Faceţi cunoştinţă cu piticii mei: Baticescu

Azi vi-l prezint pe Baticescu, piticul responsabil cu baticurile.

Spre deosebire de Pixulescu, despre Baticescu nu am aşa de multe de povestit, pentru că e un pitic mai paşnic şi nu consumă la fel de multă cofeină energie ca şi Pixulescu. Baticescu s-a stabilit pe creierul meu relativ recent, adică în urmă cu vreo 4-5 ani. Care este activitatea lui principală? Mă obligă să cumpăr baticuri simpatice, colorate, cu animăluţe etc.

Aşa am ajuns, în timp, să adun nu mai puţin de 40 de baticuri. Toate sunt “vesele” şi aproape fiecare batic are o poveste.

Am început prin a le purta pe cap, în zilele când îmi era prea cald sau prea lene să îmi aranjez părul. Asta l-a determinat pe un prieten să-mi spună că arăt ca o gospodăreasă. Hmm… Aşa că de atunci le port mai rar pe cap şi mai des pe mâini, pe post de chestii-pe-care-le-poartă-tenismanii-[îmi-scapă].

Baticescu 2

Baticescu zburda fericit pe circumvoluţiunile mele, fără nici o grijă, culegând floricele, în fine, aţi înţeles ce vreau să zic, n-avea băiatu’ nici o problemă, până azi, când am trecut pe lângă magazinul nostru second-hand preferat, de unde cumpăram baticuri cu 70 de bani bucata. Oroare! Magazinul era GOL!

Am constatat eu că era cam frig acolo şi nu pot decât să sper că termopanele noi-nouţe care au fost montate au fost puse de aceiaşi patroni, care vor doar să modernizeze magazinul şi NU de noii patroni, care vor deschide cine ştie ce magazin neinteresant în locul “secondului” meu preferat. Nu de alta, dar Baticescu e mofturos, iar mie n-o să-mi convină să dau zeci de lei pe toate baticurile pe care-o să le vrea el. Deci reţineţi aspectul, el o să le vrea, nu eu!

Baticescu 1

Până una alta, eu şi Baticescu vom trăi fericiţi, până la adânci bătrâneţi, iar baticurile din “colecţie” aşteaptă cu nerăbdare vara, când vor putea fi expuse pe mâinile mele. Bine-a fi şi la vară cald.

4 thoughts on “Faceţi cunoştinţă cu piticii mei: Baticescu

  1. Denisa ROMANIA

    Nu trebuie să-ţi ceri scuze, cu toţii avem piticii noştri, doar că unora le este ruşine cu ei. Mie nu şi se pare că nici ţie. ;)

  2. Gina ROMANIA

    treaba cu piticii… trebuie sa-mi cer scuze ca probabil mi-a ramas in minte ceva de am pus tot un titlu` de genul asta pe blogul meu. a fost inofensiv. Acuma cand am citit iar ceva de pitici la tine mi-am dat seama. O fi ramas chestii prin subconstientul meu.. :)

  3. Pingback: Denisa Bârgău [nevastă de Coşmar] » Piticul Baggy este satisfăcut ROMANIA

  4. Pingback: SPF nu vine de la SF! Câteva sfaturi pentru un bronz sănătos + concurs « Denisa Bârgău ✿ ROMANIA

Comments are closed.