Un weekend Feeric

Sfârşitul săptămânii trecute m-a găsit la Sibiu, unde am participat ca blogger oficial la festivalul internaţional de modă Feeric [Fashion Days], la invitaţia Brylului. A fost primul meu drum mai lung cu motocicleta, desigur, ca pasager. 

Nu am fost singură. Sebi a fost cu mine, de partea ignoranţilor care habar nu au cu ce se mănâncă feşănul, Brylu a fost printre organizatori, iar fetele care chiar au înţeles ceva din toată treaba numită Feeric Fashion Days sunt: Zăineasca, Alexandra Palconi, Nebuloasa, Claudia Tocilă [de citit, musai], Bloodie, Raluxa.

Bun, acum, că am terminat cu link-urile, să v-o spun pe aia dreaptă: numai la o prezentare de modă nu mi-am imaginat că voi ajunge vreodată! Ştiam încă din primăvară că o să merg la Feeric, dar tot nu mi-a venit să cred până când am ajuns în Sibiu.

În ambele seri am văzut multe, foarte multe rochii, unele de-a dreptul frumoase, altele cam prea îndrăzneţe şi altele foarte elegante. Sunt şanse atât de puţine ca eu să îmbrac vreodată o astfel de rochie, încât mă tot întrebam: „Da’ oare de ce s-o fi gândit Brylul să mă cheme tocmai pe mine la un festival internaţional de modă?”. Mi-am pus tot felul de întrebări şi mi-am făcut griji până când am ajuns în Piaţa Mică din Sibiu, acolo unde s-a întâmplat „magia”. Atmosfera a fost mult mai relaxată decât credeam eu că va fi, modelele erau localnice, pişcoturile tot relativ locale, de la Boromir, deci până la urmă a fost OK.

Mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe moldoveanul Evgheni Hudorojcov, cel care a creat rochiile negre foarte elegante, pentru că mi-a povestit Brylu cât de mult şi-a dorit Evgheni să participe la festival, de parcă doar el ar fi avut de câştigat din asta, nu şi organizatorii.

Mi-ar fi plăcut şi să văd mai de aproape creaţiile îndrăzneţe ale spanioloaicei Erika Lopez, dar pentru că în ambele zile de gală am ajuns abia la prezentările de pe catwalk, nu am apucat să văd nimic mai de-aproape. Data viitoare. :)

Ce m-a surprins: muzica pe care am ascultat-o în timpul defilărilor. Parcă toate piesele semănau între ele sau măcar aveau ceva în comun, un „ceva” pe care nu am reuşit să-l definesc, pentru că nu-i genul meu de muzică. Dar, per total, a fost o experienţă interesantă, pe care aş repeta-o, dar numai cu condiţia să fiu dusă cu forţa la toate prezentările, chiar şi la cele din timpul zilei. Apropo, una dintre prezentări a avut loc în depozitul de făină al Boromir – cum să ratezi aşa ceva???

În concluzie: nu s-a supărat nimeni că am fost încălţată cu adidaşi, nu am avut parte de bumţi-bumţi [din fericire], nu a căzut nimeni pe catwalk, după concertul Hi-Q mi-am făcut poză cu Dana Nălbaru – una dintre cele mai bune voci ale muzicii româneşti, nu s-a „lipit” mai nimic de mine – adică nu am plecat de la Feeric cu gândul la vreo rochie pe care „trebuie să o am”, dar m-am distrat.

Fotografiile ălea mai bune sunt făcute de Sebastian Marcovici, coleg cu Brylu la Turnul Sfatului, pe care n-am apucat să-l cunosc, din păcate. Mulţumiri: Buonavista Banqueting şi TheSpa Hilton, chiar dacă eu n-am apucat să „încasez” voucherul pe care scrie „o zi de relaxare la spa”.

5 gânduri despre „Un weekend Feeric

Comentariile sunt închise.