât de diferiți, anatomic vorbind. Și dacă anatomia e aceeași, nu cred că felul în care funcționează este atât de diferit. Dar revenind la sertarul cu nimic, eu nu am așa ceva. Ca să adorm fără să mă uit cu orele pe pereți, trebuie să citesc ceva (de obicei pe telefon) până când leșin de somn. Dar să stau și să vegetez nu pot; mintea mea o ia întotdeuna pe dealuri.
Un alt exercițiu pe care îl făceam în copilărie (și adolescență chiar) era asocierea de cuvinte. În engleză: word association. Porneam de la un cuvânt, de exemplu bomboană. Bomboana, așa cum o vizualizez eu, este roșie și translucidă, ca un rubin. Rubinul este o piatră prețioasă. Pe vremuri știam un banc prost despre o femeie care i-a dat unuia un ceas cu rubine. Curu bine. Bancul ăsta mi l-a spus Adi, băiatul lui Eugenia, o dobitoacă pe care aș vrea să o văd suferind. Dobitoaca aia a lucrat în Spania mulți ani. Spania e țara aia faină pe care nu am apucat să o vizitez pe cât mi-aș dori. În Spania am fost la Barcelona. Și Joey din Friends a fost în Barcelona (sau povestea asta, deși el nu fusese) și povestea despre cum a urcat el pe Mount Tibidabo. Eu n-am urcat pe muntele Tibidabo, dar am fost la fântâna magică de la Montjuic, tot în Barcelona. Apropo de fântâni arteziene, ce faină e fântâna arteziană din Deva și ce mișto o să arate Hunedoara când vom avea și noi (anul viitor, sper) fântâni arteziene în centru! Și așa mai departe…
Când eram mică, eram convinsă că e ceva în neregulă cu mine, pentru că de multe ori mă obsedau șirurile astea de idei pe care nu voiam să le întrerup. Acum știu că nu era nimic în neregulă, doar faptul că nu știam cum se numește treaba asta.
No… apropo de sărit de la o idee la alta. Să ne întoarcem la țară: pentru mine, viața la țară era un chin și acum este o desfătare. Mă bucur de liniște, de relaxare, de apa din piscină, de pomii înverziți (și deja înalți bine!) plantați de tatăl meu, de iarba tunsă tot de el, la insistențele mamei (hehe), de câinele care mă iubește și de soare.
Și pe cât e de faină viața la țară vara, pe atât e de deprimantă iarna. Ziua-i scurtă, afară e frig, trebuie să te îmbraci cu multe haine, aduci noroi și zăpadă în casă, hainele nu se usucă decât pe/lângă sobă, ca să faci baie trebuie să faci întâi focul etc. Horror.
In urma cu multi ani a fost un serial britanic (cred) care se numea Conexiuni. Acolo se mergea pe asocieri si rezultatele erau uimitoare.
Pentru mine viata la tara inseamna multa munca in plus. Este frumos daca mergi in vizita si esti musafir, daca nu… munca .
Da, cam sunt musafir. Și e bine. Și știu că pentru cei care stau la țară, viața la țară înseamnă muncă de dimineața până seara.
De cand ne-am mutat „la țară”, mereu e cate ceva de facut. Poate si pentru ca inca ne asezam, dar dupa 3 saptamani am inceput sa ducem dorul traiului „de la oras”, unde locuiam relativ central. Mergeam pe jos la mall sau pana in plin centrul orasului (km 0, cum imi place mie sa zic).
Acu’, daca vrem mall trebuie sa luam masina. Vrem sa mergem la un hypermarket? Masina. Iesire la o terasa? Masina.
Seamana tot mai mult cu „visul” american. Stateam la 2 km de lucru, dar nu puteam sa merg decat cu masina, ca nu erau trotuare. Voiam la supermarket? Masina. Film? Masina. Club, bar? Masina. Voiam un restaurant mai de Doamne-ajuta? 20 de mile de mers cu masina pana in „city”.
Incep sa cred ca viata la tara e faina, insa numai daca ai un rost acolo. Altfel, sa locuiesti la tara si sa faci naveta la oras e naspa.
Depinde. Eu zic să te gândești cum e la bloc vara, când trebuie să asculți manelele celor de la 1, certurile celor de la 4, să simți cum îți intră pe geam fumul de țigară al vecinei de la parter, să găsești pe aparatul de aer condiționat scrumul celor de la 4, smoala de la reparațiile pe care și le-a făcut, firimituri etc. Noaptea nu te poți odihni dacă e vreunul prin cartier care nu are chef să doarmă și face scandal sau ascultă muzică. Ziua ai (eu am) o spălătorie auto care face gălăgie de la 7 dimineața până la 7 seara, deci pe partea aia de bloc nu poți dormi decât dacă-ți place zgomotul de fond. Numai că și ăla este, câteodată, acoperit de manele. Sau de tropăitul potcoavelor, că mai trec căruțe pe acolo.
Uneori te mai inundă vecinii de sus, alteori te cerți cu ceilalți, că nu vor să pună bani pentru nimic.
Chiar nu cred că trebuie să îți spun eu de ce e mai bine la casă. :D Poți înlocui mașina cu bicicleta, vara.
@Denisa Bârgău: Oh, da! Locuiam la parter si aveam si terasa. Nu puteam sa stam pe terasa pentru ca gaseam aruncate mucuri si scrum de tigara, firimituri, apa. Loc de parcare, daca veneai dupa ora 18:00, nu mai gaseai decat daca era vreun „ghinionist” care trebuia sa plece. La 3, fix deasupra de apartamentul nostru, e trecuta o persoana la intretinere si stau ‘mniezo-stie-cati studenti, care fac cate un chef cand te astepti mai putin. De vreo doua ori au fost vecinii si le-au spart petrecerea, dupa aia nu au mai deschis, chiar daca a batut politia la usa. Ala de la 1 a spart pereti dupa cum l-a taiat capu’ si a obturat aerisirea din bucatarie. Ala de la 2 a desfiintat coloana de aerisire, care acum porneste de la 3.
Nimeni nu vrea sa dea bani pentru schimbarea tevilor de incalzire si nu vor nici sa-si puna centrala proprie. Cu tevile de apa si canalizare idem. Dupa ce m-am mutat acolo, in vreo 3-4 ani, am vrut sa schimb pe partea mea coloanele de apa si canalizare din bani proprii (lucram „afara” pe atunci si discutam de alti bani), sa nu mai am eu la parter probleme. N-au vrut sa-si „faca mizerie” in casa.
La tara, avem undeva la 150 de metri de noi o casa care probabil e inchiriata si unde in fiecare weekend e plin de studenti (cred, dupa cum arata) care pun muzica „blana” si fac „pool party”. Deh, zona peri-urbana. Vecinii sunt fel si chip: unii ca noi, nici nu stii cand sunt acasa daca nu vezi masina, altii permanent acasa si permanent lucrand la ceva, ca sa fie si zgomot de fond.
Sunt si multe chestii faine, dar dependenta de masina ma omoara. Oricum aveam doua masini deja, dar acum au inceput sa acumuleze kilometri, desi ca si timp fac tot 25-30 de minute cu masina, cat faceam inainte pe jos. Pentru nevasta-mea nu e nicio diferenta, decat de directie, numar de semafoare si timp. In 15 minute a ajuns si s-a si parcat, a castigat jumatate de ora in privinta asta. Ieri am vazut ca s-a deschis un supermarket la noi pe strada, si e unul maricel, bine aprovizionat (am fost deja sa facem cumparaturi), asa ca aici s-a mai imbunatatit situatia.
Mi-ar placea un sat de munte, cu populatie redusa. Are dezavantaje multe, dar pretuiesc aerul curat si linistea.
Rău cu rău, dar mine bine la casă.
4+4=8…nu 16…mintea nu e odihnita se pare