Vorbitul în public: eşecul meu pe 2011

În decembrie, la Social Media Snow Camp, unde am fost invitată de Danone, a trebuit să spun, în câteva cuvinte, care e planul meu pentru campania Obiceiuri sănătoase. În sală erau, cred, sub 100 de oameni, majoritatea bloggeri ori reprezentanţi ai companiilor care au înţeles importanţa social media. Nu-i cunoşteam pe toţi, dar nici nu trebuia să vorbesc despre ouăle de prepeliţă ori despre provenienţa fructelor din iaurturile Activia Mix Dejun. Trebuia să vorbesc doar despre lucruri pe care le ştiu, le stăpânesc, pe care urma să le pun în practică.

O zi înainte „să-mi vină rândul”: mă gândeam cu groază la momentul în care toate privirile din sală aveau să fie aţintite asupra mea, la felul în care îmi sună vocea şi la cât de mult urăsc să ascult înregistrări în care se aude ea, la faptul că nici beată nu aş cânta la karaoke, nici dacă aş avea garanţia că nu mă filmează sau înregistrează nimeni.

Cu câteva minute înainte de prezentarea Georgianei Gheorghe de la Danone, începusem să mă simt ca atunci când aveam teză la limba latină. Palmele îmi transpirau în draci, tremuram toată şi, ca înainte de orice examen, „ceva” mă trăgea spre toaletă. :D Sentimentul e oribil şi sunt sigură că numai cei care se tem să vorbească în public mă înţeleg. 

oh, sh*t!

A venit şi momentul în care Georgiana mi-a spus numele, proiectorul afişa slide-ul cu numele meu şi cu ideile pe care cu generozitate şi curaj le scrisesem chiar eu cu câteva minute în urmă, toată sala aştepta să zic ceva şi am zis. Nu mai ştiu ce am zis, ştiu că toate ideile coerente s-au amestecat şi în mintea mea era haos. Mâinile îmi erau deja ude, tremuram ca varga. Îmi amintesc că am zis că nu-mi place să vorbesc în public şi că prefer să scriu, drept urmare, „citiţi-mi blogul”. Speriată, speriată, dar un picuţ de reclamă tot mi-am făcut! :D

Sunt multe cărţi care te ajută să-ţi depăşeşti această teamă, sunt şi cursuri de public speaking. Am citit articole pe bloguri [la Bogdana Butnar, care îţi poate vorbi o oră, fără întrerupere, despre orice subiect şi pe care o asculţi chiar dacă nu te interesează tema dezbătută; la Tudor Galoş, care are câteva sfaturi foarte bune]. Am primit şi sfaturi şi totuşi, cred că soluţia e să încep cu grupuri mici de oameni dispuşi să mă asculte şi apoi să trec la audienţe mai mari; asta dacă o mai vrea cineva să mă asculte.

O cunoştinţă m-a invitat la un mini-curs de public speaking la Deva, cândva în februarie. Eu zic că-i un obicei sănătos să înveţi să vorbeşti unui număr mare de oameni. Şi dacă nu te-ai născut cu abilitatea asta, e bine s-o dobândeşti, cumva. Vă ţin la curent. :-ss

20 thoughts on “Vorbitul în public: eşecul meu pe 2011”

  1. uite ceva ce nu vreau sa invat :D
    mai bine scriu sau tac si ascult.

    de ce e musai sa fim toti vorbitori la public larg?

    nu cred ca e un obicei sanatos daca e impotriva naturii tale :)

    1. alta marie, publicul nu trebuie neaparat sa fie audienta unei conferinte. poate fi un scurt speech la nunta unor prieteni, o interventie mai ampla intr-o sedinta, un moment definitoriu pentru cariera, viata personala sau pasiunile tale in care trebuie sa te exprimi unei multimi. e ca inotul – chiar daca nu locuiesti pe malul marii, e bine sa-l inveti, iti poate salva pielea cand te astepti mai putin!!

  2. been there, done that!! frica mai dispare un picut atunci cand esti la al 2-lea, 3-lea discurs si tot asa. Cica sa bei o bere inainte sau sa ai mereu ideile principale fff. pe scurt in minte si my personal kind of magic – fa o gluma, dc lumea rade (chiar si de tine, nu conteaza!), te-ai scos, da-i inainte cu discursul. Aaa, si mi s-a mai recomandat: imagineaza-ti ca toti cei din audienta sunt fara pantaloni. In rest, toti ne dorim sa fim Bogdana, acolo in fatza microfonului, dar daca tot suntem Mr. Bean, let’s entertain ppl cum se cuvine :D

    1. faza cu alcoolul e cu dus si intors, alcoolul face uneori ideile sa dispara. e bine de retinut ideea ta cu gluma. incepe cu o gluma, termina serios – e o reteta care nu da gres. a, si include poze cu pufosenii:) that always works

  3. eu fac asta de cand ma stiu asa ca n-am nicio problema daaar…i-am ajutat pe altii cu 2 sfaturi:
    1. un pahar de alcool
    2. alege aiurea o persoana din public (cam prin mijlocul salii) si prezinta ca si cand ai vorbi numai cu acea persoana.
    bafta! :)

    1. nu e bine. trebuie sa ai trei puncte de audienta in public. unul la stanga, unul in mijloc, unul in dreapta. si sa le alternezi. keep it fresh!:)

  4. eu sunt emotiva si am probleme cu vorbitul chiar si cu o singura persoana, daca n o cunosc indeajuns. la un moment dat auzisem ca exista pastile pentru enxietatzuri d’astea :) care sa te relaxeze. stie cineva? :>

  5. Nu ne nastem invatati sau talentati! Important e sa avem curaj si sa ne invingem tracurile! Succes sa iti invingi aceasta teama si DA exercitiul este cheia invingerii pentru vorbitul in public!

  6. Cred ca depinde foarte mult si de asistenta si de cum te priveste ea :).
    Eu nu ma prea tem sa vorbesc in public, mai ales atunci cand am cateva idei despre ceea ce ar trebui sa spun acolo… dar daca as avea in fata mea un public nu tocmai prietenos si as vedea ca mi se arunca niste priviri mai nepotrivite… cred ca m-as bloca…

  7. Si eu ma gandeam dupa fiecare prezentare la care avem inima in gat si abia reuseam sa leg doua vorbe, ca este un esec, ca mi-a iesit prost. Acum ma gandesc ca fiecare ocazie pe care o am ma invata ceva si ca desi am aceleasi emotii groaznice, simplu fapt ca aleg sa deschid gura in oublic este un succes! La fel e si al tau!

  8. I know what you mean. Recent a trebuit sa vorbesc in fata a macar 200 de persoane, dar partea mai nasoala a fost folosirea microfonului. Nu reuseam sa sincronizez miscarile mainii ce tinea dracia aia cu miscarile restului corpului. Trebuia sa exersez acasa cu un spray, ceva!
    Plus faptul ca urasc sa-mi aud vocea, la fel cum zici si tu.

Comments are closed.