SPF nu vine de la SF! Câteva sfaturi pentru un bronz sănătos + concurs

SPF – sau FPS – este factorul de protecţie solară. Mă gândesc că după atâtea veri caniculare ştiţi deja că există loţiuni şi creme care au şi un factor de protecţie împotriva razelor ultraviolete şi că toată lumea ne recomandă să le folosim atunci când ne expunem la soare.

Chiar dacă mergi până la magazin sau până la locul de muncă îmbrăcat în tricou, soarele nu te va evita pe motiv că eşti destul de îmbrăcat şi nu te afli la plajă. Razele soarelui nu ţin cont de locul în care te afli, dacă eşti sau nu în concediu sau dacă vrei sau nu să te bronzezi; ele te „ard” chiar şi atunci când ieşi pe balcon ca să întinzi rufele la uscat. 

Cât am făcut şcoala de şoferi, plecam de-acasă în grabă şi am tot „uitat” să folosesc loţiune cu SFP. Prin urmare, soarele m-a găsit şi la volanul maşinii şi mi-a bronzat braţul stâng ceva mai mult decât pe dreptul. Apoi, când Sebi m-a dus cu motocicleta pe Transfăgărăşan, dimineaţa am plecat în grabă de la hotel şi am uitat să-mi pun la gât baticul meu preferat. Sus, pe munte, soarele arde cu şi mai multă putere decât în oraş şi cum e răcoare, tinzi să nu-i dai importanţă – doar lumea merge la mare ca să se bronzeze, nu la munte, nu? Ei bine, nu. Încă din copilărie ştiu că bronzul de munte este mai „rezistent” – aşa mi-a spus toată lumea care mergea la munte ca să se distreze şi să se bronzeze. N-am fost curioasă să probez veridicitatea acestei teorii, pentru că nu mă pasionează mersul pe munte, dar acum, pe Transfăgărăşan, în cele trei sau patru ore de urcat, stat şi coborât, mi-am „tras” pe gât un bronz de tractorist de toată frumuseţea. Doar pe gât, pentru că pe motocicletă nu se merge în tricou, maieu sau costum de baie şi nici temperatura de la Bâlea Lac nu încurajează o astfel de costumaţie.

Atât la şcoala de şoferi, cât şi pe munte, trebuia să folosesc o loţiune cu factor de protecţie solară ridicat. Duminica trecută, când am fost la Ocna Sibiului, am folosit loţiunea cu SPF 50 şi nu m-am ars – pentru că am şi o piele „albă ca brânza Feta”, cum mi-a spus o prietenă.

În paranteză fie spus, ajungi să apreciezi ceea ce ai doar atunci când pierzi acel ceva. Nu sunt ipohondră şi nici obsedată de sănătate, dar zău că n-aş vrea să ajung la 40 de ani şi să aflu că am cancer de piele. Ştiu că sună urât, dar este o realitate; chiar dacă nu ştii pe nimeni cu boala asta, ei există şi cred că şi-ar dori să fi folosit protecţie solară. Mă uit la serialul „The Big C” şi cunosc o persoană care suferă de cancer la piele; cred că e cel mai nedrept tip de cancer, poate singurul care poate fi evitat cu un gest simplu: folosind loţiuni cu SPF atunci când te expui la soare.

Bun, să trecem la lucruri roz, că de gri şi negru suntem sătui! Împreună cu Organique, vreau să vă încurajez să vă bronzaţi sănătos. Puteţi face asta cu gama Eco Cosmetics Sun pentru adulţi şi copii, care are mai multe tipuri de SPF şi o loţiune after sun. Le găsiţi aici, impreuna cu alte produse Eco Cosmetics.  Sunt produse certificate şi oferă protecţie solară pe bază de filtre minerale. Produsele astea sunt acum la ofertă în magazinul online Organique, cumpărând un produs cu SPF veţi primi gratuit o loţiune după plajă cu aloe vera şi cătină albă.

Organique este şi pe Facebook şi mai nou are şi un blog unde găsiţi informaţii utile pentru sănătatea pielii voastre – dar nu numai – blogul Organique se încadrează lejer la Obiceiuri Sănătoase, deci îl recomand cu drag.

Şi acum, concursul:

Lăsaţi un comentariu de minimum 2-3 propoziţii, aici, pe blog, sau pe Facebook – da’ trebuie să fim prieteni pe Facebook şi mai ales trebuie să tag-uiţi Organique pe Facebook, ca să ştim că aţi participat la concurs -, în care să ne împărtăşiţi trucuri de bronzat frumos şi sănătos. Cel mai interesant răspuns va fi premiat cu un pachet de produse din oferta 1+1 gratis (o cremă de protecţie solară cu FPS + un produs after sun).

Concursul se închie pe 27 iulie. Succes!

UPDATE: Câştigătoarea mea este Monica Mihalache, pentru interesantul sfat referitor la bronzul cu bere. Nu ştiu dacă o să pot vreodată să-l pun în aplicare, dar merită ţinut minte şi, eventual, încercat.

Vă mulţumesc tuturor pentru participare!

10 thoughts on “SPF nu vine de la SF! Câteva sfaturi pentru un bronz sănătos + concurs”

  1. Pentru un bronz mai ales sanatos, dar si frumos eu recomand „statul” la soare doar dimineata si dupa-masa (adica intre orele 9-11 si 17-19). Sunt mai putine sanse sa ne alegem cu o piele inrosita care va ustura si eventual se va coji. Aceste trucuri „asezonate” cu o lotiune de plaja cu SPF mai mare de 15 ne pot asigura tuturor o vacanta fara griji si un bronz fara urme!

  2. Eu urmez cateva reguli de bun simt, sa zic asa: inainte de plaja fac un gomaj pentru piele, o hidratez bine-bine si un truc destul de cunoscut este folosirea uleiului de masline. Am gasit intr-un articol ca ajuta la bronzat sa mananci morcovi :), o sa incerc anul acesta. In rest, ore decente de plaja (mai ales dimineata) si muuuulta apa.

  3. Pentru un bronz mai ales sanatos, dar si frumos eu recomand “statul” la soare doar dimineata si dupa-masa (adica intre orele 9-11 si 17-19). Sunt mai putine sanse sa ne alegem cu o piele inrosita care va ustura si eventual se va coji. Aceste trucuri “asezonate” cu o lotiune de plaja cu SPF mai mare de 15 ne pot asigura tuturor o vacanta fara griji si un bronz fara urme!

  4. Stiam mai demult un truc ceva de ingrijirea pielii,pe care abia anul trecut l-am si pus in aplicare de fapt. Nu credeam ca pentru a ma bronza stralucitor trebuie sa am mereu pielea hidratata.Vrei sa iti spun ceva?Chiar a functionat!!
    Pana cand..a inceput ca pieluta mea sa se decojeasca,de ce?Pai pentru ca stateam prea mult la soare iar alimentatia mea era prea…prea nepotrivita pentru un bronz sanatos,frumos.Mancam doar chipsuri si toate chimicalele,uitand de fructe si ..legume care erau indicate vara.Pana la urma bronzul tine mult si de sanatate,am folosit si ulei de masline,e foarte bun.Am devenit neagra…atat de neagra ca imi dau atat de mult de ma ustura pielea:) Nu imi place…!
    Pana cand ..am gasit intrun final ceva solutie de la Nivea care se dadea dupa plaja ,amestecata cu putin ulei de catina.Si puneam frumos pe tot corpul..si ce crezi?Iesea aramiu.Ce frumos imi statea ,imi stralucea pielea…zici ca eram data cu cine stie ce solutie de milioane,pe cand..era ulei de catina.Oricum eu sunt in cautare de produse de calitate care sa imi ofere un bronz sanatos!M-am saturat de toate produsele nasoale care ..chiar si pretul e piperat.Si pentru toti ce nu stiu,cel mai bine e sa nu foloseasca produse care nu sunt cu protectie solara de SPF minim 15. Am auzit ca si morcovii ajuta la un bronz frumos.Dar hai sa iti mai zic ceva..as vrea sa pot incerca produsele Organique,nu de alta..dar nu ar strica deloc un bronz frumos cu produse bune..ar fii o experienta noua pentru mine!

  5. Nu folosesc creme cu SPF mai mare de 30. De ce? Pentru ca deja sunt prea multe chimicale, si nu mai e nici un beneficiu, din contra! Ce e mai important, e ca aceea crema sa contina Protecție împotriva UVA si UVB. Si trebuie aplicat minim 2 oz pentru a fi folositoare.
    Eu folosesc crema cu SPF de cel puțin 2 ori pe zi, si tot timpul anului. Plus câțiva stropi de ulei de jojoba in crema hidratanta.
    Sunt bronzata tot timpul anului, dar nu m-am innegrit niciodată foarte tare. Probabil din cauza pigmentului si a lotiunilor de protecție.
    Ca un fapt divers, am întrebat-o pe vecina mea, care la 52 de ani arata de 35, care e secretul ei! Si mi-a confirmat ca folosește creme cu SPF zilnic! Dig it! :)

  6. Eu,pentru o piele frumos bronzată eu fac următoarele: dus și cu gomaj de 2 ori pe săptămână. Mă spăl cu săpunul natural și hidratant sau săpun natural exfoliant apoi mă ung cu unt de shea bio nerafinat, care are factor de protecție natural foarte ridicat. Stau la soare până în ora 11:30-12:00, iar după fac iar duș în care alternez apa rece cu apa caldă și apoi mă ung cu laptele de corp, iar pe zonele cu tendință de celulită, cu cremă anticelulitică.Si nu in ultimul rand beau muuullttt suc de morcovi.
    Ei bine, sucul de morcovi are mult betacaroten, care ne ajută să ne pigmentăm pielea. Combinat și cu statul la soare te vei bronza frumos, sănătos, uniform și te va ține bronzul mult și bine. Acest suc de morcovi este o alternativă sănătoasă la vitaminele cu betacaroten care se găsesc pe piață.Succes!

  7. Este foarte important unde te bronzezi, pentru ca in functie de regiune, poti sta mai mult sau mai putin la soare. Spre exemplu, daca te bronzezi in Costa del Sol, poti face plaja intre orele 7.30-10.30. Dupa acest interval temperature creste de la 33 de grade la 36 de grade ( la umbra) si, stim cu totii care sunt riscurile la care ne supunem. Apoi poti sa continui seara, dupa ora 17.00. Ca sa obtii un bronz uniform iti recomand sa iei cu tine o cutie de bere si sa o dai pe corp dupa ce iesi din apa, pe pielea uscata. In 3 zile ar trebui sa obtii o culoare maronie si uniforma, exact cum erau tipele din Baywatch :D

Comments are closed.