Piticii pe creier se întorc!

Că am multe idei fixe / pitici pe creier nu cred că mai e un secret pentru nimeni. Am mai scris despre fixurile mele, iar între timp am descoperit că nu sunt singura care le are.

Maka a scris un articol care a adunat în secţiunea de comentarii mai multe idei fixe decât aş fi putut eu inventa vreodată! N-o să vă stric plăcerea de a citi articolul şi comentariile, dar pornind de la „tabieturile” lui Maka şi ale cititorilor săi, o să încerc să adun şi eu o listă completă a tabieturilor mele. Ce-mi place că acum le zicem tabieturi şi nu idei fixe sau tulburare obsesiv-compulsivă încă nediagnosticată! 

20 de obsesii adunate în 30 de ani de viaţă

1. Bancnotele le aranjez, de câte ori sunt împrăştiate şi am ocazia, în ordine crescătoare şi toate cu aceeaşi parte în sus. Cu capu’ sus, cum ar veni.
2. Ca să pot adormi, trebuie să am ceva gălăgie pe fundal. Să tot fie vreo cinci ani de când dorm pe Seinfeld; dacă nu-s acasă şi nu am Seinfeldu’ la mine, pornesc televizorul pe un post care nu difuzează teleshopping şi adorm. De obicei, pe Realitatea sau Digi24. Cu muzică nu merge, pentru că…
3. …mă obsedează să ştiu melodia care cântă acum la radio. Astea sunt sechele de pe vremea Radio Deva, când participam la concursuri unde trebuia să ghiceşti melodia de la primele acorduri.
4. După ce ies de la duş, trebuie să fumez o ţigară, timp în care părul stă într-un prosop, ca să se mai usuce. Dup-aia trebuie să-l usuc cu foehnul, altfel, chiar dacă afară-s cincizeci de grade, voi răci. Şi nu vreau să răcesc.
5. Trebuie să ştiu titlul unui film şi să îl prind de la început ca să îl pot urmări, spre deosebire de Tata, care se plimbă de pe un canal TV pe altul, lasă un film, vede altul, chiar dacă-i de la jumate etc. Sunt rare momentele când abandonez un film înainte de a se termina.
6. Dacă am început să urmăresc un serial, trebuie să devină incredibil de enervant ca să nu mă mai uit la el în continuare. Am rezistat eroic la Betty cea urâtă şi Gossip Girl, dar am abandonat Weeds,
7. Nu pot să beau ceai vara, decât dacă sunt răcită sau mi-e foarte frig. Iarna, în schimb, n-am nici o problemă, beau şi câte trei-patru pe zi. Şi tocmai am descoperit că nu-mi place ceaiul Earl Grey. Yuck!
8. Nu mai pot să beau cafea dulce, ceea ce înseamnă că nu mai pot să beau cafele la doză – Illy, Rauch şi altele asemenea – din benzinării, pentru că toate-s îndulcite. Şi nici fără lapte nu pot s-o beau. Nu că vomit sau ceva, dacă nu este lapte pe o rază de 100 de metri o beau şi fără, da’ mai în scârbă, aşa.
9. Roşiile trebuie tăiate corect. Le mănânc oricum, dar dacă le tai eu, prefer s-o fac „cum trebuie. Portocalele, lămâile şi celelalte citrice le curăţ tăind întâi „capacul” din partea de sus, apoi smulgând coaja. Tata trebuie să mai taie coaja în şase până la opt locuri, pe verticală, iar apoi o desface ca pe o floare. Eu nu suport să văd portocalele ciupite de lama cuţitului şi fiecare felie trebuie să fie întreagă înainte de a o mânca.
10. Nu suport să văd Recycle bin-ul plin. De multe ori am şters chestii din greşeală şi când m-am dus la Recycle bin să-i dau comanda „undo delete”, OCD-ul mi-a luat-o înainte şi am dat comanda „empty trash”. Nu am plâns niciodată, dar nici bine nu mi-a fost. Ca să evit „umplerea” coşului de gunoi, de multe ori şterg documentele folosind combinaţia Shift + Delete. Nesănătos obicei, mai ales când mâinile se mişcă mai repede decât creierul.
11. Îmi place să dau jos etichetele de pe borcane şi de aceea mă enervează foarte tare producătorii care se zgârcesc la adeziv şi lipesc etichetele cu lipici „definitiv”. Dacă reuşesc să desprind uşor o etichetă de pe un borcan sau o cutie, sunt cea mai fericită. E foarte enervant lipiciul „die hard”, care nu se dă dus.
12. Niciodată nu pun în coş primul articol de pe raftul unui supermarket. Nu că m-ar deranja germenii [nu sunt germofobă, măcar atât!], dar oamenii au prostul obicei de a îndoi cutiile, de a-şi băga degetele în ele, de a stropşi produsele fragile etc., aşa că mai bine iau unul mai puţin pipăit decât unul deja dezvirginat de merchandiseri şi clienţii anteriori.
13. Nu ies afară în hainele de casă, nu prea stau în casă îmbrăcată cu hainele de afară. Câteodată mai fac excepţii, dar în general hainele de casă sunt hainele alea „rele”. Nu am pijamale. Mai bine de jumătate din viaţă am dormit fără pijamale, îmbrăcată în pantaloni şi tricouri „de casă”.
14. Urăsc cearşafurile albe. N-are legătură cu jegul, pur şi simplu m-aş simţi ca la spital dacă aş avea lenjeria de pat albă. Să fie colorată, să fie în dungi, să fie veselă, dar nu albă ca la spital sau hotel!
15. Nu suport să văd texte prost formatate. Mă exasperează oamenii care în loc de ghilimele pun două virgule, cei care după punctele de suspensie, după virgulă sau după punct nu lasă un spaţiu şi încep cuvântul următor… uite-aşa se face! Mor când văd mai mult de trei semne ale exclamării sau trei semne de întrebare sau trei litere la fel într-un cuvânt care se vrea onomatopeic sau ceva [şi nu sunt singura – când mă uit la titlul ăla mă zgârie pe creier!].
16. Acasă, fiecare membru al familiei băutor de cafea are cana lui. Eu am vreo 15 căni „ale mele”, dar din când în când îmi aleg câte una şi numai din aia beau cafea. Parcă nu-i la fel de bună dacă o beau din altă cană.
17. Nu suport să-mi stea cineva în spate când scriu pe blog şi în general când stau la calculator. Am fost dispusă inclusiv să-mi prezint demisia atunci când şefu’ a vrut „să vadă el ce facem noi la calculatoare” şi a propus mutarea cu faţa la perete, respectiv cu spatele spre el. Şi el cu faţa spre noi. Noi, tehnoredactorii, care între timp am devenit eu, tehnoredactorul.
18. Mă enervez când cineva îmi mută lucrurile, chiar dacă sunt toate împrăştiate. Sunt conştientă că făcând asta, Mama m-a „scăpat” de la înecul în propriile-mi obiecte, că atâtea am adunat şi continui să adun, încât m-ar fi îngropat. Mai dă câte ceva la neamuri, mai aruncă din ele, le mai duce la ţară şi eu uit că le-am avut. Dar şi când îmi amintesc că aveam o machetă de Volkswagen Transporter roşie cu alb şi n-o mai găsesc nicăieri, să te ţii! La fel, e bai dacă eu am început o colecţie de magneţi şi îi regăsesc în bucătăria mătuşii, fără ca eu să fi ştiut că „au dispărut”.
19. Nu suport petele pe haine. Când eram mică, dacă mă murdăream afară, la joacă, Mama zice că mă duceam în casă şi-i ceream să mă schimbe. Aveam bluze care-mi erau cam mari şi ai mei îmi îndoiau mânecile. Dacă bucăţile îndoite nu aveau aceleaşi dimensiuni, era bai: începeam să plâng pentru că „nu-s egale!”.
20. Nu îmi place să mănânc salam fără să smulg eu cu dinţii „coaja”, adică membrana care-l înveleşte. Nu îl curăţ înainte de a-l tăia felii tocmai pentru a avea plăcerea de a „roade” coaja. În special la salamul de Sibiu urăsc să-l primesc gata curăţat.

Voi…?