9 lucruri despre mine

1. Mi-am vopsit părul din nou (asta e o „informație” actuală oricând!).

Este a patra oară în decurs de câteva săptămâni când încerc să scap de verdele pe care l-am obținut prin decolorare și colorare cu un nuanțator. Nu a ieșit de tot. Da, mi-e deja dor de roșul meu, dar nu fac o tragedie din faptul că am o altă culoare pe creștet. E păr, crește.

2. Cred că fiecare dintre noi se simte mai „apropiat” de anotimpul în care s-a născut.

Eu, de exemplu, iubesc toamna, pentru că sunt născută în acest anotimp, dar și pentru că este anotimpul când scăpăm de căldura sufocantă, când ne adunăm de pe drumuri (adică ne-ntoarcem din concedii) și culegem roadele chestiilor pe care le-am semănat vara – sau măcar luăm de la piață legume și fructe cu gust. De asemenea, iubesc ploaia. Rău de tot!

3. Știu cu exactitate momentul când verdele a devenit culoarea mea preferată.

Eram în Orăștie, în centrul vechi, o zonă de care mă leagă mai puține amintiri reale și, curios, mai multe vise și deja vu-uri, când am văzut o casă vopsită în verde crud. Culorile vii pe fațadele caselor erau un lucru rar în anii ’90, așa că am fost foarte surprinsă de îndrăzneala acelui verde.

4. Îmi place să stau în preajma oamenilor inteligenți.

Mereu caut să mă înconjor de persoane de la care am ce învăța și nu neapărat invers. Inteligenți și – sau măcar – pozitivi. Oamenii cu o atitudine sănătoasă îmi sunt dragi, pentru că mă molipsesc și pe mine. Și cine își dorește să fie trist sau necăjit? Decât să te tot plângi de dureri și necazuri, mai bine să privești jumătatea plină a paharului.

De curând, am fost într-o vizită neanunțată la niște rude de-ale tatălui meu și efectiv ne-au copleșit cu bunătatea lor, parcă eram copiii lor veniți flămânzi și obosiți de la școală. Și am fost la o mătușă, cred că ăsta-mi e gradul de rudenie cu ea, pe care nu am recunoscut-o când am văzut-o. A făcut un accident vascular cerebral (cred) și are o jumătate de față căzută. Era foarte optimistă: „Lasă, bine că pot vorbi, că la început eram complet paralizată pe partea asta, umflam baloane ca să mă recuperez, mestecam numai cu o jumătate de gură, a fost greu dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață!”. Asta numesc eu optimism contagios – am plecat de la ea cu sufletul vesel.

5. În copilărie, o idolatrizam pe verișoara mea cu 5 ani mai mare.

Ea m-a învățat foarte multe lucruri – e fiică de profesori și făcea școală cu mine; în loc să ne jucăm, mă învăța să scriu, să calculez, naiba mai știe câte „cursuri” făcea cu mine, ea fiind în clasa a cincea și eu înainte de a începe școala, apoi pe toată durata clasei I, după-masa mergeam de la școală direct la ea și eram cea mai fericită, până când trebuia să plec acasă.

De la ea am aflat de Aerosmith și de Bon Jovi și sunt convinsă că multe dintre obsesiile minore pe care le am astăzi i se datorează ei.

Prima dată am simțit că viața e nedreaptă când a murit bunicul meu. Când mi-a murit primul bunic, eram o mucoasă, dar îmi amintesc perfect senzația de neputință pe care am avut-o când el îmi spunea, descumpănit: „Moare Moșu…”. Era un bunic de treabă, avea în jur de 50 de ani și de-abia apucasem să-l cunosc. Nu am avut cum să îl ajut. E atât de crunt să știi că omul din fața ta o să plece pentru totdeauna…

A doua oară m-am simțit nedreptățită când a murit și celălalt bunic al meu. Vă dați seama, îl iubeam ca pe ochii din cap și dintr-o dată, era întins pe o masă, rece.

Am făcut această paranteză ca să înțelegeți cât de mult am suferit atunci când vară-mea a plecat definitiv în America. Aceeași senzație de neputință: nu vreau să pleci, dar nu te pot opri.

Viața mi-a mai luat de atunci oameni dragi, dar nu a devenit mai ușor.

6. Nu știu să conduc decât diesel.

Am făcut școala pe o mașină diesel, de atunci am condus doar diesel și cu cât trece vremea, cu att crește teama mea că nu o să pot conduce niciodată un benzinar.

7. Când m-am lăsat de fumat, apăi m-am lăsat de fumat!

Nu am visat niciodată că fumez cu plăcere, așa cum fac unii foști fumători, chiar și după 10-15 ani de nefumat. M-am visat fumând de vreo două ori și eram atât de dezamăgită de mine! Nu mai suport fumul de țigară și da, după trei ani mi-am dat seama că mi-am recăpătat mirosul fin – simt cu ce parfum te-ai dat ieri!

„Problema” e cu gustul: toate sunt mai gustoase și tinzi să înlocuiești țigara cu altceva: ciocolată, chipsuri, bombonele etc.

8. Nu mai merg pe tocuri.

După ani buni în care mi-am torturat picioarele cu tot felul de pantofi frumoși, am hotărât să nu mă mai chinui și de atunci îmi aleg încălțămintea după alte criterii, primul fiind comoditatea. Și… oricum nu mai pot nici măcar să stau pe tocuri, cu atât mai puțin să merg.

Iar principiul ăsta îl aplic și în alte domenii, de la o vârstă alegi să-ți fie ție bine în primul rând.

9. Nu-mi place deloc aurul.

Îl asociez cu tantile alea, țoape, care se aranjau și se parfumau excesiv și își puneau pe ele toate bijuteriile din aur, dar asta era tot. Sub ambalaj nu se ascundea nimic. În schimb, îmi place argintul la nebunie.

ȘI VIDEO:

11 thoughts on “9 lucruri despre mine”

  1. Mi-am dat seama ca ti-ai schimbat culoarea parului inainte sa citesc, am vazut imaginea de cover si mi-am zis „Denisa s-a facut bruneta”. :D Imi place cum iti sta, te prinde nuanta.

    Cat despre anotimpul in care ne-am nascut, sa stii ca eu nu-l agreez, iarna nu-mi place deloc. Eu iubesc caldura, imi place la nebunie vara si m-as muta intr-o tara in care sunt mereu temperaturi de peste 20 de grade, fara frig, fara zapada!

    Scoala de soferi tot pe diesel am facut-o si eu dar de 4 ani avem masina pe benzina si mi se pare muult, dar muult mai misto si mai usor de condus. Ne-am dori un upgrade la ceva electric in anii urmatori, dar sa vedem ce-o fi…

    Nici eu nu merg pe tocuri, nu am decat 3 perechi de pantofi cu toc in dulap si aia sa stii ca ii port doar la ocazii speciale, adica suuuper rar. Cat despre aur, nu pot sa spun ca nu-mi place, dar nici nu port, exceptie facand inelul de logodna.

    Mi-a placut articolul asta, ma bucur c-am aflat si alte lucruri despre tine. :)

  2. Dragut articol, sa stii ca si eu ador toamna si vremea ploioasa. Deh, nascuta in Septembrie. Eu mereu asociam ziua mea, cu inceperea scolii.

    Nici mie nu imi place aurul, prefer argintul sau aurul alb. Desi, nici chestii de argint nu am. Briz brizuri de la ieftinica, sunt cele mai bune :))).

    Si mie imi place verdele, dar verdele smarald. E singura nuanta care imi place. Pe langa asta, ador albastrul (albastru electric, sau albastru indigo, sau albastru „regal”), movul (movul ala intens, inchis) si rosul (de culoarea rubinului).

    Si eu iubesc sa ma incojor doar de oameni de la care am ce invata. Nu suport sa am langa mine persoane care se plang din orice, nu vor sa se ridice din mocirla si le place sa stea acolo, plangandu-si de mila. Am vazut prea multe cazuri cu oameni care s-au ridicat din cele mai adanci noroaie. Si au ajuns sus, doar pentru ca au crezut in ei si au cautat orice mijloace, de a isi schimba viata.

  3. eu sunt nascuta in octombrie dar nu ma omor dupa luna asta. e mai mult o luna ploioasa. felicitari ca te`ai lasat de fumat! si eu imi admiram verisoarele mai mari (cu 3 ani decat mine) de la care am invatat sa joc biliard prin clasa a 5-a si m`au dus la primul concert rock de s`a lasat cu pogo :))) imi plac bijuteriile de aur dar sa fie in mai multe culori (aur alb combinat cu aur galben) si fara „pietre”. daca nu e diamant, atunci sa nu fie nimic, doar metal solid.

    1. si eu ador verdele dar nu cred ca as avea niciodata curaj sa ma vopsesc verde :)) in plus cred ca la birou nu ar fi prea fericiti sa ma vada asa…

      de fumat in afara de tigarile pe ascuns in adolescenta ca sa fiu cool nu m-a interesat niciodata si suport din ce in ce mai putin fumul si mirosul de tutun rece ma omoara deci bravo tie ca te-ai lasat!

      nici eu nu mai merg pe tocuri, asta daca consideram faptul ca am mers vreodata mult pe tocuri (ceea ce nu e cazul) incerc sa limitez strict la ocaziile unde e absolut necesar si acolo cu o pereche de rezerva in back-up

      PS pt. Maddy: poate parea ciudat tin minte ca acum cativa ani iti citeam blogul dar nici picurata cu ceara nu reusesc sa imi aduc aminte ce si cum ii zice sau daca mai exista?

      1. nu`i ciudat, haha imi tii minte avatarul probabil :) mai recunosc si eu vechi comentatori de`ai mei de pe alte bloguri acum (ipo mai comenteaza la zoso si pe jen am gasit`o la andressa). aveam blog pe wordpress, mai exista dar doar privat ca acum cativa ani am decis sa`l inchid. ma bucur ca inca iti aduci aminte de mine si de blog`ul meu.

      2. @Maddy da da clar de la avatar se trage si de la nume :) imi aduce aminte de vremurile trecute cand eram pasionata de World of Warcraft si mi se parea super ca mai exista cineva in afara de mine

        intre timp pasiunea s-a cam stins intre schimbatul de tara, de job, de om si lipsa de timp liber rezultata (si mai ales ca nu mai rezista organismul la lipsa de somn)

      3. eu inca ma joc, dependenta e puternica. e drept ca nu mai joc atatea ore, dar tot intru zilnic.
        hello si ipo! (in absenta)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.