Când ai regretat ultima dată că-ți pleacă musafirii?

Am fost, într-un weekend, la niște neamuri nu foarte apropiate, la țară. Sunt rudele tatălui meu, într-un județ vecin, și nu mergem foarte des în vizită pentru că… vara ai mei sunt ocupați cu grădina lor și cu viața la țara lor, iar noi (eu și Sebi), fără „ăi bătrâni”, nu prea obișnuim să îi vizităm.

Ultima dată ne-am văzut la înmormântarea bunicii mele; penultima dată am fost noi la înmormântarea unei bătrâne din familia lor și țin minte că atunci ne-am promis că o să ne vedem mai des și la ocazii mai fericite. Și acum, la îndemnul tatălui meu, ne-am dus într-o vizită neanunțată, ca să nu le dăm ocazia să întindă mese și să se pregătească prea mult. Și bine am făcut! Chiar și așa, mesele s-au întins și s-au umplut de bunătăți, am fost la două familii și fiecare s-a supărat că nu am stat mai mult timp.

Ba chiar, o mătușă (sau verișoară, cine știe?) ne-a spus, și a fost sinceră, că îi pare tare bine că am vizitat-o și îi pare rău că plecăm, că trebuia să mai stăm! Băi… și mie îmi plăceau musafirii, când eram mică, și le ascundeam pantofii când voiau să plece, pentru că îmi plăcea atmosfera pe care o aduceau întotdeauna musafirii: veselie, băutură, glume, bună dispoziție. După ce plecau ei, urma partea neplăcută: spălat vase, adunat, aspirat, făcut ordine… cui îi place asta?

Când eram mică, deci, apreciam orice vizită. :) Acum, mai puțin. Și chiar am plecat încărcați cu energie pozitivă de la acești oameni care au pus pe masă ce aveau mai bun, care erau în stare să ne dea și haina de pe ei ca să plecăm mulțumiți, care la plecare ne-au spus că regretă că am stat atât de puțin. Era duminică. Eu duminica nu aș regreta că-mi pleacă musafirii. Îi primesc, îi tolerez, dar de la o oră încolo, mai trebuie să mă pregătesc și eu pentru muncă! Plus că nici videourile nu se filmează singure și nici articolele de pe blog nu se scriu singure.

În puține locuri mă simt atât de binevenită: la bunica mea, la soacră-mea, la nașa+vara mea și… cam atât. Iar oamenii ăștia, cum am spus, sunt rude mai îndepărtate; tata, în schimb, e ca la el acasă acolo, pentru că este satul în care a copilărit. Și aici am o poveste amuzantă: mama lui, unguroaică, îl trimitea toată vara la curs de limba maghiară, pentru că în satul cu pricina sunt unguri și sași. O fi învățat el câteva cuvinte, până într-o seară, când unchiul a propus să facă de mâncare niște „pulișca” cu lapte (puliszka = mămăligă), moment în care tatăl meu a decretat că limba maghiară este plină de prostii și pe el să-l lase în pace, că nu vrea s-o învețe!

Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să plec dintr-un loc atât de încărcată de energie pozitivă. Mai merg.

P.S. Dacă vă plac video-urile mele, abonați-vă la canalul meu de YouTube! O puteți face de aici, cu un click pe buton – sau puteți să dați un like, un share, o măslină, o atenție.

4 thoughts on “Când ai regretat ultima dată că-ți pleacă musafirii?”

  1. Sa stii ca ai spus exact ce simt si eu si ce simteam cand eram mica, legat de musafiri.

    Sa stii ca si eu m-am simtit bine- venita, culmea, in locuri unde nu credeam ca am ce cauta (gen, niste rude de-ale tatalui meu vitreg, sau rude indepartate de-ale mamei). Tot asa, pus tot ce au mai bun pe masa, vorbit (naiba stie ce vorbim, cumva, gasim subiecte de trancaneala, cu duiumul), veselie, zburat cateva ore de zici ca au fost 10 minute, plecat cu energie pozitiva si dorinta sincera de a reveni.

    Dar stii ce am observat? Ca treaba asta se intampla mai mult la tara. La oras nu prea e lumea asa incantata de musafiri…

  2. Am vazut si filmuletul. Ce amintiri mi- ai trezit, ca un deja vu. Ma faci sa vreau sa bat 350 km chiar acum si sa imi vad bunicii de la tara.

  3. La fel ca si tine, si eu am crescut intr-o familie in care musafirii erau prezenti in fiecare weekend, ba chiar si in timpul saptamanii uneori. Si chiar de plecau la ore tarzii, gen 11-12 noaptea, ai mei se trezeau si plecau la munca dimineata fara probleme, le facea placere sa-si petreaca timpul in compania prietenilor. Inchiriau casete pe care le vizionau la video, jucau carti/remi, povesteau, radeau si socializau. Si astazi au mai multi prieteni decat avem noi (eu si sotul meu), in conditiile in care au amandoi 50 si un pic de ani.

    Cand eram mica, da, imi placea sa vina la ai mei musafiri si sa stea pana tarziu, pentru ca asa puteam sa ma culc si eu tarziu. :)) Dar astazi, recunosc ca n-as rezista sa stea cineva la mine de la 3-4 dupa-amiaza pana la miezul noptii. Sau poate ca n-am gasit noi prietenii aia care trebuie. :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.