Retrospectiva anului 2013 pe denisuca.com

Am văzut, în ultima lună, că mulţi dintre voi aşteptaţi cu nerăbdare să se sfârşească anul ăsta „blestemat”. Nu ştiu de ce, probabil că sunt mulţi superstiţioşi pentru care 2013 a fost un an cu ghinion. Dacă te aştepţi de la un an să fie nasol, probabil că aşa va fi… nu ştiu, zic şi eu. Pentru mine, 2013 a fost un an bun. Nu cel mai bun de până acum, dar nici nu vreau să mă plâng.

Am avut parte de câteva călătorii – mai puţine decât în alţi ani, dar suficiente cât să nu mă plâng că tinerii au murit la Revoluţie pentru ca eu să pot merge oriunde şi eu nu am mers nicăieri! Am organizat, împreună cu Sebi, primul nostru eveniment cu şi pentru bloggeri şi am concluzionat că oamenii care se încumetă la aşa ceva merită tot respectul nostru. Am participat la câteva evenimente pentru bloggeri în urma cărora am aflat cum se fabrică unele produse româneşti şi am descoperit locuri minunate din ţara mea. Am reuşit să-mi păstrez acelaşi loc de muncă, deşi asta nu ştiu dacă e o realizare sau o chestie care mă ţine pe loc. Am constatat cu tristeţe că România face paşi înapoi în loc să meargă înainte, mă declar total şi irevocabil dezamăgită de clasa politică şi nu mai aştept nici măcar o minune ca să-mi văd ţara înflorind.

Pe plan personal, a fost un an bun. Nu grozav, nu strălucit, dar bun. Ţara mea se duce înapoi, iar eu cântăresc argumentele „pro” şi „contra” rămânerii aici. Ce viitor am eu în România, dar mai ales ce viitor pot avea copiii mei aici? Nu vreau să îmi cresc copilul între ţigani, nu vreau să înveţe versurile manelelor de care nu se poate feri pentru că-i intră în casă cu forţa, nu vreau să înveţe rasismul de acasă, dar ştiu că dacă îl voi aduce pe lume în ţara asta, nu va avea de ales.

Atenţie: articol lung!

Ianuarie 2013: ordine şi disciplină!

Anul a început bine de tot, cu o excursie de o săptămână în Austria, la ski. Nu am schiat, pentru că nu m-a pasionat niciodată sportul ăsta şi nu cred că aş putea să-mi ţin echilibrul pe două plăcuţe înguste şi lungi. Şi nici genunchii nu mă ajută prea mult în sensul ăsta!

Chiar dacă nu am schiat deloc, am descoperit încă un sătuc minunat din Austria, Niedernsill, m-am îndrăgostit din nou de ţara asta, am făcut multe poze şi, teoretic, am învăţat să nu mai apăs butonul declanşator al aparatului de fotografiat fără să gândesc puţin cadrul înainte.

Mulţumită lui Piticu, am revăzut, după cinci ani, Westendorf, primul sat austriac de care m-am îndrăgostit.

Ordnung und Disziplin a fost leitmotivul acestei excursii, aşa că l-am folosit şi eu ca titlu pentru toate articolele. Ordnung und Disziplin ziua 1, O&D ziua 2, O&D ziua 3, O&D ziua 4,O&D ziua 5,O&D ziua 6,O&D ziua 7, Licht aus Osterreich

Februarie 2013: pregătiri de plecare

Probabil cu gândul la ordinea şi disciplina specifică nemţilor şi austriecilor, mi-am pus pe „foaie” câteva obsesii care ar putea constitui, într-o bună zi, baza diagnosticării mele cu OCD sau tulburare obsesiv-compulsivă.

M-am pregătit apoi pentru un prim zbor o companie low-cost. Acum, după aproape un an, pot spune că a fost aşa cum m-am aşteptat. Deşi de felul meu sunt o călătoare căreia îi place să aibă de toate la îndemână, de data asta m-am văzut nevoită să călătoresc doar cu un bagaj de mână.

Sigur că puteam să plătesc ca să am şi o geantă mai mare sau chiar o geantă foarte mare, dar am vrut să văd dacă pot pleca la drum fără ceea ce, de obicei, numesc „strictul necesar”. Plecam în Italia doar pentru trei zile,  mă găzduia prietena mea care mi-a spus să nu îmi iau prea multe în bagaj, că îmi dă ea tot ce-mi trebuie, dar tot mi-a fost greu.

Nu mă simt confortabil dacă plec la drum fără pilă de unghii şi pensetă, de exemplu, iar în bagajul de mână nu ai voie cu obiecte contondente. Mi-ar fi plăcut să-mi pot lua cu mine diverse creme şi loţiuni, şampon, un parfum, dar am preferat să-mi iau doar picăturile de ochi Visine, un deodorant stick, demachiantul-minune de la AVON fără de care viaţa e pustiu şi pielea din jurul ochilor neagră, nişte mostre de cremă şi loţiune demachiantă, un balsam de buze şi un rimel [mascara]. Cam astea au fost „lichidele” cu care am plecat pentru trei zile. Aveam să stau opt zile, dar asta e din alt film…

Tot în februarie l-am ajutat pe Tata să înalţe gardul de la padocul lui Codiţă şi le-am mulţumit celor 292 de oameni care m-au ajutat să câştig un panou radiant pentru căsuţa de la ţară. Panoul e aşa şi-aşa, până la urmă tot soba pe butelie dă cea mai multă căldură într-un timp scurt.

În februarie am mai scris despre paradoxul foliei de protecţie a ecranelor tactile, am povestit despre viaţa mea dinainte de a descoperi… viaţa online şi am concluzionat că, totuşi, blogging-ul nu e pentru toată lumea.

Martie 2013: aventura italiană

Luna martie a însemnat marea schimbare a laptopului. Din martie 2013 am renunţat la Dell pentru HP şi de atunci îl folosesc aproape zilnic. Sunt foarte mulţumită de el, în cazul ăsta, no news is good news.

Pregătirile pentru zborul cu WizzAir au continuat cu un articol lunguţ în care v-am spus şi vouă ce am învăţat eu, că sunt de treabă şi nu îmi place să ţin doar pentru mine unele lucruri. Am ajuns în Italia, pentru prima oară în viaţa mea. M-am dus cu treabă, o treabă de trei zile, mai precis, în care trebuia să-mi „culeg” maşina găsită de prietena mea Alina şi să vin cu ea acasă, împreună cu Tata. Numai că n-a fost să fie, iar maşina care mi-a mâncat zilele era pe punctul de a fi abandonată acolo. Am rezistat eroic timp de opt zile, fără să ştim, de pe o zi pe alta, când avea să fie gata Zamfir de plecare. Părea cu nu vrea să plece nicium din Italia, zici că i-ar fi povestit cineva ce gropi avem noi în România!

Am descoperit că în Italia îţi poţi face cumpărăturile în supermarket fără absolut nici o interacţiune umană [self-checkout este un vis frumos pentru noi, nu cred că vor exista vreodată magazine care să aibă atâta încredere în clientul român!], am văzut cum se spală şi usucă hainele la laundromat, am mâncat tot felul de specialităţi italiene, am ajuns şi la Pisa, dar am trecut razant pe lângă Venezia şi nici măcar nu am putut să mă trezesc când am ajuns în Ljubljana iar tata trăgea de mine să deschid ochii şi să văd „minunea”. Uite-aşa am trecut printr-o ţară fără ca măcar să ştiu că am traversat-o! :(

Când am ajuns la prietena mea, am scos tot conţinutul ghiozdanului cu care am plecat la drum, deci tot bagajul meu, l-am întins pe pat şi am făcut poze. Cumva, nu am mai apucat să actualizez articolul pentru care am făcut acele poze, dar iată că acum vă pot arăta ce-am cărat cu mine atunci când am mers, doi oameni, cu mai puţin de 20 de euro în Italia. Atât au costat biletele, de cheltuit am cheltuit… mult mai mult.

Culmea e că mă dădeam de ceasul morţii căutând pungi tip „zip lock”, care se închid ermetic şi care îmi erau necesare pentru lichidele – şi aşa puţine – pe care aveam să le iau cu mine, iar într-un final am găsit un set întreg tocmai într-un sertar din comoda la care mă uitam zilnic. Aşa că am profitat de ocazie şi am ambalat toate lucrurile pe care le-am luat cu mine în astfel de pungi, ceea ce mi-a permis să le îngrămădesc şi nu au ocupat foarte mult spaţiu. Am rulat fiecare tricou şi l-am înghesuit în câte o pungă, fiecare pereche de ciorapi etc. În felul ăsta, le-am şi găsit mai uşor atunci când am avut nevoie de ele.

Tot în martie am mai scris despre lumea din reclame vs. lumea reală, am descoperit ce au două gagici în genţi şi am scris un bucket list întârziat.

Aprilie 2013: acasă şi prin Timişoara

Am povestit, ajutată şi de poze, în prima zi din aprilie, despre Florenţa, despre Pisa, despre cum am mâncat pizza italiană în Italia şi altele asemenea.

Apoi v-am spus despre cel mai bun produs de curăţare pe care mi-a fost dat să-l folosesc: degresantul universal de la Chante Clair, pe care între timp l-am găsit şi în România, doamne-ajută să nu îl cumpere devenii pe tot din Galeria Real, că o să fie rău!

Apoi am mai dat un pic din casă: secretul încălţărilor care arată mereu ca noi este spălarea lor în maşina de spălat, bineînţeles, pe lângă întreţinerea lor. Adică, aproape de fiecare dată când ajung acasă, spăl tălpile pantofilor ca să nu fiu nevoită să mă încalţ „pe vârfuri”, în pragul uşii sau pe preşul de la intrare.

A venit vremea să mai vizităm una-alta, aşa că am mers la Timişoara Brands Tour, eveniment în urma căruia am scris două articole: unu şi doi. Şi tot în aprilie, în 8 aprilie mai precis, am condus pentru prima dată singură. Nu mi-a fost uşor, dar trebuia făcut şi pasul ăsta!

Mai 2013:

În mai v-am arătat cât de simplu e să vă plătiţi facturile online, aşa cum fac eu de ceva timp. Să tot fie vreo cinci ani, dacă nu chiar mai mulţi, în cazul unor companii. De când am contul la ING, nu am mai plătit nici măcar o singură factură la ghişeu. Sinceră să fiu, nici nu ştiu dacă furnizorul de gaze naturale are un ghişeu în Hunedoara – şi nici nu mă interesează, cât timp pot face totul online, de la înregistrarea indexului la plata facturii.

Tot în mai, ca să îl ajut pe un prieten, mi-am „îmbolnăvit” blogul de Lupus. De fapt, nu tot blogul, doar o singură postare, iar script-ul încă mai funcţionează, deci dacă vreţi să vedeţi cât de scârbos de parşivă e boala asta, puteţi să o faceţi cu un click aici.

L-am spionat pe vecinu’ „gospodar” care într-o seară urla la nevastă şi după câteva zile construia pereţi din BCA pe balcon. Şapte luni mai târziu, nevastă-sa e tot aici. Astă vară şi-a luat ceva amenzi de la poliţie pentru că insista să ne pună manele, acum s-a mai liniştit, dar cine ştie pentru cât timp?

Am făcut pace cu părul meu, un mare pas înainte după 30 de ani în care ne-am urât reciproc. Apoi m-au năpădit durerile de genunchi, pe care nu am făcut nimic ca să le atenuez. Odihnă şi rugăciune, vorba aia, dar în 2014 tot o să ajung eu la Timişoara ca să-mi fac RMN-ul ăla pe care mi l-am promis din vară!

Şi dacă pentru sănătate nu se găsesc resurse, las’ că avem timp să mergem la Oradea ca să ne distrăm! :D Când vine vorba de whiskey, cum să spui nu unui party, mai ales dacă are ca temă CULOAREA?

Iunie 2013: vizită în HD & multe altele

Iunie a fost o lună încărcată. Am început-o cu o vizită la grădina zoologică din Hunedoara şi cu constatarea că nişte oameni de bine îi învaţă pe elevi, în şcoli, despre importanţa igienei orale, o iniţiativă pe care am apreciat-o.

Mi-am declarat [aproape] dragostea faţă de OMV şi Petrom, singurele benzinării de la care alimentez la drum scurt sau lung. Cu ocazia celui mai recent drum de Bucureşti am descoperit şi sandwich-ul italian de la VIVA. E atât de bun, încât mă gândesc să fac o aroganţă şi să îmi iau câte unul când mai merg – rar, ce-i drept, că am diesel – să alimentez la OMV-ul din Hunedoara.

Nici bine n-a început luna, că am chemat la Hunedoara o mână [mare] de bloggeri pe care i-am plimbat prin judeţ şi cărora le-am arătat doar o mică parte din chestiile cu care ne mândrim noi pe-aici. Am fost atât de obosită, încât nici să mănânc nu-mi mai venea, darămite să mai scriu pe blog sau alte „mofturi”! Le-am făcut oamenilor cunoştinţă cu virşlii, cârnaţii din carne de oaie care nu se prăjesc şi care se mănâncă repede, că altfel nu mai prinzi alţii. O virşlă sau un virşlu, nişte virşli, mai mulţi virşli, toţi virşlii! Am tăiat varianta la singular, pentru că aşa ceva nu există, nimeni nu mănâncă mai puţin de o pereche de virşli!

Apoi mi-am rupt maşina la Sarmizegetusa Regia, pe un drum despre care am aflat că va fi asfaltat. Poate că a fost, nu ştiu, până nu-mi confirmă Nunu Brilinsky că pot urca lejer, nu-mi mai bag Fordul pe acolo! Sigur că a meritat să urc pe drumul plin de gropi, pentru că a fost şi pentru mine prima dată când am fost la Sarmizegetusa, dar… o dată e de-ajuns, pe un drum atât de stricat!

O altă frumuseţe a judeţului – Arboretumul din Simeria – a fost şi ea pe lista obiectivelor pe care am vrut neapărat să li le arătăm bloggerilor. Şi la cât e de frumos parcul dendrologic, ar trebui să-l vedeţi cu toţii măcar o dată în viaţă.

Dacă ai promoţie, îţi cumpăr produsul, mai ziceam în iunie, apoi am discutat despre o dilemă medicală, m-am întrebat cum trec unii oameni prin viaţă ca gâştele prin apă, am constatat că bătrânii pot fi foarte amuzanţi, m-am întrebat dacă există farmaciste care să nu recomande Strepsils şi apoi am făcut o glumă despre Roberta Anastase. Subţirel cu politica, să nu ni se facă greaţă!

Iulie 2013: Timişoara, Felix, Belgrad

Mi-am amintit de Bunu, dragul de el. Apoi mi s-a pus poprire pe conturi, o distracţie care s-a întins până prin septembrie. Iulie pare să fi fost luna bunicilor, pentru că Jolidon a făcut un gest frumos pentru bunica mea, un gest pe care trebuia să-l fac eu. Am fost într-o mini vacanţă la Băile Felix, apoi am încercat să fiu piţi la mall-ul din Timişoara pentru o jumătate de zi, dar nu mi-a ieşit. O vizită la Casa Rustică din Deva mi-a confirmat că nu am greşit atunci când am hotărât să nu le mai trec pragul, am petrecut o zi în Belgrad, capitala Serbiei, am aflat de unde vine expresia „a freca menta”, am văzut cât de serioase sunt controalele de securitate din aeroporturile româneşti, iar la final am făcut o descoperire muzicală: Five Finger Death Punch.

August 2013: cugetări şi veşti proaste

În august m-am întrebat dacă angajaţii supermarket-urilor beneficiază de ceva gratuităţi, am fost pe la dealerul Opel şi am bălit salivat la vederea noului Opel Zafira Tourer, m-am documentat în vederea montării unei instalaţii GPL pe Zamfirul nostru şi… au început veştile proaste.

Codiţă, căţeluşa noastră de la ţară, s-a îmbolnăvit. Jigodie, 50 la sută şanse de supravieţuire, ne-a spus medicul veterinar de la spitalul din Deva la care am tratat-o. Noroc că există un spital veterinar deschis non-stop, noroc că am citit pe Internet despre serul Canglob, care cred că a făcut treabă foarte bună în cazul căţeluşei noastre. Sigur, a costat, era mai ieftin dacă o imunizam de mică, am avut emoţii, ne-am plimbat la Deva cu ea, am dat nişte bani, dar bine că i-am avut, că dacă nu-i aveam sau dacă nu aflam despre Canglob, Codiţă ar fi murit. :(

Apoi am aflat că am o boală autoimună cu nume japonez. Să fie primită, ce pana mea să mai zic? Tiroidita Hashimoto îi zice şi în decembrie ar fi trebuit să mă prezint la control, dar nu mi-am putut face analizele mai repede, aşa că o să merg în ianuarie să văd cum a evoluat, dacă e OK tratamentul cu Euthyrox etc. Iniţial m-am speriat, dar medicul endocrinolog m-a asigurat că dacă urmez tratamentul, o să fie bine. Deocamdată prefer să nu mă gândesc la toate bolile de care sufăr, ştiu că nu-i sănătos [sic!], dar până nu am informaţii clare de la medic, nu mai vreau să-mi bat capul.

Nu ne-am liniştit şi am OU-rganizat un concurs, numit „Oul de 1.000 de lei”. Am „sărbătorit” apoi ziua de 23 august ajutând la facerea minunii culinare numite zacuscă, am plecat în vizită Prin Sibiul Meu – prin tot judeţul Sibiu! – şi m-am întrebat cum ar fi dacă accesul la Internet s-ar face pe bază de CNP.

Septembrie 2013: Sibiu, my love!

Nu ai cum să vezi Sibiul în toată splendoarea sa şi să nu te îndrăgosteşti de el! Mai mult, nu ai cum să mergi în vizită prin satele din Sibiu şi să pleci de acolo trist. Am petrecut un weekend incredibil de frumos, chiar dacă obositor – că aşa sunt toate evenimentele astea, vezi prea multe şi afli prea multe şi călătoreşti prea mult dintr-o dată – în satele judeţului Sibiu şi m-am îndrăgostit iremediabil de acest judeţ!

Am continuat pe drumuri: în Ungaria după tutun, la ţară, la Sibiu, la Bucureşti, la Iaşi…!!! Am luat cina la înălţime, un lucru pe care nu credeam că o să-l fac vreodată, mulţumită celor de la Dunhill, care au lansat invitaţia şi apoi ne-au lansat şi pe noi în aer. Memorabilă experienţa!

Tot în septembrie am concluzionat şi în scris că sunt o norocoasă, mi-am adus aminte de prima reclamă de tip teleshopping pe care am văzut-o vreodată, am răcit ca fraiera în prima zi de concediu, am scris despre constantele din viaţa mea, într-o încercare de a-mi goli folderul „Drafts” de pe blog. Într-o bună zi, o să ne amintim de Yahoo messenger aşa cum facem acum cu Hi5 sau MySpace.

În septembrie am mai scris despre Programul Ambient Total şi serviciul AVON Beauty Service. Pe cel de-al doilea l-am încercat, pe primul mi-ar plăcea să-l „cunosc” când o să-mi construiesc casă. Dacă o să-mi construiesc vreodată o casă…

Octombrie 2013: luna mea

Nu a început prea bine luna mea, m-a lovit o durere cruntă de spate/baza coloanei, pe care am tratat-o aproape băbeşte cu injecţii cu Tratul, daaar… ştiu că e ceva serios şi în ianuarie o să încep să mă „caut” din nou. O să fie distractiv, cu doctori şi analize, dar aşa-i de la o vârstă, copii!

Mi-am făcut eu şi un wishlist de gospodină, dar mobila de bucătărie încă nu am schimbat-o. Poate anul viitor! :D A venit şi ziua mea, eu am fugit de ea la Bucureşti, dar ea tot m-a găsit. Când e să îmbătrâneşti, se întâmplă oriunde ai fi!

În octombrie am zis că drumurile româneşti sunt pline de nebuni, am râs de oamenii care cred că atunci când cheltuie bani, de fapt „investesc”, Carmen mi-a trimis o scrisoare din Japonia şi apoi am scris o serie – lungă! – de articole de tip „How It’s Made”, în care v-am povestit ce am văzut în Sibiu cu ocazia evenimentului Produs în Sibiu.

Iată-le: Mărci proprii şi produse locale, Produs în Sibiu: umeraşele Mainetti, muştarul Mustardino, produsele de panificaţie Boromir, încălţămintea Lytos, pateurile şi conservele Scandia, carnea de vită Angus.

Şi ca să rămânem la lucrurile produse în România, v-am povestit şi despre Ciserom, producătorul de şosete de la Sebeş, judeţul Alba.

Nu în ultimul rând, am lansat blogul de familie FamiliaBârgău.ro. Deocamdată e cam linişte pe acolo, dar în curând…!

Noiembrie 2013: la căldurică

În noiembrie a venit şi cea de-a doua scrisoare din Japonia, am cugetat că lucrurile cele mai bune nu sunt, de fapt, lucruri, v-am arătat arta lui Leonid Afremov, am scris ce cred eu despre copiii care pornesc cu toate şansele în viaţă şi cei care pornesc cu… nimic, am criticat un pic sistemul de „puncte de fidelitate” de la Kaufland, am descoperit o revistuţă de integrame în baia cuiva. Apoi v-am povestit despre un serial-documentar la care mă uit cu interes, am dat peste un post de televiziune care difuzează numai muzică, întruna, m-am plâns de blogger’s block, am participat pentru prima dată la Secret Santa, v-am povestit despre maşina pe care o visam eu vs. maşina pe care am ajuns să o conduc, am lăudat nişte angajaţi ai Petrom, iar în final am fost în vizită la prima fabrică din judeţul Hunedoara dintr-o serie de mai multe, sper eu. Va urma!

Decembrie 2013: când a trecut?

Când a trecut luna, când s-a dus şi anul ăsta? Parcă mai ieri mă bucuram că plec în Austria, parcă nu de mult am fost în Italia, în Serbia… şi s-a terminat!

Ziceam mai sus că alimentez rar de la OMV sau de la orice benzinărie, pentru că… mi-am luat maşină diesel! În decembrie, am rezistat ŞAPTESPREZECE zile fără dulciuri. Am dat din cap de la stânga spre dreapta şi invers când mi s-a oferit Coca-Cola, am înghiţit în sec când am văzut prăjituri, când am primit Macarons, când au început pregătirile pentru Crăciun… Am fost cuminte timp de 17 zile, după care am ronţăit câte un Chocotoff, câte un Macaron etc. Nu exagerez cu dulciurile, dar nici nu vreau să mă abţin, m-am simţit ca un om bolnav cu un regim special. Dar n-a fost rău, a fost o experienţă interesantă.

Mi-am pus, pentru prima dată în viaţă, unghii cu gel. Pe 29 decembrie le-am dat jos, deşi deja după vreo 10 zile sau două săptămâni mi s-a „spart” una şi le-am tăiat pe toate. Se taie greu, se dau jos greu, dar am fost foarte hotărâtă să scap de ele, pentru că deja se vedeau urât, pentru că îmi crescuseră unghiile naturale. A fost o experienţă interesantă, dar nu cred că o s-o repet. Primul şi singurul concert din 2013: Scorpions la Romexpo, o experienţă cam tristă… mai bine să nu-mi amintesc.

Tata mi-a făcut un cadou frumos: un [prim?] articol despre Revoluţia din 1989. Apoi s-a deschis autostrada pe care încă nu am ajuns şi… cumva, s-a dus şi anul ăsta. Mă rog, el s-a dus pe blog, ce nu aţi văzut voi au fost vizitele verilor mei din SUA şi a mamei soacre, dar astea sunt lucruri parcă prea personale pentru blog. Sau nu? :)

La mulţi ani, sper ca în 2014 să am mai multă inspiraţie şi vă aştept cu drag pe aici! Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine în 2013!