Transformarea unei camere dezafectate într-una locuibilă. Episodul 6

Acesta este penultimul episod al serialului scris de tata. La cererea cititorilor, este mai lung decat celelalte. „Aventura” transformării unui grajd dezafectat într-o încăpere locuibilă, izolată, zugrăvită, cu parchet, apă caldă, încălzire, mobilată şi utilată se încheie aici, următorul episod va fi un fel de „making of”, deşi este impropriu spus, pentru că vă vom prezenta materialele folosite, preţurile lor aproximative şi vom spune de unde au fost cumpărate.

După ce am văzut conturate bucătăria şi baia, mai rămânea să montez parchetul şi, bineînţeles, să fac o groază de retuşuri: vopsit grinzile, uşile, gemuleţele gemene de la baie şi bucătărie etc.

Meşterul Cosmin La parchet mai aveam o experienţă anterioară, aşa că m-am încumetat să-l montez doar cu ajutoarele din ~~dotare~~ casă, adică nepoţi, cumnata şi nevasta. Trebuie să recunosc că de mare ajutor mi-au fost şi recomandările de pe site-ul proges.ro de la „Sfatul meşterului”, unde găseşti aproape mură-n gura ce trebuie să faci ca să-ţi iasă bine montarea parchetului.

Am început prin aşezarea foliei de polistiren direct pe pardoseală şi montarea unor distanţiere (bucăţi de lemn) care să păstreze parchetul la o distanţă de un centimetru de perete.

Nu am ales parchetul cel mai ieftin şi acest lucru mi-a dat satisfacţii la final, dar şi pe timpul montării. Nu degeaba se spune că suntem prea săraci să luăm lucruri ieftine.

Pe margini, adică la perete, am montat plinta cu pat-cablu; pentru cine nu ştie, este o plintă asortată la culoarea parchetului, dar care are mascată o nişă prin care poţi trece tot felul de cabluri, de la curent până la TV sau telefon, lucru care te ajuta foarte mult şi din punct de vedere estetic, dar şi practic.

La îmbinarea parchetului cu gresia am folosit, de asemenea, o bară de trecere şi am avut bafta ca parchetul şi gresia să fie la acelaşi nivel, astfel, cred ca şi rezultatul este frumos.

La capitolul încălzire, am optat pentru un convector electric Tesy, pe care l-am şi probat şi care dă, într-adevăr, suficientă caldură. Sunt, deci, mulţumit de el, în ciuda sfaturilor pe care le-am primit de la foarte multă lume de a folosi o sobă pe lemne. E adevărat că mi-ar fi plăcut chiar şi un şemineu, dar două au fost motivele pentru care nu am pus sobă pe lemne. Primul – spaţiul foarte restrâns, iar al doilea – mizeria pe care, vrei, nu vrei, o produce o sobă. Ca să nu spun că am văzut zilele trecute ce poate să facă un vânt puternic: împinge fumul de pe coş înapoi în cameră. Sincer, nu mi-aş fi dorit aşa ceva, chiar dacă unii zic că un coş de fum şi o sobă bine făcută nu are voie să dea fumul înapoi.

Până la această fază de final, nu am amintit nimic de alimentarea cu apă, care a însemnat săparea unui şanţ cu o lungime de 35 de metri, pe care îl voi folosi şi la scurgere (canalizare), racordarea la conducta de alimentare din stradă; şi aici a fost destulă muncă brută şi cam grea, deşi am fost ajutat şi de un utilaj la săparea şanţului şi de un instalator autorizat, care a făcut racordul.

Nu în ultimul rând, racordarea la reţeaua electrică a fost şi ea un „episod”, prin tragerea firelor de la consolă la un contor. Am optat să devin subconsumator la casa de care m-am lipit, pentru că aşa m-a costat mai puţin (mult mai puţin!) decât dacă m-aş fi racordat direct la reţeaua Enel, unde numai proiectul ar fi fost cam 1.400 de lei.

Apoi a urmat instalarea antenei de satelit, a telefonului fix şi – bineînţeles – a mult aşteptatei conexiuni la Internet. Aici am apelat la un pachet de servicii oferit de Romtelecom şi pot să spun că sunt mulţumit. Adică netul merge bine spre foarte bine, satelitul la fel, deşi se cam „tulbură” imaginea când e vremea foarte urâtă şi e înnorat. Despre telefon n-am ce zice, doar că fără el nu aveam acces la Internet, pentru că la grămada de telefoane mobile pe care le avem cu toţii pe acasă, numai un telefon în plus nu-mi lipsea. Dar este în tot „răul” şi un bine, şi anume că minutele incluse în reţeaua Romtelecom sunt valabile şi în Cosmote.

Aşa se încheie o adevărată aventură care a durat din luna mai până în august şi cred că va mai dura, pentru că, vorba românului, la o casă munca nu se termină niciodată. Oricum, sunt încă departe de a zice că am tras linia de final. În afară de ceva mobilă (atâta cât a încăput în casa piticilor), cu care am decongestionat puţin prea-încărcatul nostru apartament de la oraş, mai trebuie încă nişte dotări, cum ar fi o maşină de spălat şi un frigider (deşi am primit unul de la rudele apropiate, dar, săracul, merge întruna, fără milă de cât curent voi plăti şi stă în orice moment să-şi dea duhul).

De asemenea, mai trebuie aranjată curtea, unde am de gând să fac o filigorie şi un gazon, trebuie să acopăr şanţul prin care am adus apa potabilă şi apoi să fac o alee de acces de la drum, pentru a evita intrarea prin curtea vechii case.

Şi nu în ultimul rând, vreau să amenajez o mansardă în podul de deasupra camerei, pentru a putea cândva să primesc şi musafiri.

Poate mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri sunt curioşi cât au costat toate aceste amenajări. Nu poţi stabili un preţ decât aproximativ, deoarece preţul manoperei cerut de meseriaşi poate să difere de la unul la altul, materialele le găseşti la preţuri diferite, contribuţia ta este şi ea în măsură să te scutească de nişte cheltuieli, dar e şi asta în funcţie de priceperea fiecăruia, însă cu cei 2.000 de euro cu care aş fi vrut să-mi cumpăr o rulotă cred ca m-am încadrat în finalizarea încăperii.

Vreau să le mulţumesc „copiilor” Denisa şi Sebi pentru tot sprijinul pe care mi l-au dat în realizarea acestui proiect şi implicit celor care i-au ajutat la rândul lor, deşi e puţin în dezavantajul ei, pentru că acum ne vedem mai rar.

Iar acum, iată şi pozele de final, aşa cum m-am priceput să le fac.