Titlul este o parafrazare a numelui unui film, 13 going on 30. În traducere: am 35 de ani și merg pe 50, că doar n-oi merge înapoi, ca Benjamin Button!
Vârsta de 50 de ani pare o piatră de hotar. Este un număr foarte rotund și când ajungi la vârsta asta, cred că știi că ai trecut binișor de prima jumătate a vieții. Da, am zis eu că la 33 am trecut de prima treime din viață, dar în realitate, cam câte ierburi fierte și legume crude ar trebui să mănânci și cât să te abții de la ceea ce creierul nostru numește bunătăți, dar restul organismului știe că-s gunoaie (fast food, dulciuri, chestii super aromate și condimentate), ca să ajungi să trăiești 100 de ani?
Dacă până acum am lălăit-o în mai multe aspecte ale vieții mele, sunt sigură că la 50 de ani o să știu exact „ce vreau să mă fac când cresc mare” și cel puțin în privința urmașilor, voi fi complet lămurită: dacă nu o să am copii până atunci, nu o să mai fac nici de-atunci încolo. Din fericire, mai am câțiva ani ca să mă hotărăsc.
Asta voi fi eu, la bătrânețe?
Îmi imaginez că atunci când voi împlini rotunda și frumoasa vârstă de 50 de ani, adică în anul 2032, unele lucrurile vor fi mult schimbate față de 2018, adică anul când scriu acest articol. 14-15 ani par foarte mulți, dar dacă stau să mă gândesc ce făceam în urmă cu 15 ani… well, eram deja adult, încadrat în câmpul muncii, stresat de lipsa timpului necesar pentru a face cât mai mulți bani pe care să nu am apoi timp să-i cheltuiesc. Mereu am stat prost la capitolul ăsta.
Vârsta de pensionare (pentru mine, ca femeie, în România, este de 60 de ani), deci probabil că la 50 voi încă voios muncitoare pentru un salariu lunar. Și chiar și după vârsta pensionării nu mă văd stând acasă și așteptând pensia între două plimbări cu alte băbuțe (sau cu moșul meu, Sebi cel Bătrân) și un drum cu autobuzul la piață. Sper să mă țină genunchii și să mai pot merge pe jos și la 50 de ani!
Uitându-mă în urmă, acum 15 ani telefoanele erau niște tristeți cu clapetă, cu butoane gălăgioase, dar care măcar puteau fi folosite câteva zile la rând fără să le pui la încărcat. Astăzi, fiecare posesor de smartphone are în buzunar un computer mai puternic decât ce aveam pe acasă sub formă de PC ori laptop, în anul 2013. Deci probabil că selfie-ul pe care o să mi-l fac la 50 de ani va fi de o claritate nemaiîntâlnită, sau poate că nu vor mai fi atât de populare pozele, ci vom face direct holograme atât de high definition, încât vor părea reale!
O parcare cândva goală
Acum câțiva ani (nu mulți), în parcarea din curtea interioară a blocului meu erau câteva mașini. În poza de mai jos se pot vedea 12. Astăzi, sunt parcări trasate de primărie, cu aproximativ 50 de locuri, toate ocupate în majoritatea timpului. Dacă-mi vine cineva în vizită, trebuie să parcheze pe un loc liber, să pună mașina pe locul vecinului care e la muncă sau să o lase aiurea, în mijlocul drumului, pentru că loc nu mai este – și mașinile se înmulțesc de la an la an. Ne sufocă, zic.
Sper din tot sufletul ca până în 2032, când împlinesc eu 50 de ani, mașinile să nu mai fie peste tot. Sau să fie toate electrice… asta dacă nu cumva, în 15 ani, vom avea toți hoverboard-uri și ne vom deplasa cu trenuri de mare viteză, făcând doar câteva zeci de minute dintr-un capăt al țării în altul…
…caz în care, de ziua mea, mi-ar plăcea să mă trezesc dis de dimineață, să îmi beau cafeaua la mine acasă, să îmi iau rucsacul în spate și să mă urc într-un TGV de România care să mă ducă în toate orașele mari din țară și să mănânc câte o bucată de tort în fiecare loc în care aș poposi. Aș mânca tort în București, Cluj-Napoca, Iași, Sighișoara, Brașov, Oradea, Baia Mare, Timișoara, Arad, Sibiu. OK, felii subțiri, că sunt cam multe. Și poate că până în 2032 zahărul va fi declarat un aliment periculos pentru sănătatea noastră și va fi interzis, iar atunci tortul ar fi unul foarte sănătos, făcut fără zahăr sau cu înlocuitori.
Seara m-aș întoarce acasă, după mii de kilometri parcurși în mai puțin de 12 ore, mi-aș turna un pahar de vin bun și mi-aș face un colaj cu cele mai multe selfie-uri cu tort, pe care l-aș posta pe… nu știu, pe rețeaua de socializare pe care o s-o avem atunci, ori pe blogul ăsta. Cam cât de tare ar fi să mai am blogul și la 50 de ani și să pun link către articolul ăsta, în 2032?
Până atunci, însă, anul acesta, brandul Galbena de Odobești din gama Vincon împlinește 50 de ani, ocazie cu care a primit o nouă etichetă, restilizată, dar și o ediție aniversară.
P.S.: Este foarte scary cât de mult semăn în pozele astea făcute cu Aging Booth cu bunica mea paternă, fie-i țărâna ușoară. Bine, sper să nu arăt așa la 50 de ani, că folosesc, totuși, creme hidratante și nu mai fumez de trei ani! (acuș se fac patru?)
Soacra-mea are 55 de ani si tot nu arata asa ridata :)) De fapt, abia are cateva riduri pe frunte si la ochi si pielea putin lasata pe gat si barbie. Si totusi, nu e genul care se cremuieste, sau sa stea cu SPF-ul dupa ea (inca ma chinui sa o conving sa faca asta, mai ales ca e nevoita sa lucreze mult pe teren). Mai degraba mamaie, la 74 de ani, arata ca in pozele alea. Dar nici ea nu are riduri atat de adanci :). Deci, probabil ca poza asta e cu tine la 85 de ani, in niciun caz la 50.
Eu sunt fix la jumatatea drumului catre 50. Ma uit inapoi, la ce am realizat si parca imi vine sa muncesc mai cu sarg :))))
PS: Mi-e drag sa vad, cat esti de optimista si cate astepti sa se schimbe in tara in numai 15 ani. He he he!
Sau „he he”? :)
sa fim seriosi, ca in poza aia o sa arati la 88 de ani! la 50 o sa arati ca la 36 :)
daca vii cu TGV`ul la Arad te astept la un tort si o tura de strand, ca vom fi in forma si atunci, eu cu inotul, tu cu mersul pe jos, ce naiba :)))